Dana Mladin

Veneția inedită

“N-ai ce face mai mult de 3 zile la Venetia” – am auzit de multe ori si am zis-o chiar si eu.

Dupa primele 3 zile in Venetia, in 1999, m-am reintors de… 7 ori ca turist si, de fiecare data, dupa ce am “salutat” locurile clasice, turistice, am mai gasit ceva nou de vazut!

Am prins Venetia cand nu era invadata de cohorte de turisti (si cand inca aveai voie sa hranesti porumbeii…)

San Marco in vara lui 2003

Am vizitat-o vara, toamna, primavara, am petrecut noaptea de Revelion in Venetia si am avut norocul sa vad Venetia incredibil de pustie, tacuta, in plin cod rosu de covid!

CE SA VEZI IN VENETIA

Intotdeauna am considerat ca trebuie sa vezi mai intai locurile “clasice”. Nu le poti ocoli ca turist prima oara, la naiba, ca datorita lor e celebru respectivul oras.

Musai sa mergi in Piazza San Marco, sa intri in Basilica, poate sa urci in Clopotnita. Sa treci podul Rialto, sa vizitezi Palatul Dogilor, sa iti faci poza cu Puntea Suspinelor, sa te plimbi pe canale cu vaporetto – STB-ul lor pe apa – sau cu gondola, daca esti pe cheltuit; sa hoinaresti prin primul ghetou din Europa, infiintat in secolul 16… si multe altele!

Sunt locuri care definesc locul… Celebre, cu istorie, asa ca nu vad niciun motiv sa le ocolesti, in afara faptului ca sunt din ce in ce mai aglomerate.

Dar hai sa le vedem, apoi colindam si pe carari/canale mai putin cunoscute. Caci abia astept sa va arat Venetia inedita pe care am descoperit-o eu.

PIAZZA SAN MARCO

E simplu de “citit” Piazza San Marco – esti intr-un mare ring de dans, ai in fata Basilica San Marco, la stanga ei Turnul cu Ceas, in dreapta Palatul Dogilor si, țanțoșă nevoie mare, Clopotnita (Campanila).

BASILICA SAN MARCO

selfie din pandemie, cand imi ajungeau degetele de la o mana sa numar oamenii din piata

Rar gasesti carte postala fara ea!

Basilica a adapostit timp de aproape 1.000 de ani mormantul Sfantului Marco, fiind totodata capela particulara a dogilor (conducatorii Venetiei).

La inceput a fost o capela modesta in interiorul Palatului Dogilor; lucrarile au culminat in 1094, cand a fost sfintita si declarata biserica oficiala a statului venetian.

cele 5 cupole ale Basilicii

Ce e tare, e ca imaginea de atunci e cam cea actuala, fara bogatia de detalii ornamentale, arhitecturale.

Sunt multe de spus despre ea, dar pentru asta exista ghiduri… Eu am incercat sa gasesc la ea ce mi s-a parut mie interesant din tot ce am aflat:

Basilica are trei fatade. Intrarea principala, ce sa vezi, nu a fost intotdeauna cea frontala, ci la inceput era pe latura sudica (cea dinspre apa) Se vede bine aici:

Practic, cum veneai dinspre mare, dadeai nas in nas cu intrarea in Basilica, sa nu cumva sa o iei pe drumuri gresite…

Fatada principala, cea frontala, e impresionanta! Mereu pierd ceva vreme aici, uitandu-ma gura-casca la lucrarile de pe ea.

Dezamagirea mi-a fost mare cand am aflat ca multe dintre lucrari sunt copii. Intre mozaicuri este un singur original:

“Mutarea corpului San Marco in Basilica” (1260-1270).

detaliu

Mozaicul asta se află deasupra usii din extremitatea stanga.

Cele mai tari lucrari cica sunt sculpturile in stil romanesc (secolul 13) de deasupra intrarii centrale. Printre ele, faimoasa statuie a omului care isi roade unghiile (pe arcada exterioara) – de gasit in urmatoarea vizita, ca am ratat-o…

Venetienii pretind ca el reprezinta un arhitect grec din secolul 11 care-si roade unghiile de suparare pentru ca i-a fost criticata lucrarea.

Ce am mai cautat pe fatada centrala si nu am gasit: un mozaic mic al Madonei, flancat de candele care ard permanent. Nu, n-am cautat-o pe cantareata Madonna 🙂 Insa chiar nu am vazut nicaieri acele candele care ard permanent.

Am citit ca, initial, erau aprinse doar la executii, cand condamnatul, vezi Doamne, se intorcea spre Madona strigand: “Salve Regina”. Altii zic ca mozaicul a fost comandat de autoritati pentru a ispasi pacatul de a fi executat la un moment dat un om nevinovat. Sau pentru a indeplini o promisiune a unui batran marinar pierdut pe mare si salvat cu ajutorul Fecioarei Maria.

