O sa ma blamati ca n-am vazut Game of Thrones? Na, ce sa fac, nu l-am vazut, imi pun cenusa-n cap!
Asta ca sa intelegeti ca dorinta mea de a vizita Dubrovnik nu are legatura cu serialul…
Imi doream de multi ani sa ajung sa vad locul asta, dar mi s-a parut mereu peste mana, neexistand zbor direct din Bucuresti. Asa ca, atunci cand a aparut ocazia, hop si eu pe site sa rezerv.
N-am avut timp de “preparatii” cum am facut in cazul altor destinatii noi, nu stiam nici macar daca au euro (am aflat ca da si ca sunt nu doar in UE, ci si in Schengen), dar chiar si asa, cu o cercetare superficiala, mi-am facut bagajul si… iata-ma in Dubrovnik, dupa un zbor de numai o ora si 12 minute din Bucuresti!
CUM AJUNGI DIN AEROPORTUL DUBROVNIK IN ORAS
Poti lua un taxi, insa eu am ales shuttle bus-ul Platanus, care pleaca fix de la iesirea din aeroport si are prima statie la poarta estica a orasului vechi, a doua (capatul) fiind la autogara principala, in zona portului de feriboturi (cam la 3 km de orasul vechi).
Pentru bus mi-am luat bilet dinainte, pe net – https://platanus.hr/dubrovnik-to-airport-shuttle-bus/ (15 euro dus-intors sau 10 euro doar dus), insa poti lua si din statie, au un robot acolo. Si mai au si un qr code chiar pe bus, ca sa iti poti lua bilet cat stai la coada sa te urci in el.
Aceste bus-uri de aeroport au un orar, dar aflu ca, practic, ele sunt sincronizate cu zborurile. Ceea ce e beton!
Aproape 40 de minute am facut din aeroport pana la “old town”. Am luat-o instinctiv spre ceva ce parea poarta orasului. Apoi am tinut cărarea pietruita si am ajuns in centru. Floare la ureche!
Si la cazare am ajuns usor, pentru ca mi-am cautat ceva chiar in buricul targului. Nicidecum hotel, ca aproape n-am gasit picior de hotel pe booking, in schimb, e pliiin de apartamente! (Aveam sa inteleg mai tarziu de ce.)
Am ales o camera cu nota buna si am avut noroc si la scari – m-au asteptat doar doua calupuri de trepte + 3 bucati de urcat 🙂 Că, la ce am vazut mai departe, mai sus, mi-as fi dat duhul din prima si as fi abandonat si valiza…
Nu o sa ma dau desteapta, caci nu stiu mare lucru despre locul asta, asa ca o sa va arat ce am vazut eu in cele 3 zile in care am fost aici. Adica mai multe poze, mai putina vorbaraie.
TUR GHIDAT PRIN DUBROVNIK
Imi las catrafusele in camera si pornesc pe strazi fara harta, fara ghid turistic, descoperind agale orasul.
Ce ma socheaza e numarul mare de grupuri cu ghid. Frate, peste tot! In toate limbile! Poate si unde e centrul vechi micut si n-ai cum sa nu te lovesti in stanga si-n dreapta de astfel de grupuri. Dar chiar nu imi amintesc sa fi vazut pe undeva prin lume atatea grupuri pe metru patrat.
In plus, ghizi fara grup incearca sa ademeneasca turisti care bănănăie ca mine, pentru tot felul de tururi tematice.
Decid sa ma bag si eu la un tur ghidat prin orasul vechi, tur din ala moca, la finalul caruia il omenesti pe ghid cu niste euro, dupa cum ti-a placut si, mai ales, dupa cat vezi ca dau si ceilalti… (Eu cred ca am fost printre cei darnici, din ce am zarit – i-am dat 15 euro.)
Imi plac tururile astea in care un localnic te plimba prin punctele principale, povestindu-ti chestii pe care nu le afli din ghidurile scrise. Si iti mai vinde niste ponturi si iti satisface curiozitati pe care le ai ca turist proaspat aterizat in locurile astea (eu, adica :)).
E vineri, soare si e aglomerat, nu gluma. Aflu ca din pricina croazierelor, care si-au vărsat astazi clientii pe mal, pentru cateva ore.
Cica in Dubrovnik sunt 30 de turisti la un localnic! Vai de viata localnicilor, ce sa zic…
Roko, ghidul grupului nostru in formare, ne spune ca acum e perioada cea mai buna pentru a vizita Dubrovnik – adica de pe la jumatatea lui septembrie, pana la inceput de octombrie inclusiv. Dar vremea e o loterie, pentru ca sunt luni de tranzitie spre iarna si te poti trezi cu ploi cand ti-e lumea mai draga.
Iarna e foarte foarte ploioasa aici, iar vara e uscata si foarte calda! Primavara? Din aprilie incepe sa fie ok, insa marea e inca rece, iar pe uscat abia se deschid localurile.
Croatia are cam 3,8 milioane de locuitori. Dubrovnik are cca 40.000, din care doar 1.500 de oameni traiesc permanent in interiorul zidurilor medievale!
“Criminalitatea e foarte mica aici” – aud o localnica explicand unor turisti. “Daca faci ceva, mai intai te omoara maica-ta, nu scapi 🙂 Apoi, te stiu vecinii, ca toti se stiu cu toti, fiind atat de putini”. Deci nu prea ai loc de facut tâmpenii…
Ne adunăm ca grup intr-o piateta plina ochi de oameni, la malul marii, de unde se vad bine Fortareata Bokar (stanga) si Fortul Lovrijenac (dreapta). Intrăm in orasul vechi pe Poarta Pile – intrarea vestica, unde exista si doua Oficii de Turism (unul in afara zidurilor si altul chiar dupa intrare, langa Hard Rock Café).
La celalalt capat, in est, aproape de portul vechi si plaja Banje, e poarta unde te lasa bus-ul de aeroport, cea prin care am intrat eu – Poarta Ploče.
Si mai e o a treia poarta, ceva mai noua, dar si cateva intrari secundare, in diferite locuri ale zidurilor orasului.
Pe ambele porti din cele doua capete vad o mica statuie – este Saint Blaise, protectorul orasului. “E ca San Marco pentru Venetia” – ne spune ghidul. Si incepe, oficial, plimbarea noastra prin Dubrovnik…
CE POTI VIZITA IN DUBROVNIK
O strada luuunga strabate tot orasul vechi. Ii zice Placa, dar publicul larg o stie sub numele de Stradun (care vine din venetianul stradone si inseamna strada larga).
