Cu bancuri am inceput a doua zi dupa Incoronare, cand soarele ne-a incalzit corpurile murate de ploaia din 6 mai: cica ploaia ar fi fost blestemul Printesei Diana, din moment ce nici pe 5, nici pe 7, 8, 9… mai n-a mai plouat. Doar pe 6. Taman pe 6.
Am ignorat glumele, dar am avut parte de altele, de data asta la adresa mea si la cum caram eu, pe strazile Londrei, presa zilei:
Ziceti voi ca nu as fi fost potrivita ca vanzatoare de ziare la semafoarele din oras… Da’ e munca grea, nene, nu gluma, ca ma dureau rau bratele! (Ca sa intelegeti, asta a fost prima tura, apoi m-am intors sa mai iau si pentru alti doritori.)
Cu mainile negre de la tuș – Doamne, acum imi dau seama de cand nu m-am mai murdarit rasfoind un ziar! – am cautat pe net, desi aveam ziare :), detalii despre evenimentul de la Castelul Windsor.
CONCERTUL DE INCORONARE
Citesc ca la Castelul Windsor, unde are loc mult promovatul concert, se merge doar pe baza de bilet, asa ca ma linistesc si stau cuminte in Londra, unde se anunta diverse evenimente.
Am ratat toate pranzurile Incoronarii, unde inteleg ca oricum trebuia sa vii cu mancarea in traista. Insa imi propun sa nu cumva sa ratez concertul de seara, pe care sa il vad in strada, alaturi de lume.
ecranul din Piccadilly, in 6 mai 
ecranul din Piccadilly, in 7 mai
Lucrurile au reintrat in normal in oras. In Piccadilly Circus, companiile isi vad din nou reclama pe ecranul imens, ca acolo se lasa cu bani grei, nu-i de joaca.
Londra e inca “ornata” de sarbatoare si inca… blocata pe alocuri. Chiar daca exista, in sfarsit, acces in parcul care duce spre Palatul Buckingham, tre’ sa o iei pe cai ocolite, caci gardurile de restrictionare sunt inca in picioare.
Lumea e pe relaxare. Zarind sezlongurile, imi aduc aminte de socul de acum multi ani, cand am ajuns pentru prima oara la Londra si am observat ca poti sta cu burta la soare pe un sezlong in parc, fara sa te deranjeze nimeni! Nu mai vazusem asa ceva. La noi in parcuri te opreai in panourile “Nu calcati iarba!”.
Atunci era moca sa iei un sezlong si sa ti-l asezi unde vrei tu in parc, acum costa…
O ora – 3 lire, 2 ore – 4 lire, 3 ore – 5 lire, 4 ore – 6 lire sau, daca vrei sa zaci aici toata ziua, dai 11 lire si al tau e sezlongul. Eu zic ca nu e rau! Iar, daca esti student, ai chiar si reducere!
Ce e ciudat, este ca The Mall, strada pe care ieri am strabatut-o printr-o droaie de oameni, este acum inchisa nu numai masinilor, ci si pietonilor. Nu inteleg de ce. Intreb un agent. Recunoaste, neputincios, ca nu are habar. Dar apoi se grabeste sa strige: “circulati, circulati!” – ca sa nu existe amuteiaje umane.
Poti merge doar pe margine, unde te cam calci pe picioare si poti traversa strada printr-un singur loc, ingust. (Unde, de altfel, m-am si oprit scurt pentru poze.)
Ca sa fiu sigura ca nu ma trimite cineva la naiba-n praznic diseara, ma duc in recunoastere la locul unde se va difuza concertul.
ST JAMES’S PARK
Desi mai sunt ore bune pana la inceperea transmisiunii de la Windsor, e deja lume adunata. Ca la picnic. Pe pături, frumusel, cu mancare si bautura, cu accesorii pentru o eventuala ploaie (desi nu se anuntă). E destul de lejer, iar spatiul e foarte mare, deci chiar nu-mi fac probleme ca nu voi avea unde sa-mi asez popoul.