Caii Sfantului Marco, de la balcon, nu sunt originali, sunt copii. Daca vrei sa ii vezi in original, intri in Basilica si ii gasesti:

Au fost adusi de la Constantinopole in anul 1204. Parte a “quadriga” (car de razboi tras de patru cai), cei 4 cai sunt singurele artefacte care au supravietuit dintre antichitatile clasice, fie ca sunt grecesti, fie romane – provenienta e nesigura.

Toti 4 au fost dusi la Paris pe vremea lui Napoleon, insa au fost inapoiati Italiei 18 ani mai tarziu, spre deosebire de alte lucrari care au fost “însușite” de catre Imparat.

Fatada nordica (cea de pe latura stanga) este deseori ignorata.

Printre altele, e de vazut aici un basorelief ciudat care il intruchipeaza pe Alexandru cel Mare in cautarea mitica a raiului, intr-un car de razboi tras de doi grifoni.

Daca intri in Basilica, admiră mozaicurile. Si mai e ceva ce merita vazut, chiar daca tre’ sa scoti din buzunar niste euro:

Pala d’Oro (Paravanul de Aur) – este chiar in spatele altarului, unde se spune ca e locul de odihna vesnica a Sfantului Marco (desi multi pretind ca moastele au fost distruse intr-un incendiu, in anul 976).

Pala este cel mai mare exponat medieval de aur si argint din Europa, frontispiciul sau fiind impodobit cu 15 rubine, 100 de ametiste, 400 de graanate, 300 de safire, 1.300 perle si app 200 de alte pietre pretioase! Doamneeee, cate inele mi-as face din astea 🙂

Chiar in fata Basilicii San Marco, exista 3 catarge. Recunosc, nu le-am bagat in seama in niciuna dintre vizitele mele la Venetia. Dupa ce am citit despre ele, am inceput sa le fac si poza special, ca sa vedeti cum e omu’…

Ele simbolizeaza cele 3 regate cucerite de Dogi in cursul istoriei lor: Cipru, actuala Creta si actualul Peloponez (drapelurile lor erau sus pe catarge).

Astazi, sunt arborate steagurile UE, Italiei si Venetiei. Ma rog, nu mereu. Eu am prins steagurile o singura data, in noiembrie 2011 (se vad discret in fotografia de mai sus). In rest, catargele sunt goale.

in pandemie

Uitati-va cu atentie cand ajungeti in Piazza San Marco! Basilica e decalata in raport cu piata, axul ei nu e perpendicular pe ea!

Ca sa fii exact perpendicular, trebuie sa mergi sub arcadele pietei, in fata pasajului de la Arcul Celeste (aproape de coltul pietei, pe latura stanga a coloanelor)

Cica aici, pe jos, există un medalion metalic discret care indica amplasarea exacta a axului Basilicii. Eu l-am cautat in doua vizite diferite si nu am dat de el. Cred ca paream o ciudata care voia sa faca o analiza a ciungilor lipite pe asfalt…

Revelion 2022

In schimb, da, de undeva din acel punct al pietei, poti spune ca stai exact pe directia axului Basilicii.

Daca vedeti asemenea pasarele imbinate, inseamna ca e posibil sa fie “acqua alta” – o parte din Venetia se inunda, mai ales Piazza San Marco.

In situatia asta, aceste pasarele care stau grupate in zonele cu risc sunt imediat intinse, astfel incat pietonii sa poata circula pe ele.

Nu am prins niciodata “acqua alta”, dar mi-ar placea, mai ales ca mi-am cumparat de la un chiosc de ziare, cu 5 euro, “cizme” speciale pentru asemenea moment 🙂

TURNUL CU CEAS

Legenda spune ca venetienii i-au orbit pe cei care au construit acest ceas in 1499, pentru ca ei sa nu mai faca altul la fel, pentru orasele rivale.

Imi place mult! L-am admirat intotdeauna, m-am intristat cand l-am prins acoperit, fiind in renovare, i-am ascultat bataile clopotului la 12 noaptea de Anul Nou si i-am pozat fiecare element. Nu am urcat in el, insa. Mult timp nu am stiut ca acest lucru e posibil. Este! Si poti chiar merge cu ghid, intr-un “tur” de o ora.

Există pe el o inscriptie in latina care spune “eu numar doar orele fericite”. Tare, nu?? Dar nu e tare faptul ca eu nu am gasit-o…

Cadranul ceasului are 24 de ore, ceea ce este o particularitate.

Dupa ce ora a fost masurata secole intregi cu ajutorul cadranelor solare, primele orologii mecanice au aparut in Europa la final de secol 13. A fost o revolutie: ora avea, in sfarsit, o durata fixa.

La final de secol 14, cele mai multe orase au abandonat ora solara data de cadranele cu gnomon, orele fiind anuntate de clopotele bisericilor.