Placa se intinde pe o lungime de 298 metri, de la Poarta Pile pana la Poarta Ploče. Ca sa va zic cinstit, eu am tot strabatut-o in cele 3 zile si mie mi s-a parut mai lunga de 298 de metri, dar na, nu stau eu sa contrazic datele oficiale…
Strada eleganta de astazi isi datoreaza in mare parte aspectul reconstructiei de dupa cutremurul devastator din 1667. Cica arhitectul Papei s-a ocupat de ea!
Iar pavajul lucios care m-a fascinat din prima – zici ca esti pe un patinoar – este din calcar. Fază: pavajul cu piatra de calcar s-a facut in anul 1360, iar ultima inlocuire a dalelor a avut loc in 1936! Bai, da’ fraieri oamenii astia – n-au auzit ei de mafia bordurilor, a asfaltului, ca sa inlocuiasca anual dalele?…
Strada asta e super animata la orice ora, de dimineata, pana seara tarziu.
De o parte si de alta ai cladiri frumoase cu magazine, restaurante, gelaterii, iar stradutele laterale care pornesc din Stradun parca de cheama sa le descoperi comorile ascunse de o prima privire.
Dar, deocamdata, ramanem pe strada principala.
TURNUL CU CEAS
Turnul dateaza din secolul 15, insa a fost renovat in secolul 20.
Dincolo de faza lunii, remarc un ceas similar celui pe care l-am vazut la Turnul cu Ceas din Piata San Marco, Venetia.
Seara, asta e locul care da ritm orasului, caci aici se organizeaza concerte.
Eu am prins o artista croata celebra (nu ma intrebati cum o cheama), tanara si cu priza la public, din ce am vazut.
In mijlocul spectatorilor se inalta o coloana cu o statuie:
Este Coloana lui Orlando – unul dintre simbolurile libertatii si independentei istorice a Dubrovnikului.
La doar cativa pasi de aici, o alta statuie imi atrage atentia. E agitatie mare in jurul ei, care cum sa-si faca poza.
Este statuia lui Marin Držić – cel mai cunoscut dramaturg renascentist al Dubrovnikului, un fel de maestru local al comediei si satirei.
Există, insa, un obicei care a transformat statuia asta in “obiectiv turistic”: oamenii ii freaca domnului Držić nasul, ca sa aiba noroc.
Va dati seama ca nu puteam rata ocazia. Acu’ ma pot duce linistita sa joc la 6/49.
Trec pe langa Palatul Rectorului (conducatorul cetatii) – loc de intalnire pentru multe grupuri cu ghid, nu doar pentru ca aici e un muzeu, ci si pentru ca poti sta la umbra lui, pe banci din piatra.
Bag capul un pic, cat sa nu ma coste, si fac o poza. Apoi ma indrept catre Catedrala, aflata imediat langa.
CATEDRALA DIN DUBROVNIK
Ca tot zisei de cutremurul devastator din 1667, se pare ca multe au fost reconstruite dupa el. Asa si Catedrala dedicata Adormirii Maicii Domnului – o constructie in stil baroc, care a luat locul celei medievale distruse de cutremur.
Altarul ei principal are o pictura cu Adormirea Maicii Domnului, atribuita lui Tițian.
In interior sunt multe relicve, printre care si moastele lui Saint Blaise, protectorul orasului (cel despre care scriam ca e pe portile orasului). Nu le-am putut fotografia, ca nu e voie, dar incaperea in care sunt toate e impresionanta!
Aaa, si, desi intrarea in Catedrala e gratuita, ca sa vezi aceste relicve tre’ sa scoti din buzunar 5 euro.
SCARILE IEZUITE. SCARILE RUSINII DIN GAME OF THRONES.
Eheeee, fani ai serialului Game of Thrones, inteleg ca locul asta e tare! Dovada si zecile de turisti cu care m-am intersectat la ore diferite pe treptele astea (doar la 5 dimineata n-am dat de nimeni…)
Scarile astea sunt faimoase sub 3 nume! Ele se numesc, de fapt, Scarile Iezuite (Jesuit Stairs), si au fost construite in 1738, in stil baroc.
“Scarile Spaniole” li se zice pentru ca au fost inspirate de Scarile Spaniole din Roma – construite cu doar cativa ani inaintea lor.
Iar numele de “Scarile Rusinii” – nume sub care sunt, probabil, cel mai cunoscute – le vine in urma serialului Game of Thrones, acesta fiind locul unde Cersei Lannister incepe umilitorul Drum al rusinii (in sezonul 5).
Secvente din multe filme s-au facut aici, in Dubrovnik (Star Wars, Robin Hood, Capitain America 1990 etc.) – transformand orasul vechi cand intr-o destinatie galactica, cand intr-un regat fantastic, cand intr-o Anglie medievala. Tare, nu?
“Multe s-au facut, dar dupa Game of Thrones a bubuit turismul!”, recunoaste ghidul. Si, mai mult decat atat, filmul a schimbat genul de turist de Dubrovnik.
BISERICA SFÂNTUL IGNAȚIU DE LOYOLA
In piata de sus, din capatul Scarilor Iezuite/Spaniole/ale Rusinii :), e biserica Sfantul Ignațiu de Loyola.
Considerata una dintre cele mai frumoase biserici baroce din oras, a fost construita inaintea scarilor iezuite care duc la ea! Deci va dati seama cat au bagat credinciosii mersu’ la deal, pana sa apara treptele…
In interior sunt de admirat frescele, care folosesc iluzii optice. Si nu ratati un clopot foarte vechi, turnat cu app 400 de ani inainte de construirea bisericii! (Scriu asta aici pentru mine, ca eu l-am ratat :))
STRAZILE DIN DUBROVNIK. CU LIMBA SCOASA DE-UN COT 🙂
Fac un capitol aparte din strazile orasului vechi, caci imi plac tare mult! Si nu ai cum sa te plictisesti de ele. Eventual poti doar sa iti versi ficatii tot urcand trepte. Ceea ce am si facut 🙂 Dar sa o iau de la „parter”:
ULICA OD PUČA
Paralela cu Stradun (strada principala), e aceasta strada lunga si ingusta care pleaca din piata de langa scarile iezuite si duce pana in piateta de langa Poarta Pile.
E plina de magazine cu suveniruri, produse ale unor designeri locali, dar si braserii, gelaterii si… o biserica in care a crescut un copac!
Este Biserica Sfântul Iosif, iar chiparosul care a crescut, practic, din fatada ei, are aproximativ 200 de ani! Radacinile lui au ajuns pana la apa subterana.
