Calatoresc mult singura, foarte mult! Nu am frici sa umblu de nebuna, dar am fost prudenta, zic eu, nu m-am aventurat in zone dubioase.
Am laudat mereu Londra pentru faptul ca m-am simtit mereu in siguranta aici. Vorbesc de zonele turistice, normal, nu de cine stie ce zone rau famate. Am vazut camere de supraveghere peste tot, politie, nu tu oameni care sa se ia de tine, asa ca mi-a fost mereu ok aici, spre deosebire de Paris, de exemplu, unde am avut de multe ori un sentiment de nesiguranta.
LONDRA
Acum doi ani am vazut pentru prima oara in Londra cum un biciclist a furat din mers telefonul unui trecator, chiar pe celebra artera de shopping Oxford Street. Victima s-a apucat sa strige, dar cine naiba se gandea sa “puna piedica” celui de pe bicla, care fugea de mânca pamantul?!? Pentru mine a fost ceva nou si, recunosc, mi-a strecurat teama. De atunci am inceput sa fiu mai atenta la telefon, la aparatul foto. De atunci au inceput sa imi apara pe insta tot felul de biciclisti camuflati care smulg telefoanele trecatorilor in Londra. Nu imi place asta! Pentru ca incep sa nu mai simt locul asta asa cum il simteam in anii trecuti.
ACCESORII SMARTPHONE – TRĂIASCĂ!
Strict din motive de comoditate, umblu de niste ani de zile cu telefonul legat de o sfoara pe care o port “poștaș”. Astfel, am ambele maini libere, nu mai zic ca, de cateva ori, sfoara asta mi-a salvat telefonul de la prabusirea pe asfalt, caci ma prindeam de ea in ultimul moment.
In parti din Asia am descoperit ca treaba asta cu accesoriile pentru smartfoane e o adevarata industrie!
In Hong Kong mi-a placut cel mai mult cat de colorat, de vesel isi accesorizeaza lumea telefoanele – de la huse la care nici cu gandu’ n-ai gandi, pana la sfori colorate, jucarioare sau chiar poșetuțe speciale pentru telefoane. Mi-am luat si eu, ca doar nu era sa ratez ocazia de a ma maimutari, dar nici cea de a achizitiona o sfoara cu pret de vreo 6 ori mai mic decat sfoara luata din Italia.
Bun, sa revenim la Londra de azi.
Taman ce-am trecut cu veselie de noaptea de Revelion unde NU am vazut celebrele artificii 🙂 – experienta despre care puteti citi aici – si ma bucur ca merg intr-un cartier in care am fost o singura data, acum multi ani, cartier despre care aflasem atunci ca e mare smecherie, ca e cool maxim – Shoreditch.
Acum nu am planuit sa ma reintorc pentru plimbare, ci am rezervat o masa la pranz sa mananc un… snitel 🙂 (Doamne, si totul a pornit de la o postare care, in cazul meu, nu doar ca mi-a sarit in ochi, ci mi-a atins si papilele gustative!)
E adevarat, vorbim despre un snitel cat casa, devenit viral…
Un snitel din animale diverse si “accesorizat” cu tot felul de chestii.
Hai sa incerc si eu, mi-am zis, sa mai schimb un pic rutina si cartierul.
Cobor din metrou in Shoreditch, entuziasmata sa colind strazi noi. Caut pe telefon locatia, sa nu bâjbâi. Normal, raman cu telefonul in mana, urmarind traseul de pe google maps.
Ma incurca sfoara de la el, asa ca mi-o infasor pe mana, ca sa nu-mi atarne ca o coada de lemur. Fac asta iarna, cand am geaca groasa pe mine si nu prea merge sa port telefonul de gat.
Imi amintesc ca n-am schimbat nici acum prinderea asta care s-a paradit rau de cat a fost frecata, desi am cumparat de la chinezi mai multe, unele chiar de metal! A ramas din ea doar o bucatica de cârpă, dintr-un accesoriu initial serios, din plastic rezistent.
Mai am putin pana la restaurant, in cateva minute ajung.
Intru pe o strada cu case. E simpatica, linistita. Nu e nimeni pe trotuare, nu trec masini, nu isi plimba nimeni cainele, nu mai zic de turisti…
Si… ZBANG, cineva imi smulge telefonul din mana!!!!!!!!
Nu stiu de unde a aparut, nu stiu cand, nu l-am auzit, pur si simplu a venit din spatele meu, pe bicicleta, si mi l-a smuls!
NUMAI CA nu i-a reusit, asa ca o ia la sanatoasa!
Sunt cu telefonul inca in mana, nici macar nu a fost scos din podul palmei! Practic, sfoara prinsa de telefon prin acel mic rahat, plus mana mea care statea destul de teapana pe telefon, au dus la esecul acestui jaf.
“Idiot!!!” ma trezesc ca ii strig. Pe bune?!? 🙂 Nu mi-a venit nici macar un “f&@%k you!” sau macar ceva de mamă, pe romaneste. Nimic, frate! Atata am putut, atata i-am strigat…
Nu sunt deloc socata, ma mir si eu de faptul ca, efectiv, nu ma opresc, ci merg mai departe, vazandu-mi de traseu, de parca o masina a trecut prin balta din dreptul meu si m-a stropit un pic pe varful ghetelor. Nu inteleg cum naiba am reactia asta. Poate pentru ca acel cretin a esuat si eu am inca telefonul?
Ajung la restaurant si ce credeti ca fac? Nu intru, ci stau “la pândă” inca vreo 10 minute, doar-doar o aparea hoțul din nou. Am retinut ca nu era in negru din cap pana in picioare, cum am vazut multi pe internet, ci avea o caciula “tricotata” de iarna, deschisa la culoare.
Bine, si eu dusa cu pluta – ce naiba as fi facut daca l-as fi vazut trecand cu bicla?? Macar daca as fi stiut sa ma bat, sa ii fi dat vreo doi pumni in gura si un șut in zonele sensibile, sa fie tărăboi in cartier.
Va dati seama ca, in orele urmatoare, creierul meu a inceput sa proceseze… Si am realizat ca, la cate prostii filmez eu pe strazi mereu, fix acum nu am avut reflexul sa pornesc camera, mai ales ca aveam telefonul in mana! Mi-e o ciuda!!! (Bine, nu stiu la ce m-ar fi ajutat…)
Dupa experienta asta doresc, va rog, meditatii de injuraturi in romana si engleza, cel putin! As fi zis si franceza, dar la Paris m-au furat in metrou chiar niste români… Cititi pățania aici.