Incepand de la apusul soarelui – ceea ce explică de ce partea de sus a orologiului are marcajul de ora 18 si nu de 12 sau 24, cum e azi – ziua era impartita in 24 de ore si, in mod natural, primele cadrane au fost gradate de la I la XXIV. Totusi, a devenit greu si, de multe ori, plin de erori sa numeri pana la 24 de lovituri de clopot ca sa anunti ora exacta.

Incepand cu secolul 15 s-a simplificat sistemul: clopotele bateau de 6 ori in loc de 24. Simplificarea asta a dus si la simplificarea citirii orei si asa au aparut cadranele de la I la VI. Cateva dintre cadranele de acest tip, numite “romane”, exista si azi – unul intr-o sala din Palatul Dogilor si inca 3 pe langa Podul Rialto, apoi la Roma, in Toscana etc.

O data cu campaniile lui Napoleon, ora “italica” a fost inlocuita de ora “franceza” – cadranele au fost gradate de la I la XII si zilele au inceput la miezul noptii.

CAMPANILE (CLOPOTNITA)

Este cea mai inalta constructie din Venetia – are 98,5 metri.

Se vede inca de cand esti pe vapor, barca sau in tren.

A fost construita prin anul 912, cu 3 scopuri complet diferite: sa fie clopotnita pentru basilica / sa fie punct de observatie pentru port / sa fie far pentru corabii.

Fundatia ei este la doar 20 de metri adancime, de aceea multi s-au mirat ca a rezistat atata amar de vreme la ploi, vant, la coroziunea apei sarate si la loviturile de fulger. Asta pana in 1902, cand a cedat…

Consiliul orasului a promis imediat refacerea identica a clopotnitei. Zece ani mai tarziu, intr-adevar, a fost terminat un turn identic, dar cu 600 de tone mai usor si mai bine sustinut.

Faza misto e ca a fost inaugurat la o distanta de fix 1.000 de ani de la constructia primului (912-1912)!

Am urcat o singura data in Campanila. In ultimii ani, cozile foarte mari de la intrare mi-au taiat orice elan. Iar in pandemie nu exista optiunea…

Dar imi aduc aminte si acum cat de mult mi-a placut sa vad Venetia de sus! Zici ca te uiti la o carte postala, sau, ca sa vin mai in zilele noastre, view-ul din Clopotnita e instagramabil!

Daca tot suntem inca in San Marco, nu trebuie ignorata cladirea care flancheaza piata pe trei laturi. Este o cladire cu arcade, unde in trecut erau birourile pentru Procuratie (cel mai inalt nivel al birocratiei administrative venetiene). Acum, o parte din cladire este ocupata de Museo Civico Correr – cu exponate legate de istoria Venetiei.

Recunosc, nu pot rezista tentatiei de a vi-o arata si cum era in pandemie:

Nu plecati din piata pana nu beti o cafea sau o ciocolata calda la Caffè Florian.

Poate fi o aroganta, dar merita macar o data. Caffè Florian e o cafenea istorica, avand o varsta venerabila – peste 300 de ani! (s-a deschis pe 29 decembrie 1720)

E frumos sa stai la masa si sa te gandesti ca fix aici, candva, au savurat o cafea buna Goethe, Charles Dickens, Nietzsche, dar si Casanova sau Charlie Chaplin!

Daca iei loc pe terasa, orchestra te imbie si ea la visare… Pana cand scoti din buzunar taxa pentru muzica live. Da, da, există asa ceva pe nota de plata. Dar merită, zic eu.

(Terasa cu orchestra am gasit si vis-à-vis de Caffè Florian)

Harry’s Bar

Daca vreti ceva mai tare (a se citi “tărie”…), la doi pasi de piata, chiar pe malul apei, in statia de vaporetto San Marco, este Harry’s Bar. Pe aici isi facea veacul Hemingway. Asa am aflat si eu de bar. Nu, nu de la Hemingway 🙂

Ca fapt divers, Giuseppe Cipriani, proprietarul barului, a inventat Bellini, devenit unul dintre cele mai faimoase cocktailuri din lume, dar a inventat si felul de mancare numit carpaccio (carne cruda de vita pe care o servea cu lamaie, ulei de masline, trufa alba sau parmezan).

Gata si cu pauza de cafea/cocktail, sa revenim la plimbat, in zona.

Intre Clopotnita si Palatul Dogilor, dai de doua coloane. Una are in varf leul Sfantului Marco, iar cealalta pe sfantul Teodoro, unul dintre sfintii protectori ai orasului, flancat de o creatura necunoscuta, a carei semnificatie nu se cunoaste.

Coloanele sunt aduse aici din estul mediteranean in anul 1170.

Zona dintre ele a fost pe vremuri loc de executie. Spanzuratoarea se ridica intre cele doua coloane cu fata spre Turnul cu Ceas – astfel condamnatul vedea ora exacta a sfarsitului sau…

Poate de-asta venetienii considera inca zona un loc ghinionist, total nepotrivit pentru plimbare.