De pe strada principala a orasului vechi, ca o iei in dreapta, ca o iei in stanga pe stradutele laterale, urci neneee, nu scapi! Urci pana dai de ziduri. Asta-i mare lucru, ca ai de ce te sprijini cand iti tragi sufletul…
Intr-o parte, urci spre orasul modern (sa ii zic asa), cu multe case, cu soseaua principala, cu statii de autobuz. Pe aici e si scurtatura spre telecabina din Dubrovnik, da’ sa nu te puna naiba sa urci toate treptele cu valiza plina, ca e belea!
In cealalta parte, tot urcand, tot urcand, simti cumva ca intri in viata localnicilor. Cel putin eu asta simt.
Ma pierd intr-un labirint de ulite ticsite cu case, cu multe trepte, cu dialoguri domestice care se aud prin usile deschise, cu pisici care abia asteapta sa fie mangaiate, cu oameni care isi cară blazati cumparaturile.
Dau chiar si peste un loc de joaca, facut asa, printre locuinte si trepte, foarte aproape de zidul orasului.
Miroase a rufe spalate…
O batrana care abia merge e dusa la plimbare de fiul ei – cred – si ma gandesc ca in niciun caz nu are cum sa coboare toateeee scarile, sa mai vada centrul orasului sau 🙂
Imi aduc aminte ce ne-a spus ghidul: nu e o smecherie sa locuiesti in orasul vechi, ai multe dezavantaje – ti se uraste sa urci si sa cobori atatea trepte zilnic, accesul nu e deloc usor; n-ai magazine esentiale, n-ai parcari si lista poate continua. Din acest motiv, cele mai multe case de aici au fost transformate in pensiuni.
N-am vazut nicaieri atatea pe metru patrat!
CEA MAI FRUMOASA STRADA DIN DUBROVNIK
Cutreierand ulitele, vad o placuta scrisa cu creta si imi dau seama ca am dat peste o comoara!
ULICA ZVIJEZDIĆEVA
Cea mai frumoasa strada din oras e la picioarele mele! Acu’ ramane sa vrea si picioarele mele sa o parcurga, avand in vedere ca… da, e o strada cu trepte 🙂
Greu la deal cu boii mici, da’ ajung pana sus, la capatul ei.
De aici, de sus, am si mai tare senzatia ca patrund in viata localnicilorl
Pe o usa scrie Bar si intru, curioasa, sa vad cum Dzeu e acest bar la marginea de sus a orasului. Descopar ca e construit chiar pe ziduri, pe mai multe niveluri, si are o minunata vedere la mare.
Trec si pe langa o scoala, cocoțată unde nu te-ai astepta. Va dati seama ce conditie fizica au elevii care invata aici??
Si gata, dau de zidul orasului, dincolo de care se intinde Marea Adriatica si pe care se perinda turisti imbracati de vara. Imi fac planul sa ajung si eu pe el, curand.
Dar sa nu ignor centrul centrului vechi… Ca sa va dau asa, un “flavor” rapid, va arat ce mi-a atras mie atentia, dincolo de obiectivele turistice.
FANTANILE ORASULUI. PREGATITI STICLELE 🙂
Eu sunt fan de fantani cu apa potabila! Nu, nu (doar) pentru ca nu mai dau banii pe apa imbuteliata din magazine – desi ar putea fi un bun motiv. Chiar imi place apa de la fantanile astea! Si parca e rece fix cat ti-ar placea sa fie de rece …
In plus, imi plac constructiile lor, sculpturile din care tâșnește apa. Sunt orase in care am pozat jdemii de astfel de cișmele stradale (din Roma am cele mai multe) si unele chiar imi par adevarate opere de arta.
Fantana lui Onofrio, chiar langa una din portile orasului, dateaza din secolul 15 si facea parte din sistemul de alimentare cu apa al orasului.
Acum ne facem multi “refill” la ea si mai serveste si ca banca, daca vrei sa iti odihnesti oasele.
FELINARELE DIN DUBROVNIK. LA CE LE FOLOSESC?
Nu mi-au atras atentia din prima, dar, pe masura ce strabat orasul, remarc prezenta lor pe fatadele cladirilor. La fiecare pas!
Sunt felinare-firma, un mod foarte smart de a nu “murdari” constructiile vechi cu bannere, firme, placi cu numele restaurantului, al magazinului, al hotelului sau atelierului. Nu mai zic ce frumos se vad seara!
Foarte smart mi se pare cum au pus chiar si cosurile de gunoi. Am cautat unu pe strada principala de mi s-a acrit. Cand colo, ele sunt ascunse elegant pe zid, chiar la colt de strada secundara.
Tot aici, la inceputul oricarei stradute laterale, sunt agatate si „indicatoare” catre diverse locuri pe care le gasesti pe respectiva ulita – hotel, restaurant, companie…
Indicatoare integrate perfect in „decorul” orasului, ca sa nu strice cu nimic farmecul lui.
Unul imi atrage atentia in mod special:
Deh, sunt subiectiva… Citesc ca acest jurnalist, Pavo Urban, a murit pe 6 decembrie 1991, in timp ce fotografia bombardarea orasului 🙁
Da, au fost vremuri grele atunci, ne-a subliniat ghidul in mai multe opriri din turul nostru. “Sa cautati documentarul Moartea Yugoslaviei, pe BBC” – ne-a spus, precizand ca e foarte foarte bine facut (dar lung).
Ne-a aratat inclusiv mai multe cladiri care inca poarta urmele gloantelor trase atunci.
Ei nu uita, insa isi traiesc fericiti prezentul si, cum-necum, intru si eu in hora lor. La propriu, caci dau de mai multe nunti pe strazile orasului!
Mai, nene, pisici vad multe pe ulitele lor, in schimb, nici picior (lăbuță) de caine dalmatian! Pai cum, sunt pe coasta dalmata si nu e puzderie de dalmatieni? 🙂
Intru pe net sa inteleg, totusi, daca asteptarile mele sunt gresite. Nu sunt!
Citesc ca simpaticii caini dalmatieni provin din Dalmatia – o regiune istorica de pe coasta Marii Adriatice, aflata azi in Croatia, in zona oraselor Split, Zadar si Dubrovnik. Pai si? Nimic nimic? O fi ajuns Cruella pe aici…
Daca de dalmatieni nu dau, dau, insa, de cuvinte romanesti! Ma sochez de cate vad/aud. Ulița ca ulița, dar zid, prag, sacoș??
