Dana Mladin

Am fost furata in vacanta!

Reading Time: 18 minutes

La cat am calatorit eu in ultimii ani, pot spune ca am avut noroc de vacante in siguranta.

Dar na, exista si exceptii… Am realizat zilele trecute ca am avut parte, in ani diferiti, in tari diferite, de ceea ce urasc eu foarte tare: sa fiu furata!

MADRID. FURTUL DE LA KM 0.

Acum multi ani am fugit la Madrid pe nepregatite, intr-o escapada romantica in doi, invitati fiind si la cununia civila a unei prietene – unde dress code-ul a fost “hainele de turisti de pe voi” J.

eu, mireasa si o prietena a miresei

Entuziasmul acelei aventuri ne-a facut sa lasam repede valizele si sa plecam in oras cu rucsacul in spate, plin cu tot ce aveam in el din tara.

De la Km 0 al Madridului, aflat in Puerta del Sol, am pornit in toate directiile, am colindat pe stradute si pe marile bulevarde, am fost si la cununie, am revenit apoi in centru, bucurosi sa luam pulsul unui oras care nu doarme.

Seara ne-am benoclat la un artist stradal, prinsi in multimea de curiosi, apoi am fost intr-un loc pe care eu deja il stiam, unde am mancat cel mai bun hot dog din lume!

Cand sa platim, am realizat ca rucsacul meu e desfacut si din el lipsesc… toate actele si portofelul! F@&ck!!!

E greu de descris furia, nervii, ciuda, suferinta din minutele alea! Imi venea sa urlu!

Cel mai nasol sentiment era cel de neputinta si ma tot intrebam “ce pana mea facem acum???”

Am parcurs tot traseul in sens invers, doar-doar vom gasi pe undeva actele aruncate. Nicio sansa…

Cineva ne furase pasapoartele cu viza (pe atunci nu eram in UE), asigurarile, niste bani, biletele de avion (la vremea aceea existau doar bilete fizice). Marele nostru noroc a fost ca banii cei mai multi ii aveam in buzunarele de la pantaloni, nu in rucsac.

Si uite-ne pe noi cum “furam mireasa” de nevoie, ca sa ne duca la Politie, ca eram fiii ploii!

Acolo, in miez de noapte, ia si completeaza hartii, explica ce si cum, ce aveam in rucsac, pe unde ne-am plimbat si la ce ore etc etc.

Ni s-a eliberat o hartie cu care am putut sa ne intoarcem in tara. Un document care tinea loc de pasaport.

„veselia” pe care am avut-o in zilele de dupa furt…

Incepand cu acea vacanta nu m-am mai oprit niciodata la spectacolele stradale unde casca ochii jdemii de oameni…

VIENA. FURTUL DIN TREN.

La putin timp dupa intrarea noastra in UE, m-am suit in tren alaturi de doi prieteni (sot-sotie) si am plecat la Viena, intr-o scurta vacanta decisa din scurt.

Luaseram o cuseta, in care stateam doar noi trei.

Nu mica ne-a fost mirarea cand, o data instalati, a venit la noi insotitorul de vagon si ne-a avertizat ca in tren au loc furturi, prin urmare, ia baricadati-va voi pana maine dimineata!

What?!? Doamne fereste, ziceai ca suntem in jungla!

Am aflat si cand opereaza hotii – “noaptea, ca hotii” J – si cum: pe gratarul de aerisire din josul cusetei baga nu stiu ce gaz sa te adoarma, apoi deschid usa cusetei cu o cheie speciala.

Frateeee, ne intrase frica in oase! Era si prea tarziu sa ne dam jos.

Barbatul din grup a cautat solutii si a ales-o pe cea mai sigura (noi, fetele, am facut poze…): a scos scara de la pat, a renuntat la cureaua de la pantaloni si a baricadat usa, sa fim siguri ca nu ne trezim victime!

Am acoperit cu tot ce am putut aerisirea de jos, ne-am luat la noi toti banii si actele si… dormi, nene, daca poti.

Am atipit la un moment dat, cu tot stresul pe care il simteam.

Dimineata, cand a venit controlul vamal, am aflat cu stupoare ca vecini de-ai nostri de vagon fusesera, intr-adevar, jefuiti!

Incredibil!!!

PISA. RAMASI IN CURU’ GOL…

Era un iulie calduros in 2004, cand aventura cu microbuzul a aparut ca o idee nebuneasca, dar imediat acceptata. Fiecare dintre noi avea motivele lui sa isi doreasca o mica evadare.