Recunosc ca, de cand am citit asta, nici ca o mai iau printre coloane 🙂

PALATUL DOGILOR (PALAZZO DUCALE)

De 8 ori, de cate ori am fost la Venetia, nu m-am saturat sa il pozez! Din fata, dintr-o parte, de sus, de pe mare…

E una dintre cele mai frumoase cladiri gotice din lume!

A fost resedinta, timp de aproape o mie de ani, nu numai a dogilor care au condus Venetia, a politiei secrete si a Curtii de justitie, ci si a inchisorilor municipale, a camerelor de tortura si a multor institutii administrative.

Citesc despre arhitectura lui cat inteleg si eu… Despre coloane, marmura, motive decorative de trifoi cu 4 foi. Despre interioarele aurite, dar si turnurile intunecoase (in care a fost inchis si celebrul aventurier Casanova, in secolul 18).

Pe fatada Palatului pe care există logia, pe langa toate coloanele albe, există doua coloane rosiatice, despre care se spune ca ar fi pătate de sangele criminalilor care au fost spanzurati aici (fix in fata lor era locul cu pricina…)

Conform legendei, intre aceste doua coloane aparea Dogele in timpul ceremoniilor. Tot de aici erau anuntate multimii sentintele la moarte.

Si, daca tot suntem la capitolul asta, atunci hai sa dam coltul. Ptiu, drace. Coltul Palatului, am vrut sa zic. Si sa urcam pe primul pod – Ponte della Paglia.

O halta aici e un “must”. Bine, nici nu e greu, la ce puhoi de lume e mereu.

PUNTEA SUSPINELOR

Se suspină pe această punte incă din anul 1600…

Se spune ca numele ii vine de la suspinele condamnatilor la moarte care treceau pe acest pod de la palat, unde fusesera judecati, pana la inchisoare. Si vedeau pentru ultima oara cerul…

E simpatic sa faci poze chiar cand treci prin Puntea Suspinelor (vizitand Palatul Dogilor). Vezi cerul, marea, gondolele, dar, mai ales, vezi masa mare de turisti care se ingramadesc sa isi faca poze cu Puntea.

In pandemie am prins locul asta fara nimeni-nimeni-nimeeeni si pe bune daca-mi venea sa mai plec!

De bine ce-ai ajuns aici, merita sa mergi mai departe, pe malul apei. Plimbarea e lunga, dar relaxanta, iar numarul turistilor scade considerabil.

Unde mai pui ca dai si de mici tarabe cu suveniruri, de unde iti poti lua tot felul de drăcovenii simpatice.

Mie mi-a placut sa merg nu numai pe faleza, ci am intrat si in cartierele de langa. Ocazie buna sa vad localnici, sa fotografiez rufele puse la uscat intre cladiri si sa intru in mici magazine de cartier.

CANAL GRANDE

Cel mai bun mod de a vedea Venetia si, mai ales, o multime de palate spectaculoase, este sa iei vaporetto nr. 1, care strabate agale Canal Grande.

alt tip de selfie 🙂

In pandemie nu aveai voie sa te urci in vaporetto fara masca FFP2. Nu aveai, te trimiteau sa iti cumperi.

Casino di Venezia, cunoscut initial sub numele de Palazzo Vendramin-Calergi, este unul dintre cele mai frumoase palate de pe Canal. De pe apa i se vede cel mai bine arhitectura in stil renascentist.

Construit in 1638, Casino di Venezia revendică titlul de cel mai vechi cazino activ din lume – deschis publicului in 1646!

Palatul a gazduit multe elite europene. Unul dintre apartamente a fost ocupat de Richard Wagner intre 1882-1883, in ultima luna de viata a compozitorului.

In 1946, orasul Venetia cumpara terenul, apoi urmeaza 10 ani de renovari si cazinoul se deschide din nou.

Putin mai incolo – alte doua palate renumite: Ca’ Pesaro (azi muzeu de arta moderna) si Ca’ d’Oro (azi muzeu de arta medievala).

Am fost in Ca’ d’Oro si, dincolo de expozitia de pictura, am fost lesinata dupa parterul cladirii, o curte interioara semi acoperita, cu iesire la Canal Grande.

E genul ala de loc in care ti-ar placea sa locuiesti, desi stii ca e doar la nivel de vis…

Ca’ d’Oro inseamna “casa de aur”. Numele ii vine de la aurul si alte materiale pretioase care acopereau pe vremuri magnifica fatada. S-a vrut a fi cel mai frumos palat de pe Canal Grande!

Inceput in forma actuala in 1420, inteleg ca palatul a indurat succesiunea multor proprietari nepasatori si o restaurare grosolana, dupa care a fost lasat mostenire statului si a fost deschis publicului in 1927.

Dupa renovari indelungate, fatada a revenit la splendoarea initiala, iar interiorul gazduieste acum un muzeu de arta medievala.