Ma uit repede sa vad ce mostenire slava comuna avem cu croatii. Avem ceva! Drag, slab, bogat, plug, lopata, gradina, obraz, glas, hrana… Hai ca o sa ma inteleg bine cu oamenii astia 🙂
CEA MAI VECHE FARMACIE DIN EUROPA
Ca sa vi-o spun p’aia dreapta, m-am indreptat spre Manastirea Franciscana din Dubrovnik pentru simplu motiv ca am auzit ca, in incinta ei, se afla “cea mai veche farmacie din Europa cu activitate neintrerupta”!
Farmacia a fost infiintata in 1317 si e una dintre cele mai vechi farmacii din Europa.
E chiar la intrarea in Manastire, deci nu esti obligat sa cumperi bilet (8 euro) ca sa o vezi.
N-ai voie sa faci poze, probabil din pricina spatiului mic versus interesului mare, ceea ce ar provoca niste ambuteiaje pe aici…
Intru cu un aer de client interesat, dar, la cum ma uită Dzeu acolo, e clar ca sunt un turist curios sa vada fiecare coltisor. E plin de medicamente uzuale printre recipiente vechi, unele inca pline cu solutii. Se elibereaza retete, lumea vine cu probleme, nu ca mine.
Mi se accepta tacit sa fac poze recipientelor, poate si pentru ca, pana la urma, devin si client al farmaciei.
Farmacia e faimoasa nu doar prin istoria ei, ci si prin produsele actuale: aici se prepara creme dupa retete traditionale si clar ca li s-a dus buhul, caci vreo 12 asiatice fac coada sa isi aleaga din toate.
Si eu ca maimuta, ce credeti… Am cumparat-o pe cea mai populara – crema de trandafir. Daca o sa ma vedeti intr-o zi ca am față de revista, sa stiti de unde mi se trage 🙂
Ce e important de precizat e ca, pe langa farmacia asta istorica, există si un muzeu al farmaciei, in interiorul Manastirii.
Platesc bilet si intru, ca sunt curioasa.
MANASTIREA FRANCISCANA
Claustrul romanic (curtea interioara), cu arcade, coloane si gradina super ingrijita, e din secolul 14 si e considerat unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectura romanica tarzie din Dalmatia.
Cum dau eu ocol in ritm de melc, remarc ca stalpii sunt total diferiti. Ma rog, nu ei, ci terminatiile lor sculptate – capiteluri cica le zice.
Aflu ca aceste capiteluri sunt renumite tocmai pentru varietatea sculpturilor, si uite-ma pe mine cum dau iar ocol curtii, ca sa le descopar pe toate.
Sunt figuri umane, capete de animale, frunze, ornamente vegetale, dar si animale fantastice.
OLD PHARMACY MUSEUM
Intru intr-o incapere mare, cu niste nise. E muzeul vechii farmacii franciscane.
Aici sunt expuse mobilierul, recipiente de tot felul, balante cu talere, instrumente folosite candva pentru prepararea medicamentelor.
Interesant de analizat fiecare obiect in parte si cred ca fascinant pentru cineva din domeniu. Zaresc in alta nisa niste lucrari de arta si ceva imi atrage atentia!
Printre tablouri, marcata bine, ca sa iasa in evidenta, e urma unui proiectil din decembrie 1991, pastrata ca marturie a bombardamentelor asupra Dubrovnikului.
De altfel, asa cum aratam mai sus, zidurile exterioare ale unor cladiri (manastirea asta inclusiv) au inca urmele gloantelor de atunci. A, apropo de zid, sa vedeti faza: fara sa stiu, dau peste unul dintre cele mai simpatice obiceiuri turistice din Dubrovnik!
OBICEI INEDIT IN DUBROVNIK. CINE POATE??
Pe zidul Manastirii Franciscane, chiar pe strada principala (Stradun), este un pietroi sculptat – o bufnita, zice lumea.
Ii zice “mascheron” si l-am descoperit si pe alte ziduri din oras:
Mascheronul avea initial rol de scurgere pentru apa de ploaie. Apa era colectata de pe acoperisuri si evacuata prin gura figurii sculptate, pentru a fi indepartata de zid.
Acum, mascheronul de pe zidul Manastirii Franciscane aduna multa lume care se distreaza la greu!
O legenda turistica (nicidecum vreun ritual religios al manastirii) spune ca trebuie sa te urci cu picioarele goale pe capul de piatra, sa stai in echilibru cu fata spre zid, sa iti scoti tricoul si apoi sa-l pui la loc, fara sa cazi! 🙂 Daca reusesti asta, ai noroc in dragoste.
Mamaaa, n-ati vazut cata lume, de la copii pana la purii, incearca asta – fara faza cu tricoul, insa, caci se pare ca s-a ajuns la concluzia ca poti avea noroc in dragoste si fara sa te dezbraci. Macar sa stai tu un pic in echilibru. Ceea ce se dovedeste a fi imposibil!
Pe asiaticul asta ambitios l-au muștruluit bland oamenii prezenti, punandu-l sa isi scoata sosetele. Cred ca a fost un sfat bun, ca fara sosete ma gandesc ca aluneci mai greu.
Daca nu iese nici asa, nu-i problema, se gaseste cineva din public sa sara in ajutor 🙂
La doi pasi de nebuneala cățăratului pe piatra de scurgere, e o Pietà care merita vazuta, parte din portalul gotic al bisericii.
E din secolul 15 si, ce e tare, e ca a supravietuit marelui cutremur din 1667!
DUBROVNIK PASS
In piata de langa poarta Pile, unde e “meeting point” pentru tururile ghidate si unde ai fantana Amerling cu apa potabila buna, un Oficiu de Turism, doua restaurante cu terasa, o gelaterie si un magazinas, exista si un robotel de unde iti poti cumpara Dubrovnik Pass.
Costa 40 euro pentru 24 ore, respectiv 50 euro – 3 zile si 60 euro – 7 zile. (Contorizarea incepe din momentul in care intri la primul obiectiv turistic.)
Cu el poti urca pe ziduri (dar atentie, o singura data in intervalul platit!), poti intra in Palatul Rectorului, la muzee, la Fortul Lovrijenac, dar nu si la Manastirea Franciscanilor.
FORTUL LOVRIJENAC – PE URMELE GAME OF THRONES
Cine a vazut Games of Thrones, probabil stie bine fortul asta. Eu sunt ca o floricica aici…
Urc scarile pana la intrare si suflu ca un elefant pe muntele Everest.
Programul de vizita, in toamna asta, e 8.00-18.00.
Intru in asa-numitul “Gibraltar al Dubrovnikului”, deoarece fortareata e construita pe o stanca, in afara zidurilor orasului.
A fost ridicata pentru apararea orasului si inteleg ca venetienii au fost primii care au vrut sa construiasca asa ceva, de aceea, cum au aflat, locuitorii din Dubrovnik au bagat viteza si au facut-o ei.