Presa e deja prezenta, sa transmita de la picnicul londonez. Daca e sa ma iau dupa ziua Incoronarii si experienta din Hyde Park, reporterita de la televiziunea spaniola ar trebui sa intre in direct acum, ca diseara o sa strige toata lumea la ea: Stai jooos!!! :))
Si gata, vine seara.
Stiu clar drumul cel mai scurt spre pajistea cu ecran si sunt inversunata sa tin piept fortelor de ordine daca ma trimit in alta parte. Numa’ ca nu ma baga nimeni in seama haha.
Rog niste cetateni sa imi faca si mie o poza in vitrina jucausa a unui magazin, chiar daca oglinda asta zici ca e facuta de Regina cea rea. Nu, nu a Marii Britanii, ci aia din Alba ca Zapada! Ca toti suntem strambi in ea…
Nu merge cu selfie aici. Trebuie clar sa iti faca cineva poza dintr-un anumit unghi.
Ocupăm tot trotuarul, “fotograful” sta la o anumita distanta, eu la fel, nu mai zic ca trebuie sa ma ridic si pe varfuri. Asa ca e o poza muncita.
Ma grabesc spre St James’s Park, chiar daca mai e o ora si jumatate pana cand incepe concertul. Si ma panichez rau cand ajung!
E plin, plin, plin! Ce ziceam eu ca gasesc loc?!? Acu’ ma uit dupa un petic de iarba neocupat.
E ca la noi la Mamaia… Pături pestrite, unele atat de mari incat ai zice ca vor gazdui tabara de copii de la Navodari! Scaune de pescar, scaune de gradina, perne, apoi sacose si lazi pline cu mancare, sticle si pahare. Cine n-a venit pregatit, sta pe propria geaca, pe haina Dolce & Gabbana, pe pungi de plastic sau pe reviste.
E plin de steaguri, de coroane de Rege facute din hartie, din plastic sau gonflabile. Mai toti suntem regi aici 🙂
Imi fac un selfie (ma rog, vreo 10…) si ma duc sa imi caut un loc.
Pe ecran ruleaza in bucla mesaje de la personalitati pentru Rege, pe langa alte filmulete.
Locul e bine organizat, cu spatii pentru toate nevoile, bine marcate, sa le vezi de la distanta: stii unde sa mergi daca ti-e foame sau sete, stii unde sa te duci daca nu te mai poti tine, există acces pentru persoanele cu dizabilitati, punct de asistenta sociala, un… “quiet space”, despre care eu, neumblata pe la concerte, abia acum aflu, si exista chiar si un loc unde sa te duci sa iti reumpli sticla cu apa. Marcajul acestui ultim loc mi-a obturat toata seara vederea asupra unei parti din ecran, va dati seama ce a fost la gura mea…
Va aduceti aminte poza de mai sus, de cand am venit in recunoastere? Fara sa vreau, am facut una acum, spre seara, aproximativ din acelasi loc. Uitati diferenta:
Peticele de iarba neocupate, care ii tenteaza din prima secunda pe nou-veniti, nu sunt decat o mare capcana: daca te asezi acolo, nu ai nicio vizibilitate asupra ecranului, ba din cauză de copaci, ba din cauză de nu stiu ce punct de prim-ajutor instalat, asa ca toate raman libere si necalcate in picioare.
Desi mi-am marcat un mic teritoriu pe iarba – cu niste pagini dintr-o revista publicitara, nu va ganditi la altceva – decid sa raman in picioare tot concertul, sprijinita de un gard. Mi se pare un loc mai bun, cu o vizibilitate mai buna. Lucru confirmat si de vecinii din stanga si din dreapta mea, cu care stabilesc un soi de pact tacit sa nu mai lasam pe nimeni sa ne cotropeasca teritoriul.
O data cu aparitia Regelui si Reginei incepe show-ul. Toate VIP-urile sunt la locurile lor, toate starurile anuntate urca pe scena si performeaza, rand pe rand. Fiecare cu o prestatie scurta, dar indelung aplaudata. Nu numai la Windsor, ci si aici, in parc!