M-am uitat si eu la exponate ca un novice si am zabovit acolo unde am recunoscut nume…

La etajul 2 e un balcon superb, cu vedere la canal. Am stat aici de mai aveam un pic si treceam drept proprietara. Ghinion ca ma dadeau de gol hainele…

Aproape de Ca’ d’Oro se afla neogotica Pescheria – piata de peste. Spectaculoasa dimineata, cand e plina de produse proaspete. Unele mai ciudate decat altele, as zice eu, dupa ce m-am uitat la cateva ca vitelul la poarta noua.

Imediat dupa piata, cum aluneci pe apa inspre San Marco, pana sa dai de alte palate spectaculoase, treci pe sub cel mai faimos pod al Venetiei.

PODUL RIALTO

Ponte di Rialto era centrul vechi al orasului. A fost construit la final de secol 16, in locul unui pod de lemn mobil. Pana la jumatatea secolului 19, a fost singurul pod care traversa Canal Grande.

Astazi mai sunt inca 3 poduri:

Accademia – langa Galeria Accademia. Un pod din lemn, ultimul construit.

Scalzi – podul din apropierea Garii.

Costituzione – chiar la “inceput” de Venetia, unde e capatul de autobuze si unde multe vaporetto au statie.

“Podul de sticla”, cum ii zic eu, e un pod modern, pe care iti poti face poze frumoase, dar pe care si aluneci cand ploua…

Rialto ramane podul cel mai smecher, fiind in sine o atractie turistica. Plin de magazinase, cu un view spectaculos asupra Canal Grande, e clar pe “short-list” atunci cand vii la Venetia.

PALATE PE CANAL GRANDE

Sa trecem de poduri, ca ne mai asteapta cateva palate de luat in seama pe Canal Grande.

Poetul englez Lord Byron a locuit 2 ani in bântuitul Palazzo Mocenigo buhuhu, situat vis-à-vis de statia de vaporetto San Toma.

(In dec 2021 era ascuns sub schele, fiind in renovare).

Cand nu avea inspiratie, Byron înota de nebun. Dupa cum el insusi scria, a înotat odata alaturi de alti doi (unul a renuntat la un moment dat), parcurgand laguna dinspre insula Lido spre Venetia, apoi tot Canal Grande! A stat in apa 4 ore si 20 de minute, fara niciun ajutor.

Sunt niste multi kilometri, dar va trebui sa ii masor singura data viitoare, ca pe internet nu gasesc distanta pe apa. Am nevoie doar de un costum de baie, de mult antrenament si de o aprobare 🙂

Cum inaintezi pe canal, spre San Marco, dai pe partea dreapta de trunchiatul Palazzo Venier dei Leoni. Aici e gazduita colectia Peggy Guggenheim,considerata una dintre cele mai bune colectii de arta contemporana din lume.

Imediat dupa, la distanta de un palat, stă… strâmb Palazzo Dario.

Pe de o parte, e unul dintre cele mai fermecatoare palate de pe Canal, cu fatada sa de marmura multicolora. Pe de alta parte, e unul dintre cele mai putin dezirabile: multa vreme, venetienii l-au crezut blestemat!

De-a lungul vremii, proprietarii lui au murit in mod violent sau au fost ruinati la putin timp dupa ce l-au achizitionat.

A fost construit la final de secol 15 de primul proprietar, Giovanni Dario (ambasadorul Venetiei la Constantinopole). Dupa ce s-a mutat in el cu fiica sa, maritata cu un nobil, si-a pierdut influenta politica, ginerele a saracit, iar fiica a murit de inima rea.

Alt proprietar a murit asasinat in Creta. Altul – foarte bogat – si-a pierdut toata averea si a murit falit. Apoi altul s-a sinucis…

In anii ’70, un alt proprietar a fost asasinat chiar in palat, de catre amantul sau.

Christoph Lambert, manager al trupei rock “The Who”, a murit aici in 1981.

Urmatorul proprietar si-a pierdut o mare parte din avere, iar sora lui a fost gasita moarta pe un câmp. Un celebru industrias italian, la putin timp dupa ce a cumparat palatul, s-a sinucis.

Si ia sa vedeti cum au influentat toate astea potentialii cumparatori:

Tenorul Mario del Monaco, in urma unui grav accident de masina, a renuntat sa mai cumpere palatul pe ultima suta de metri.

La fel a facut si celebrul regizor Woody Allen, cand a aflat toate blestemele care ar plana asupra palatului.

Inca nu am descoperit cine il detine la ora asta. Sa il intrebam de sanatate macar…

Ma uit cu jind la Palazzo Pisani-Gritti – considerat unul dintre cele mai importante hoteluri din Venetia (situat aproximativ vis-à-vis de biserica Santa Maria della Salute). As sta si eu aici ca turist, dar imi trece repede cand vad ca cea mai ieftina camera este 2.000 de euro pe noapte!