Chiar la intrarea in fort există celebra inscriptie latină “Non bene pro toto libertas venditur auro” (Libertatea nu se vinde pentru tot aurul din lume). Desi venisem chitita sa o gasesc, citind despre ea inainte, ce sa vedeti… am stat sa fac o mie de selfie-uri la intrare, cu orasul in spate, incat am venit bou si am plecat vaca, fara nicio inscriptie pozata…
Nu sunt multe de vazut in Fort, cred ca il poti vizita si in 30-45 de minute daca nu stai sa pierzi timpul cu poze.
Eu pierd 🙂 Si ma bucur de priveliste si de vreme! Niste vitamina D nu strica niciodata.
Mai multi ghizi oferă informatii inedite turistilor pe care ii au sub aripa, in unul dintre tururile populare din Dubrovnik – Game of Thrones tour.
Trag si eu cu urechea, dar nu-mi foloseste la nimic, caci, daca n-am vazut serialul, ma uit ca curca-n lemne la pozele pe care le arată ghizii.
Ma documentez ulterior si aflu ca Fortul Lovrijenac a fost in film Fortareata Rosie din King’s Landing. Aici s-au filmat mai multe scene, printre care celebrul turnir organizat in onoarea Regelui Joffrey (sezonul 2).
Tre’ sa ma apuc sa vad si eu serialul…
La plecare mai trag o data aer in piept de la inaltimea Fortului si cobor spre oras.
ZIDURILE ORASULUI DUBROVNIK. AVENTURA PE FURTUNA 🙂
Nu stiu cum s-a intamplat, dar in decurs de 3 luni am urcat pe zidurile din 3 colturi diferite ale Europei – aici, in Dubrovnik, in Lucca (Italia) si in Mont Saint-Michel (Franta). Macar daca s-ar fi simtit si la kilograme…
Urcarea pe zidurile din Dubrovnik se poate face din mai multe locuri. Eu am dat de unul chiar cum intri in oras, prin Poarta Pile. Sub scara e un ghiseu pentru bilete, daca nu ti-ai luat deja online.
40 de euro costă! Si ai dreptul la o singura urcare. Nu poti cobori si reurca, in caz ca vrei sa faci asta prin diferitele locuri de acces.
Dupa lungul sir de trepte, o iau usor la pas si ma opresc din loc in loc sa fotografiez de sus acoperisurile rosii ale orasului vechi, marea, forturile si ce imi mai apare in cale.
Drumul e cu sens unic, esti avertizat de asta. Zidul are, uneori, o latime micaaa! Nu poti depasi, in caz ca tu vrei sa maresti compasul, nu poti opri, ca blochezi oamenii din spatele tau.
Dar exista si portiuni destul de largi, unde te poti opri sa admiri peisajul sau sa bei ceva, la o terasa.
Si, desi esti pe zid, exista locuri cu toalete si mici tonete cu apa si suc. Deci, no panic.
Trec repejor de o mica piateta cu o fantana (?), un atelier si lume linistita, pentru ca ma uit la cer si nu-mi miroase a bine…
Se apropie furtuna, asa imi pare. Se aud tunete in departare si ma gandesc daca oi avea noroc, totusi…
La prima coborare de pe ziduri care imi iese in cale, intreb oamenii de la control cat ar mai fi de mers pana la capat. “Cam 25 minute” – imi spun.
Stau in dubiu daca sa ies sau sa continui traseul. N-as vrea sa ratez o bucata de zid doar din cauza unui cer care-si schimba culoarea de la deschis, la inchis… Asa ca decid sa merg mai departe. Nu bine fac cativa pasi, ca incepe o ploaie marunta. Shit. De intors nu ma mai pot intoarce ca, stiti, e sens unic.
Ma conversez cu cei din apropierea mea si ne spunem ca, daca marim viteza, putem face alea 25 de minute in 10 🙂 Dar… ce sa vezi:
E imposibil de depasit pe anumite portiuni.
Vantul se intețește. Nu prea ma pot opri sa umblu dupa fasul de plastic. Grabesc pasul, depasesc, vreau sa ajung la Turnul Minčeta.
Se vede frumos din varful turnului si ma bucur ca n-am abandonat traseul.
Ploaia incepe sa cada cu răutate, rece. Vântul e atat de puternic, incat abia tin telefonul in mana!
Vad o mica, foarte mica deschidere in zid si ma strecor si eu inauntru. E un soi de post de garda, un punct de observatie de unde probabil strajerii supravegheau orasul si marea.
Nu incapem mai mult de 4-5 persoane. Scopul meu e sa scot plasticul din rucsac si sa il pun pe mine fara sa ma ia vantul pe sus si ploaia sa ma faca ciuciulete.
Profit de faptul ca sunt la adapost si mai fac niste poze…
Ies echipata, incerc cu chiu cu vai un selfie, apoi, gonita de tunete si fulgere, merg sa caut adapost. Si altii, ca mine. Fiindca n-avem nicio sansa sa pornim mai departe la ce furtuna e, la cum aluneci.
Si iata-ne pe toti, ca soldatii cuibăriți in cazemata.
Si stai, nene, stai… Furtuna, nimic, niciun semn sa se potoleasca.
Imi scot vederile din rucsac, ma asez in fund si ma apuc de scris. Macar sa fac ceva util.
Abia dupa o ora, prinzand curaj ca nu mai fulgera, ies printre primii din “pestera” si o iau usor prin ploaie, pe ultima parte a zidului.
Jos, in oras, e parada umbrelelor. La restaurante, nicio sansa sa gasesti un loc! Sunt full! Se pare ca asta a fost prima solutie a multora, atunci cand a inceput furtuna. Eu ma prefac interesata de produsele din diverse magazine, sa mai treaca ploaia.
Si trece, facand loc unui soare atat de puternic, incat simti cum te prajeste!
Ma duc in portul vechi, in capatul digului, unde nu ai zice ca taman a fost furtuna peste noi. Au reinceput plimbarile cu vapoare, cu skijeturi, iar 2 copii cu masti de snorkeling se aruncă entuziasti in marea rece.
Mie mi-a intrat frigul in oase de la cat am stat uda la picioare, asa ca ma descalt si imi pun totul la uscat 🙂
Locul se animă din ce in ce mai mult.
PORTUL VECHI. EXCURSII CU BARCA.
Ma bucur ca l-am vazut de la “firul apei”, caci de la inaltime il vazusem deja:
In planul indepartat se vede Fortareata Sfantul Ioan, fortificatia masiva care protejeaza intrarea in portul vechi.