Am luat aparatul foto, am luat camera video – extrem de pretioasa pentru mine la vremea respectiva – si am inceput o vacanta vesela, filmata si-n dunga…

Cinci oameni in microbuz, unu’ mai galagios decat altul, trecand prin Viena, apoi colindand prin Italia, unde vedeam cu ochii. Venezia, urmata de Florenta si, inainte de intoarcerea spre tara, hai la Pisa!

2004

Nu luaseram cazare la Pisa, pentru ca planul nostru era sa vedem ce era de vazut, dupa care sa plecam inapoi spre Romania.

Am inceput vizita in oras cu un… shopping. Bucuria tuturor!

Strada cu multe magazine ne-a dat un chef nebun sa cumparam. Lucruri cool, pe care in tara nu le gaseai. Eu mi-am luat chiar si doua rochii! (ceva neobisnuit pentru mine haha)

Am aruncat cumparaturile in masina si am venit in Piazza dei Miracoli, pozandu-ne si filmandu-ne cu Turnul din toate partile, pana s-a descarcat acumulatorul camerei.

2004
nici in 2021 obiceiul de a sprijini Turnul sa nu cada nu a disparut haha

Si, cum stiam ca de la Pisa ajungi imediat la mare, normal ca n-am vrut sa ratam ocazia sa facem o baie, inainte de plecare.

Dupa cateva minute de mers cu masina am gasit plajele, am parcat intr-un loc amenajat, cu plata, fix vis-à-vis, ne-am schimbat care cum am putut in microbuz si iata-ne pe toti 5 in slapi, maieuri, costume de baie si bermude, traversand spre plaja.

Doar ca am nimerit in zona de plaje private. Ne-am bagat picioarele. In mare, vreau sa zic. Am mers cateva sute de metri asa, prin apa, cautand o plaja publica. Cineva ne-a explicat ca exista una la doar cateva minute distanta cu masina.

Perfect! Am iesit in sosea, stapanul masinii s-a dus sa ia microbuzul din parcare, urmand sa ne culeaga din drum.

In asteptarea lui, ne apucase cheful de joaca, faceam tot felul de tampenii, ne dadeam drept autostopisti, ma rog, glume din astea de autobaza J.

Ne-au stat glumele in gat cand ne-am vazut prietenul cum ne face semne de la volanul masinii, semne care nu stiam daca sunt obscene sau disperate.

“Am fost jefuiti!!!” – ne-a strigat cand a ajuns in dreptul nostru.

Da, ma, sigur… bine, frate, buna gluma haha… nu stii sa joci, esti varza, lasa-te de poante…

Doar ca nu era nicio gluma. Cand am priceput asta, starea noastra s-a schimbat 180 grade si am simtit cum ni se inmoaie picioarele.

Masina fusese sparta in cele cca 20 de minute cat cautaseram noi un loc pe plaja.

O data deschise toate usile, am vazut DEZASTRUL: toate bagajele noastre disparusera!!!

Nu era spart niciun geam, nu era fortata nicio usa, dar masina fusese golita!

Ne-au furat valizele pline, toate plasele de cumparaturi, aparatele foto, camera video, adidasii murdari, tot, tot!!! Am ramas in curu’ gol, pe romaneste.

Mi-am dat seama ca ramasesem cu… ce aveam pe mine: costumul de baie si o salopeta scurta, slapii si, spre marea mea bafta, banii si pasaportul, pe care le aveam cu mine. La fel si ceilalti!

Am plans de am rupt!!! De ciuda, de neputinta, de toate filmarile facute in cele cateva zile de vacanta! (Era pentru prima oara cand aveam camera de filmat cu mine intr-o vacanta! Nu se nascuse smartphone-ul atunci.)

Pe masura ce ne jeluiam, cautand in hartiile si pungile aruncate prin masina, realizam ce mai furasera de la fiecare. Eu am ramas fara toate hainele (si alea vechi si cele cumparate din Austria si din Italia), fara ceas, fara telefonul mobil de serviciu, fara ochelarii de soare, fara toate cadourile luate pentru familie si prieteni, fara gecile agatate prin microbuz, fara toti pantalonii; ceilalti prieteni ramasesera fara toate lucrurile cumparate pentru ei si copilul lor si fara hainele de firma pe care si le achizitionasera din Austria.

Imaginati-va un microbuz devastat. Hotii nu au lasat nimic!!!

Ba da: niste adidasi nasparlii (pe aia noi i-au furat), ghidul meu turistic Michelin, o punga de-un leu cu niste boarfe si o pereche de jeans apartinand unuia dintre baieti, in care, culmea, erau si multi bani! Doamne, cum i-or fi ratat???

Am mers la Politia Marina di Pisa. Ocazie cu care am aflat ca se poarta spargerile acolo. Ca ar fi grupuri de albanezi (uf, bine macar ca nu ne-au furat ai nostri J). Si ca nu avem mari sanse sa ne recuperam ceva.