Am parcurs tot Canal Grande cu vaporetto. Are 3,8 km lungime si o latime care varianza intre 30 si 90 de metri. Intreb de adancime, in caz ca imi vine sa ma arunc din barca. Pana in 5 metri are, nu mai mult.

Malurile Canalului sunt marginite de peste 170 de cladiri spectaculoase, cele mai multe palate fiind construite intre secolele 13 si 18.

Nu e de mirare ca pictori amatori rezista iarna frigului de afara, stand pe mal sa picteze un palat sau un altul.

Ca am prins ceata pe Canal Grande mai e cum mai e (arata chiar de poveste!), dar ia uitati-va cat de pitoresc poate fi cand traversezi pe ceata din Venetia pe insula Lido:

🙂

BISERICILE DIN VENETIA

Bisericile cele mai importante din oras sunt considerate Santa Maria Gloriosa dei Frari si Santi Giovanni e Paolo (cunoscuta ca San Zanipolo).Ambele cu taxa la intrare.

Pe prima am vazut-o din usa, in a doua am fost. Langa San Zanipolo este un spital care arata de zici ca ai intrat intr-un muzeu! E fascinant!

Daca vii aici fara a avea nevoi medicale, urcă la etajul 1, plateste bilet si intra intr-o sala tare frumoasa, in care chiar se află un muzeu – La Scuola Grande di San Marco.

Aici sunt expuse extrem de multe instrumente medicale si aparatura, carti etc. Interesant pentru cineva din lumea medicala, cu siguranta, dar m-am holbat si eu la multe exponate, de ce sa nu recunosc.

Pe “lista” bisericilor deosebite am gasit-o pe cea de pe insula San Maggiore, vis-à-vis de Palatul Ducal – San Giorgio Maggiore.

poza din vaporetto

Cum se vede Venetia din clopotnita ei, cica e de nepretuit! (Eu nu am ajuns sa urc.)

Cea mai frumoasa bisericuta din Venezia e considerata a fi San Giovanni in Bragora – pe vremuri, biserica parohiala a compozitorului Antonio Vivaldi.

Cum intri in ea, pe partea stanga, vezi unde a fost botezat Vivaldi, in 1678!

Tot aici a fost botezat si viitorul Papa Paul 2 (1464-1471).

Daca vrei sa stai oleaca aici, tre’ sa stii ca rugaciunile, gandurile tale vor fi insotite de muzica lui Vivaldi, caci e difuzata in biserica.

VENETIA INEDITA

In dorinta mea de a descoperi mereu locuri noi intr-un oras in care am mai fost, am vazut si o față inedita a Venetiei.

CAPUL DE AUR DE LA PODUL RIALTO

Inainte de a urca Podul Rialto, pe fatada unei cladiri e un cap.

Desi i se spune “capul de aur”, sculptura e, de fapt, din bronz si este simbolul farmaciei “Alla Testa d’oro”.

Intr-o vreme in care putina lume stia sa citeasca, farmacia era usor de recunoscut dupa acest cap.

Nu se stie pe cine reprezinta acest cap incununat cu lauri. Sunt mai multe variante.

Pe zid se vede inca o bucata de text care face referire la Theriaca, un remediu universal al vremii, specialitatea acestei farmacii. Inteleg ca cei de aici faceau acest remediu cel mai bine din oras, de aceea aveau dreptul sa il prepare de trei ori pe an, nu ca altii, doar de doua ori.

Dupa caderea republicii, in secolul 18, farmacia asta a fost singura care il mai producea, dar in 1940 au fost introduse norme, printre care si eliminarea opiumului. Si cum opiumul era in compozitia acestui remediu, uite-asa s-a ales praful de el…

GRAFFITI CU UN SOBOLAN

Am coborat din vaporetto la statia Ca’ d’Oro. Am ajuns pe malul apei si am inceput sa caut de nebuna un sobolan pe un perete…

M-am benoclat io pe acolo pana cand, pe una dintre coloanele albe, groase, de pe mal, am dat de graffiti-ul cu sobolanul cu coada lunga.

Daca ne luam dupa data inscrisa in piatra (asa am citit, ca cica sa ne luam…) – anul 1644 – avem dovada faptului ca acest graffiti rezistă aici de mai bine de 3 secole jumate!!!

Bun, cine l-a scrijelit in stalp l-a vazut clar si in realitate, deci erau sobolani la Venetia in acele vremuri.

Se spune ca sobolanii transportati de vapoarele care veneau din teritoriile indepartate unde aparuse ciuma au fost principalii responsabili de raspandirea flagelului.

Conform unor estimari facute acum vreo 10 ani (cand eu vizitam linistita Venetia…), erau atunci 5 sobolani pe cap de venetian! Mai multe “soiuri” – toate cu o capacitate formidabila de adaptare!