Corabia Karaka, pe care am prins-o si plecand si venind si stationand in portul vechi, atrage privirile tuturor. Si aparatele foto…
Aflu ca e o replica a navelor comerciale medievale care au contribuit la prosperitatea Republicii Ragusa (vechiul Dubrovnik).
Karaka e o nava turistica pe care te poti imbarca fara probleme daca iti cumperi bilet pentru o croaziera in jurul orasului sau o excursie la apus.
De altfel, aici, in port, sunt multe “birouri” in aer liber, cu agenti care incearca sa te convinga sa cumperi diverse tururi pe mare.
Oscilez intre mai multe. Si vad si un soi de naveta pana pe insula pe care am tot vazut-o de cand am venit aici, din diverse puncte ale Dubrovnikului.
INSULA LOKRUM
Lokrum e la vreo 600 metri de orasul vechi.
E o rezervatie naturala, fara locuitori, cu o fosta manastire benedictina, o gradina botanica si multi păuni care zburda liberi! E perfecta pentru o plimbare de cateva ore, o baie si cam atat.
Vaporul care te duce din portul vechi pana la ea face 10-15 minute. Sunt multe curse pe zi, dar tre’ sa fii atent la orar, sa nu cumva sa ramai singur pe insula pana a doua zi…
Si aici s-au filmat cateva secvente din Game of Thrones – gradinile sale si manastirea au devenit decoruri pentru orasul Qarth, din sezonul 2.
Cine e fan de serial poate veni aici, pentru ca in manastire exista o expozitie dedicata Game of Thrones, incluzand chiar si o replica a Tronului de Fier, in care fanii isi pot face poze cool, de pus pe retele.
Tot ce v-am spus e din ce am cercetat, ca eu n-am fost pe insula. Am decis sa nu pierd juma de zi cu ea, cum am decis sa dau “skip” si unei distractii foarte populare in Dubrovnik – plimbarea cu caiacul.
Un loc de inchiriat caiace e chiar langa zidul orasului, intr-un mic golf de langa Fort Bokar. Oamenii care au pornit cu ele pe mare par fericiti, desi dau din greu la vasle printre valuri 🙂
BLUE CAVE TOUR – CU NISTE PANICA IN „MENIU”…
Hai ca m-am decis. Mi-a luat doua zile, dar gata, am decis sa platesc 60 de euro (!) pentru un tur de 4 ore – Blue Cave Tour.
Ne adunăm in port 15 oameni de nationalitati diferite. Vom merge cu barca rapida Raptor, condusa de doi tineri care ne descalta inainte sa ne lase sa urcam.
Avem si bautura inclusa in pret – apa, cola si vin. Pricep imediat de ce baietii ne pun sa le bem in viteza, caci, de la un moment dat, barca rapida merge… foarte rapid! Si se duce pe apa Sambetei (ma rog, a Marii Adriatice) tot lichidul din pahar.
Dupa o cursa nebuna de cateva zeci de minute, facem prima oprire la Blue Cave, unde deja alte barci sunt acostate.
Coboram aproape toti si, conform instructiunilor, ne indreptam spre pestera. Eu, cu telefonul dupa mine, sa nu cumva sa ratez ceva magnific 🙂
Odata intrata in pestera, pe sub o bolta de piatra, inteleg de unde numele de “blue cave” – apa capătă o culoare albastra intensa datorita luminii soarelui care patrunde prin deschiderea prin care am patruns si noi. Nu ma pricep, dar zic unii destepti ca apa absoarbe mai mult din componentele rosii ale luminii, in timp ce albastrul ramane predominant, creând efectul asta spectaculos.
Nu stiu daca am prins cea mai frumoasa intensitate (albastrul nu e la fel in orice moment al zilei), dar stiu ca era sa pierd barca, pentru ca, vazandu-ma cu telefon, mai multe persoane m-au rugat mult sa le fac poze – si cu fața in lumina, si cu spatele in lumina…
Bun, asta n-a fost o problema, problema mare a fost sa stau sa bag in memoria telefonului toate numereleee, ca sa le pot trimite, mai apoi, pozele pe whatsapp!
Telefon bagat in husa cu touch defectuos, eu chioara, retea ioc in pestera, ceea ce m-a impiedicat sa dau apelare, cum ar fi fost cel mai simplu. Complicatia naibii, ce sa zic. Am si refuzat pe cineva (si acum imi pare rau), fiindca deja trebuia sa fiu inapoi la barca…
Noroc ca mi-a facut si mie cineva o poza, ca ar fi fost culmea sa nu am.
Plecam mai departe, alte cateva zeci de minute, si ne oprim la 3 pesteri.
Iar instructaj, iar aruncat in apa, de data asta fara telefon, fiindca in una din pesteri e foarte foarte ingusta calea de acces la un moment dat si vreau sa am ambele maini libere.
Pe scurt, ca poze n-am de la oprirea asta: intri intr-o gaura din stanca, te uiti pe pereti, vezi si pestisori in apa si iesi. Intri in a doua gaura din stanca, mai mica. Iesi repede.
In a treia (cea din poza) incepe aventura…
Dupa ce intri in ea, la un moment dat, nu poti inota mai departe decat daca te bagi un pic sub apa sa treci de stancile prea inguste pentru a fi trecute cu capul deasupra apei.
Frateee, am simtit ca ma ia brusc claustrofobia, eu care n-am avut problema asta (aproape) niciodata. Efectiv m-am blocat in fata acelor stanci unde, credeti-ma, nu trebuia decat sa bagi 3 secunde capul sub apa si sa treci.
Cu chiu cu vai am decis sa nu ma intorc din drum, avand in fata mea 3 ucrainieni care, dupa ce s-au codit si ei mult, au trecut tragandu-se unul pe altul, ceea ce au facut si cu mine haha.
Apoi fuga inot inapoi la barca, sa nu cumva sa plece fara mine. O “fuga” prin mare, prin niste valuri care nu ma ajutau deloc si cu mine stresata sa nu fie in apa cine stie ce vegetatie, stanci de care sa ma lovesc sau, mai rau, balauri!…
INSULA KOLOČEP
Ultima oprire a turului e debarcarea pe insula din care, de altfel, fac parte si primele doua opriri.
Aici ne si incaltam.
Ca optiuni, in o ora si ceva cat stam aici, avem: cina la o terasa pe malul apei, stat la plaja + baie in mare sau plimbare pe insula.
Eu incep cu magazinul de suveniruri care imi iese in cale :), apoi o iau in sus, pe drumul principal al insulei.