E tare simpatic sa vezi cum tot parcul de picnicari aplaudă frenetic si urlă dupa melodii sau la speech-ul Printului William. Ma simt ca in avion la aterizare, atunci cand noi, romanii, ne apucam sa aplaudam :). Dar macar in avion ai sansa ca stewardesele sa ii transmita pilotului aprecierea oamenilor. Insa aici?? Cine le zice Regelui, Printului sau lui Take That ca i-am aplaudat si am urlat dupa ei?…
Mi-a placut tare “performance-ul” lui Nicole Scherzinger, care a cantat atat de frumos acompaniata de pianistul chinez, superstarul Lang Lang.
I-am filmat repede in modul “portret”, ca sa impartasesc cu lumea pe retele, doar ca… retea niet. Nici tu poze trimise pe whatsapp, nici tu story, reel sau ce s-a mai inventat pe planeta asta ca sa ne complice viata. Vedeti, mie mi-a simplificat-o lipsa de retea: am urmarit concertul fara alte preocupari.
O tanara din echipa organizatorilor isi face cu greu drum printre noi si ne imparte stegulete de hartie. Nu-mi dau seama daca ni le-a dat inainte sau dupa ce l-am vazut si pe Regele Charles fluturand dintr-un stegulet similar, in tribuna. Dar ce mai conteaza? Acum toti din parc fluturăm steguletele primite, dupa fiecare prestatie vazuta pe scena.
Eu sunt absolut fascinata de prestatia interpretilor din dreapta ecranului, care traduc pentru persoanele cu deficiente de auz! Sunt mai multi, se schimbă de la un invitat la altul, dar vreo două doamne pur si simplu mă lasă cu gura căscată! Sunt geniale!!!
Chiar si acoperite de crengile unui copac din directia mea de vizionare, tot le vad gesturile si ceva din mimica!
Host-ul, Hugh Bonneville, pe care tocmai ce l-am revazut in Notting Hill, e misto pe post de gazda! Imi imaginez ce smecherie o fi pentru el sa fie amfitrionul unui astfel de eveniment. Chiar, m-am tot intrebat, vazand vedetele care au urcat pe scena: cine si cum le-a ales? O sa studiez problema, ca sunt chiar curioasa. S-a scris deja? Sunt, oare, pe lista de preferati a Regelui? Pe lista Reginei? Or fi facut ei ceva bine, de au fost alesi…
Nu stiu Kermit si Miss Piggy ce au facut, dar, la ce aparitie au avut, semanau cu mine, care ma nimeresc in mijlocul unui eveniment fara sa fi fost invitata la el :).
Dincolo de distractie, de voia buna, de paharele cu bautura date pe gat si de mancarea servita pe iarba, aproape toti din parc s-au ridicat in momentul in care s-a cantat imnul! Jos palaria!
Lionel Richie, Katy Perry, Take That, Andrea Bocelli si Sir Bryn Terfel (bas-bariton galez), Nicole Scherzinger si pianistul chinez Lang Lang, dar si altii au fost parte din acest concert al Incoronarii.
Spectacolul de pe scena a fost completat de un spectacol cu drone pe cer – absolut impresionant! Iepure, bufnita, fluture, leu, mesaje si alte lucruri compuse din drone au starnit o reactie puternica in randul spectatorilor (deci si al meu).
Am plecat pe ultima sau penultima piesa a celor de la Take That, impreuna cu alti oameni care probabil s-au temut si ei de valul de dupa concert.
Strada spre Palatul Buckingham e ireal de pustie!
Centrul, insa, e la fel de dinamic cum il stiu dintotdeauna, iar baietii cu ricsele imblanite isi asteapta musteriii.
Sa urc, sa nu urc? Aceasta este intrebarea…
Pai cum sa urc? Sa imi pierd eu exercitiul capatat dupa cei aproape 29.000 pasi facuti in ziua Incoronarii??? Povestea aventurii acelei zile, aici.