Ce credeti ca am facut dupa ce am dat declaratii? Am mers cu masina prin mai multe parcari, cu speranta ca vom gasi macar bagajele aruncate. Ei, bine, nu…

Am plecat. Si cosmarul nu s-a terminat aici, pentru ca, pe masura ce mestecam informatia si vizualizam mental bagajele, ne dadeam seama ca ne lipsesc si altele. Soc soc soc, au furat si toate actele romanesti (in afara de pasapoartele pe care le avuseseram la noi): buletinele, permisele auto, talonul masinii din Romania, toate cardurile, legitimatiile de presa etc. etc. Mi-nu-nat!

Prima halta a fost… unde credeti? La magazinele de unde ne cumparaseram mai devreme hainele misto. Le-am cumparat din nou!

Practic, acolo unde ne bucuraseram de reduceri, am platit dublu!

Apoi am mers la un supermarket sa ne luam periute de dinti, o pasta de dinti pentru toti, o perie de par, un spray la comun, dar si… chiloti! Eu mi-am luat barbatesti, ca erau mai ieftini hahaha.

Pe drumul spre tara am tot descoperit, cu disperare, ce inseamna sa ti se fure TOT: ramasesem pana si fara batista, forfecuta, elastic de par…

Am ajuns la granita cu Romania in maieu, bermude si slapi. Si cu costumul de baie pe mine.

De altfel, toti ne-am intors “sportivi”.

Aici a fost prima oara cand am avut puterea sa fac haz de necaz, in momentul in care vamesul ungur ne-a intrebat intr-o romana stricata: “Aveti bagaje de declarat?”

Hahahahaha… mi s-a parut cel mai tare banc ever!

PISA 2021

Pisa nu se dezminte nici in 2021. In ciuda pandemiei…

Dupa 17 ani ajung aici din nou. Prietenii cu care am calatorit in 2004 ma intreaba daca am venit sa gasesc bagajele noastre J)).

Imi vad de plimbarea prin Piazza dei Miracoli, de mancarea buna, apoi zic sa fac si ce n-am apucat acum 17 ani: sa urc in Turn, sperand ca nu se inclina prea mult.

Sunt programate urcari din sfert in sfert de ora. La ora mea suntem 7 persoane.

Ni se pune de gat cate un dispozitiv. Pentru controlul distantarii sociale. Cum te apropii de cineva, cum incepe sa vibreze ala de la gat si sa se aprinda “alarma” rosie. Te si sperii… Daca stai la distanta de ceilalti, butonul ramane verde.

Habar nu aveam ca Turnul din Pisa e gol pe dinauntru. Dupa ce urci 253 trepte, sus, pe terasa mica, ai dovada faptului ca esti intr-o clopotnita, fiind inconjurat de multe clopote. Si, daca ai norocul sa prinzi ore fixe, toate clopotele incep sa iti bata in cap…

Imi fac poza cu masca, poza fara masca (desi n-ai voie, masca fiind obligatorie la exterior), poza cu mine, poza fara mine, dupa care cobor scara tinandu-ma uneori de pereti, din cauza “valurilor” in care sunt treptele:

Merg in micul talcioc de la iesire si dau iama prin suveniruri. Unele mai kitchoase decat celelalte, dar intotdeauna o bucurie pentru mine J.

Cumpar doua cani simpatice cu turnul inclinat, plec spre gara, dar ma intorc din drum, dornica sa mai iau una.

Vanzatoarea bãlmãjeste ceva, ca s-a gandit ca a gresit, eu nu pricep ce vrea sa imi zica, asa ca ii explic cat pot eu de simplu ca am venit sa mai cumpar o cana. Scot banii si o iau.

Ajunsa la hotel (in Florenta), remarc ca am doar doua cani, nu trei. Pentru ca, la prima achizitie, femeia mi-a bagat in punga o singura cana, nu doua!

Abia atunci imi dau seama ce voia vanzatoarea sa spuna: credea ca am prins-o cu mâtza-n sac si m-am intors dupa cana pe care nu mi-a dat-o. Cand colo, proasta de mine, nu numai ca am fost pacalita, da’ i-am mai si cumparat marfã, dupa ce mi-a tras-o! Ce ziceti de asta???

(Daca as fi stat in Pisa si nu in Florenta, jur ca m-as fi dus peste ea!!! Mama-mama ce scandal iesea pentru o cana de numai 5 euro!)

Din cauza acestui mic incident, Pisa continua sa ramana in Topul Oraselor pe care am Pata Pusa si, daca o fi sa mai calatoresc vreodata acolo, credeti-ma ca nu o mai fac oricum, ci merg direct cu Optimus Prime!

Lasă un răspuns