Dupa niste minute de mers, dau de doua doamne care isi vand produsele proprii la drumul mare (mic, de fapt), drum pe care doar eu sunt…
Cumpar o punga de migdale glazurate si pornesc mai departe.
Nu am timp sa strabat toata insula, de aceea o iau pe un drum secundar unde descopar niste constructii vechi si un cimitir cu o bisericuta – biserica Sfantul Nicolae.
Totu-i ferecat aici, asa ca ma intorc. Pe drum, nici tipenie de om! Doar aproape de port ma intersectez cu doi soti canadieni, colegi de tur, cu care ma imprietenesc intr-o clipa.
Plecăm inapoi spre Dubrovnik si sunt multumita ca viteza barcii ma coafeaza. La propriu 🙂
Descopar ca vecinii mei de bancheta sunt din Islanda si sa te tii, nene, ce entuziasmata turui despre cate am vazut eu in tara lor…
Se lasa soarele peste Dubrovnik si totul capata o culoare blanda. Spre finalul calatoriei, barca incetineste si noi stam si admiram in tacere intrarea in port.
Eu trag o concluzie legata de acest tur: nu m-a dat pe spate, ca sa fiu cinstita. Insa mi-a placut mult calatoria pe mare, mi-a dat o stare foarte buna! La fel si oamenii cu care am fost. Este incredibil cate amiciții se pot lega intr-un astfel de context, intre oameni veniti din colturi diferite ale lumii!
(Si da, am trimis toate pozele pe whatsapp celor din Blue Cave :))
Apropo de tururi, de excursii, am vazut multi turisti treziti cu noaptea in cap, imbarcati in autobuze care plecau din Dubrovnik spre alte locuri.
Ai optiuni! Poti vizita orase sau insule croate din apropiere, dar poti calatori si in Muntenegru sau Bosnia si Hertegovina. Si uite-asa te poti lauda ca ai vazut 3 tari intr-o singura vacanta! Eu… poate data viitoare, cand stau mai mult.
TELECABINA DIN DUBROVNIK – DE CE TOTI SUNT FIERTI PE EA?
De n-am auzit de telecabina asta… Ca n-ar trebui ratata, ca musai sa o iau pana in varf de deal, ca aia, ca aialalta… Da’ ce e, frate, nebunia asta??
Si am aflat: totul vine de la apusul de soare! Lumea se buluceste seara pe Muntele Srđ sa vada cum coboara soarele in mare.
Cam la 15 minute de mers pe jos din orasul vechi, e statia de telecabina pentru urcare. Coadă mare in prag de apus. Dar, ce sa vezi, niste neni vin si incearca sa ne agate, sa ne duca pana sus cu masina. Au destule argumente.
Cand realizez ca ar fi a doua seara cand as rata apusul din cauza cozii lungi, decid sa merg cu un astfel de nene. Omul agață mai multa lume, ca sa nu plece cu masina goala, asa ca ne strangem pana la urma 5 in masina lui de 8 persoane.
15 euro de persoana cere. (Telecabina e 30 euro dus-intors sau app 18 euro un dus.) Socotesc ca omul castiga, dintr-un foc, 75 euro!
Drumul e foarte misto, printr-un soi de salbaticie. E lung, insa, nu ma asteptam. Soferul profita si incearca sa ne convinga sa ne ia si la coborare, ca sa evitam aglomeratia de la telecabina. Alti 15 euro. Unii zic da, eu zic nu, caci vreau sa experimentez si telecabina.
Sus e deja puhoi de lume strans la un gard care sta sa cada, aflat fix la iesirea de la telecabina. Daca ai prins un loc aici, nu il mai lasi…
Unii, mai destepti, se duc mai departe pe deal, sa stea linistiti.
Eu decid sa merg la locul unde se aduna, de fapt, marea masa a curiosilor, la niste zeci de metri de telecabina.
Deja crucea de pe Muntele Srđ (ridicata in 1935 si reconstruita dupa razboiul din anii ’90), e luata cu asalt.
Insula Lokrum se vede beton de aici! Vad chiar si golful unde te lasa vaporul. Păunii, insa, nu ii vad 🙂
Ăia care au fost din timp la coada la telecabina, urcă si ei. Eu ma bucur ca am luat masina, altfel as fi fost si acum acolo.
Si aici e cu locuri prinse la gard, daca n-ai prins locuri pe cruce… DAR exista si o varianta “de lux”: platesti 3 euro si ai acces la terasele de piatra de sub cruce. Incredibil din ce au facut astia un business!
Dupa cate persoane sunt pe aceste terase, e clar ca nu s-a ingramadit lumea sa plateasca.
Nici eu, ca nu mi-am propus sa fac sedinta foto intr-un cadru perfect, cum vad la cateva fete frumos aranjate. Fac selfie, apoi stau cu ochii-n soare. La propriu.
Langa mine, niste japonezi incearca elegant sa isi faca loc pentru niste poze. Ma uit la ei cu admiratie, cum au venit ei din Tara Soarelui Rasare in… Tara Soarelui Apune 🙂
Toti, turisti din toata lumea, asteptăm apusul minunat.
Si soarele dispare in mare…
Si seara se asterne peste orasul vechi…
Si, cat stau la coada (nu lunga), imi iau bilet de intoarcere si ajung in telecabina, noaptea isi intra in drepturi.
CE POTI MANCA IN DUBROVNIK
Despre mancare am citit dinainte, ca sa vedeti ce disperata sunt haha. Chiar eram curioasa ce e specific locului, sa nu cumva sa ratez.
Cu lista asta am plecat:
- Risotto negru cu sepie
- Peste adriatic la gratar
- Caracatita
- Stridii de Ston
- Šporki makaruli (paste traditionale cu sos de carne)
- Peka (carne sau caracatita gatita lent sub clopot metalic, dar mancata la o taverna traditionala si comandata cu cateva ore inainte)
- Burek – foarte popular in Croatia
Si asta am mancat:
„Caponul” din poza, in sos de hribi si cu gnocchi, inseamna cocoș castrat. Faimos aici! Cred si eu, la cat o fi țipat cand l-au castrat…
Si celebrul risotto negru cu sepie. Foarte interesant, greuț un pic…
Meniurile restaurantelor imi par echilibrate – niste fructe de mare, niste cocos sau pui, vita, peste, caracatita. Gasesti cam de toate. Nu stiu de ce, in capul meu era ca voi gasi fructe de mare la greu.
In fiecare zi mi-am luat sa mananc din mers un burek de la Holy Burek. Am descoperit locul asta dupa coada mare din fata. Si asa am dedus ca tre’ sa fie ceva bun.