Nu stiu cati or fi azi pe cap de locuitor. Dar inteleg ca prezenta lor in peisajul urban al Venetiei se explica si prin disparitia treptata a numeroaselor colonii de pisici venetiene, din cauza sterilizarilor excesive si sistematice.

INSULA GIUDECCA – noul studio cinematografic??

Cand mi-am dat seama ca incep sa vad aceleasi si aceleasi strazi din Venetia, am decis sa trec cu vaporetto pe Insula Giudecca, despre care citisem ceva care m-a intrigat.

O data pus piciorul pe Giudecca, am simtit ca nu mai respir aer turistic.

Am privit locuitorii insulei cum isi vad linistiti de treburile lor, m-am conversat (in romana) cu pisica parcata pe plasele de pescuit si am luat-o la pas unde am vazut cu ochii.

Apoi am inceput sa caut – cu harta, cu telefonul, cu google-ul, faimoasele studiouri cinematografice despre care citisem.

Cinecittà de langa Roma este unul dintre cele mai mari studiouri de film din lume, infiintat in 1937 de catre Mussolini! In timpul celui de-al doilea razboi mondial, studiourile au fost bombardate de aliati.

In acele vremuri, Venetia a candidat sa devina noul Cinecittà, propunand, intr-un decor unic in lume, un loc de filmare natural, care nu risca sa fie bombardat vreodata.

Astfel, chiar aici, pe insula Giudecca, s-au instalat atelierele cinematografice ale casei de productie romane Scalera Film, fiind transformate in studiouri hambarele si grajdurile unde inainte mugisera linistite 150 de vaci.

Scalera a realizat 13 filme aici si si-a continuat activitatea chiar si cativa ani dupa al doilea razboi mondial.

A produs Ruy Blas si a servit ca atelier logistic pentru filme celebre ca Othello (Orson Wells), Senso (Visconti), Vacanta la Venetia cu Katharine Hepburn.

Le-am cautat ca bezmetica, am pozat cladiri care, presupuneam eu, sunt fostele studiouri. M-am invartit cu telefonul in mana ba inainte, ba inapoi.

Din pacate, nu mai există aproape nimic azi din acele studiouri, locul lor fiind luat de imobile de locuinte.

Am ajuns cu punctul de pe hartă aici, unde cladirile astea mi s-au parut cele mai apropiate de ceea ce ar fi putut fi studiourile, respectiv grajdurile, inainte…

Mi-a placut plimbarea pe Giudecca. Am dat si de un hotel de lux.

Am si mancat pe insula, la marginea apei, intr-un mic restaurant plin de italieni de-ai locului, daca e sa ma iau dupa felul familiar in care isi vorbeau.

CAPELA SFANTULUI CUI DIN BISERICA SAN PANTALON

Mi-a sunat ciudat asocierea, la prima strigare. Cui? Sfant? Pantalon? Capela?…

Aveam sa aflu ca e vorba chiar despre un cui si unul extrem de important! Un cui care ar fi fost folosit la crucificarea picioarelor lui Iisus pe Cruce!!! Wow!

Citesc ca este pastrat intr-un superb altar din secolul 15, fiind considerat una dintre relicvele cele mai pretioase din Venetia.

Cuiul ar fi o donatie indirecta de la Sfântul Ludovic, regele Frantei Ludovic al IX-lea. In primavara lui 1270, acesta a venit la Venetia sa incerce sa obtina sustinere pentru noua cruciada. Inainte de a pleca, s-a dus la manastirea Clariselor, in Santa Chiara, si i-a dat maicii starete un mic cufar, rugand-o sa nu dea continutul decat unei persoane care urma sa vina si sa arate ca are un inel similar cu cel pe care i-l lasase el impreuna cu acel cufar mic. Apoi a plecat si nu s-a mai intors niciodata din cruciada. A murit chiar in acel an in Tunis, rapus de o epidemie.

Dar… nu a venit nimeni la manastire – care a fost miraculos ocolita de o inundatie importanta – asa ca, intr-un final, surorile s-au decis sa deschida cufarul. In cufar se afla un cui, acel cui! Si mai erau niste relicve, cateva monede de aur franceze si un text care explica exact cum a ajuns regele in posesia cuiului.

Se spune ca Sfânta Elena, mama lui Constantin (primul imparat roman covertit la crestinism in secolul 4) a descoperit crucea, dar si cuiele crucificarii. Venite la Roma impreuna cu fiul ei, relicvele au luat apoi drumul Bizantului cand Constantin a fondat aici noul oras care avea sa devina Constantinopole. Dupa caderea Constantinopolelui in 1203 in mainile cruciatilor, relicvele crucificarii au fost impartite intre invingatorii francezi si venetieni.

Conform legendei, cuiul chiar a realizat un miracol: Sfânta Elena ar fi calmat o furtuna introducandu-l in Marea Adriatica.

Cand s-a desfiintat manastirea Clariselor, in urma invaziilor napoleoniene, maica stareta a venit sa locuiasca la parohia San Pantalon careia i-a incredintat, cu acordul celorlalte surori, pretioasa relicva – se intampla in 1830. Cuiul a fost instalat in locul actual in Vinerea Mare din 1836.

Normal ca m-am dus si eu chitita sa vad cuiul si normal ca am fost dezamagita ca nu l-am vazut!

Teoretic, cuiul e expus o singura data pe an, dar se pare ca in ultimii ani nu s-a mai intamplat asta, in ciuda importantei pentru crestini.

In schimb, m-am bucurat de un alt lucru, deloc de lepadat: inteleg ca biserica San Pantalon detine cea mai mare panza pictata din lume! Se numeste “Martirul si gloria Sfantului Pantaleon”, realizata de Giovanni Antonio Fumiani intre 1684 si 1704. In ciuda traditiei, tavanul naosului bisericii nu e o fresca, ci o pictura pe panza. Pictura a fost facuta pe 40 de panouri diferite, care au fost apoi asamblate.

CEA MAI INGUSTA STRADA DIN VENETIA

Ei, bine, iata ceva ce a ramas pe lista mea de restante 🙂 Nu am aflat de aceasta strada decat dupa ultima mea vizita la Venetia.

Se numeste Ramo Varisco. Are doar 53 de cm latime, fiind una dintre cele mai inguste strazi din lume (strada Sforii din Brașov variază între 1,11 și 1,35 m.)

E foarte posibil sa fi mers pe ea deja, pentru ca toata lumea era socata de ingustimea unei strazi pe care ne strecuram cu greu. Dar, pana nu ma conving ca aia e, nu zic „hop”.

SINGURUL CANAL SUBTERAN DIN VENETIA

Ce credeti? M-am dus sa il caut si pe asta, dar nu cu un costum de scafandru, m-am multumit sa il vad de la suprafata.

E chiar sub biserica Santo Stefano. Inteleg ca e un loc popular printre tinerii venetieni, care vin aici sa fumeze linistiti.

La flux, risti sa dai cu capul, daca nu esti atent…

ROTILE ABANDONULUI

Incepand cu anul 787, un preot din Milano ar fi plasat o cochilie la exteriorul bisericii sale, cu scopul de a primi nou-nascutii abandonati.

Ideea lui a fost preluata de mai multi, apoi, Papa Inocentiu III a institutionalizat aceasta practica, la inceput de secol 13. Vazuse nenumarate cadavre de copii plutind pe Tibru, in Roma, asa ca a decis sa initieze o procedura prin care sa ii salveze.

Asa numitele “roti ale inocentilor” au fost instalate la portile manastirilor si concepute astfel incat sa pastreze anonimatul parintilor care ajung sa isi abandoneze aici bebelusii. Practic, era un leagan rotativ accesibil de la exterior. Parintele punea copilul acolo si suna. Surorile veneau si roteau mecanismul si astfel copilul ajungea in interior.

Am citit fascinata despre aceste “roti” si am plecat entuziasmata in cautarea uneia care inca mai există in Venetia (astfel de mecanisme, istorice, mai sunt la Vatican, Pisa, Florenta, Barcelona, Bayonne).

In Venetia e una foarte aproape de Piazza San Marco. Am trecut de Puntea Suspinelor si am tinut-o pe malul apei inca doua poduri dupa celebrul Hotel Danielli.

Aici e acum Hotel Metropole. Usa rotativa e pe laterala hotelului si ea da fix in… barul hotelului 🙂

Cand am ajuns eu, barul inca nu se deschisese, dar nu va imaginati cumva ca m-am lasat! Am intrat in bar si i-am rugat sa ma lase sa o pozez si din interior. Ca din exterior ii facusem deja vreo 100 de poze…

Apoi am continuat sa mai caut date si am aflat ca, printre cei mai celebri bebelusi abandonati, au fost Gengis Khan, Jean-Jacques Rousseau si Papa Grigorie VII!

MASTILE VENETIENE

CATEVA POZE DEOCAMDATA

Venetia e „inundata” de masti! De la cele mai kitchoase, pana la adevarate opere de arta! E un subiect pe care vreau sa il studiez intr-o zi, caci abia astept sa aflu istoria mastii venetiene. 

Stiati ca, in vremea lui Mussolini, mastile au fost interzise in Venetia?? Habar nu aveam.

In 1979, cand s-a relansat Carnavalul de la Venetia, mastile au inceput sa fie fabricate si sa fie vandute in magazinele din tot orasul.

Apropo de masti: aici puteti vedea Venetia cu… alt fel de masti, o Venetia inimaginabil de pustie, asa cum nu cred ca o vom mai prinde vreodata!

Despre gondolele venetiene, puteti citi aici ce am vazut si am aflat eu.

Iar despre minunatele insule de langa Venetia (Murano, Burano, Torcello, Lido), cititi aici si sigur o sa vi le puneti pe lista 🙂

Leave a Reply