E bun rau!!!
Niste baieti le prepara acolo si pot fi cu branza (8 euro), cu spanac (8 euro), cu cartofi (7 euro), cu pui (9 euro), cu vita (9 euro).
Eu am mers pe cel cu branza, pentru ca cel cu carne, care ma tentase, are ceapa si eu nu’s prietena cu ceapa… Ăsta cu branza zici ca e o merdenea verticala. Bun!
RESTAURANTE IN DUBROVNIK
Multe, foarte multe restaurante gasesti in orasul vechi. In centru, langa biserici, in piete, in port, insa cele mai multe sunt ascunse pe stradutele laterale – cu sau fara scari.
E tare misto atmosfera la ora pranzului sau a cinei! E plin de lume vesela, infometata, care vorbeste in toate limbile pamantului (da, si cu gura plina :)).
La unele terase sunt cantari live care aduna trecatorii de se lasa ca de-un concert!
Proprietarii de localuri s-au adaptat la realitatea orasului. Terasele sunt una in alta, incat poti confunda restaurantul, mesele sunt lipite de ziduri, scaunele sunt uneori taiate, ca sa incapa perfect intr-un spatiu mic.
Eu mi-am propus sa mananc bine, la restaurante recomandate – ce am gasit pe net + ce ponturi mi-au dat ghidul si gazda mea.
Asadar, am mancat la:
- Gradska Kavana Arsenal Restaurant – chiar in portul vechi, cu vaporul venind spre tine in timp ce iei si tu o imbucatura…
- Lucin Kantun
- Kopun
- Public Old Town – cand n-am gasit loc la vecinii de la Lucin Kantun, dar n-am regretat! (Aici am mancat frigaruia de peste de mai sus.)
- Rudjer
- Dubravka (iar langa el e un alt restaurant cu multe recenzii – Nautika – dar scump!)
Ghidul mi-a mai recomandat Konoba Dubrava, insa e in afara zidurilor orasului. N-am ajuns.
A, o precizare: rezervarea e sfântă! Altfel, mai ales in perioade calde, de weekend, cu popor infometat, risti sa mananci un burek si o inghetata – si astea cu coada!
GELATERII IN DUBROVNIK
Multe gelaterii intr-un perimetru atat de mic si multe cozi la ele! Cum eu sunt topita dupa inghetata, le-am testat aproape pe toate 🙂
- Peppino
- Mostro
- aROMA
- Gianni (in port, intri prin zidul orasului)
Ca idee, o cupa costa 4 euro cam peste tot.
Si tot ca idee, sunt bune, nu zic nu, dar eu am termen de comparatie Italia…
SUVENIRURI DIN DUBROVNIK – CE POTI CUMPARA
Ei, aici Dubrovnik a trecut testul in fata mea. Eu – mare fan de suveniruri – dau o bila alba locurilor care au o varietate mare de suveniruri. Si Dubrovnik chiar are!
Singura problema e ca sunt cam scumpe… Bun, inteleg produsele handmade, dar pana si alea de duzina gen magneti, brelocuri, mi se par cam piperate (media la magneti e de 4 euro).
Pentru fanii Game of Thrones exista de la tricouri si cani, pana la sepci si accesorii, si nu doar in magazinele dedicate serialului.
Iar suveniruri cu sau fara “Dubrovnik”/“Croatia” pe ele, gasesti ce vrei si ce nu vrei! Vi le arat aici, gramada:
Asta e oferta din magazine. Dar haideti si in piata!
In piata Gundulić, de langa Scarile Iezuite, gasesti produse artizanale si delicatese locale, cele mai multe vandute chiar de catre cei care le-au facut. Sapunuri din ulei de masline, dulceturi, lavanda, miere, ulei de masline, sare cu diverse ierburi, rachiu si… faimoasele coji de portocala in zahar – brandul lor.
Arancini le zice acestor coji de portocale (a nu se confunda cu arancini cu orez, de la italieni) si comerciantii le combina uneori cu alune, caju, migdale glazurate, smochine uscate acoperite cu zahar. Toate de slabit 🙂
O vanzatoare imi spune ca aceasta coaja de portocala e originara din Dubrovnik. O fac si altii, insa ei o fac de 500 de ani! Initial era o gustare a omului sarac.
Imi precizeaza ca ei o fac din “bitter orange”, pentru ca nu vin daunatorii pe acest soi de portocala si, astfel, nu sunt nevoiti sa puna pesticide.
Daca e sa ma iau dupa ce am gasit pe net, o lista scurta de suveniruri de luat din Dubrovnik ar fi asta:
- Arancini
- Migdale/alune caramelizate
- Smochine uscate
- Mantala – desert din must si condimente
- Kontonjata – o pasta de gutui
- Ulei de masline dalmat
- Sare de Ston (din salinele Ston)
- Sapunuri
- Lavanda
- Vin din Pelješac
- Rachiu local
- Bijuterii traditionale
- Cravate
Cravate?!? – m-am intrebat mirata, cand am vazut. Ei, bine, da. Deoarece Croatia revendică originea cravatei moderne. Cica in secolul 17, soldatii croati purtau niste esarfe la gat, esarfe care au atras atentia francezilor. De unde si cuvantul francez “cravate”.
Daca va dau banii afara din casa si sunteti pe lux si opulenta, luati(-va) cadou o cravata de la magazinul Croata, situat chiar langa Catedrala.
Le-am luat la analizat, in timp ce vanzatorul se ocupa de niste asiatice puse pe cumparat.
Intr-un final, cand a venit la mine, mi-a aratat niste detalii deosebite la unele dintre ele si in special la o cravata care costă… tineti-va bine… 644 euro, nene!!! (E cea neagra.)
Pai cum atat de mult?!? Pai uite-asa, pentru ca, dincolo de matasea naturala, are prin ea un fir metalizat, placat cu aur! Smecherie maxima!
DUTY FREE AEROPORT DUBROVNIK. OFERTA CONTINUA SI AICI…
Si in aeroport e plin de suveniruri, mancare si bautura “de la mama lor”.
Cum Croatia e una dintre marile puteri mondiale la polo pe apa (campioni olimpici, mondiali, europeni), iti poti achizitiona de aici o casca. Pretul ei? 150 euro…
Un soi de Toblerone croat 🙂
Produse pentru toate nevoile si…
…si, cireasa de pe tort, aceasta sticla de “golden olive oil”, la un pret corect.
Gata, fug, ca pierd avionul! Si, oricum, v-am facut capul calendar cu Dubrovnik. Sa-l aveti si voi, nu numai eu 🙂
