Dana Mladin

Experienta interzisa in Emirate – Omega fake!

Reading Time: 13 minutes

Stie careva, se mai practica achizitionarea direct din portbagajul masinii a produselor de firma, fake? Am experimentat-o si eu o singura data, acum muuulti ani, cand mi-am luat niste ochelari de soare, o copie reusita, mult sub pretul celor originali din magazine. In rest, am preferat sa fiu snoaba. In limita buzunarului meu… Si nu mi-am completat niciodata garderoba cu haine fake, cu vreun Chanel replica sau, mai rau, cu Abibas si Nkie J

Insa experienta care mi s-a oferit in Dubai, acum ceva vreme, era de neratat!!!

hop si eu cu capul pe “geamul” lui Burj Khalifa – cea mai inalta cladire din lume

GOLD SOUK DUBAI

La prima vizita in Emirate, am avut uneori senzatia ca ma teleportez in Sex and The City 2 (in care nebunele pleaca in Abu Dhabi si traiesc multe experiente generatoare de umor). Desi filmul s-a facut in Maroc si nu in Emirate ;), am asociat aici multe locuri si intamplari cu cele aparute in film, de la vizita fetelor in “souk”, pantofii indieni cu varful intors, pana la “experienta interzisa”.

Intr-o zi, ma ia prietena Mira (gazda si ghidul meu in Emirate) cu abra – barca traditionala. Traversam de pe un mal pe altul cu doar 1 leu de persoana, mergem ce mergem si ajungem in Gold Souk – un targ cu sute de produse, de la haine si accesorii, pana la bijuterii din aur. Multe bijuterii din aur, de am crezut ca mi se strepezesc dintii…

Printe multe kitchuri, zaresc si cateva produse de calitate, dar scumpe! Si ma trezesc zicand: “ce-ar fi sa imi iau si eu un ceas misto, fake, doar de dragul de a trai… experienta interzisa??? Nu chiar unul ca ale celor mai bogati oameni ai planetei J. Sa zicem… un Omega, ca tot balesc eu de ani de zile la unul original!”. Am vazut deja cateva modele misto in Dubai Mall sau Mall of the Emirates, dar, in timp ce unele araboaice isi cumparau, eu faceam “window shopping”…

Mira ma intreaba cati bani am, ca e important sa avem cash, sa negociem, sa le dam putin si gata, sa plecam repede… Am vreo 300 de dirhami la mine (cca 300 ron). Dar nici urma de ceas in targul in care ne plimbam de-a lungul si de-a latul. Insa cum ne benoclam noi la tot felul de produse care mai de care mai kitchoase, vine un tip si ne agata: “Madame, bags? Watches? Good price!” Dintr-o pornire nebuna, zicem amandoua “Yes!” J si de aici incepe aventura!!!

parfum de camera Guci…

EXPERIENTA INTERZISA

Urmam omul din fata noastra, care nu mai zice nimic, nu tu o gluma, o amabilitate. Zici ca ne conduce la sectia de Politie… Da’ si noi ne tinem dupa el hotarate, printre tarabele care se raresc incet-incet, lasand loc unor drumuri suspecte, pe niste stradute din spatele targului, in care se vede saracia cat casa. Imi intra teama in oase brrr. Mergem pe alei pline de mizerie, cu tomberoane imense, cu magazine de zici ca am nimerit in cel mai rau famat cartier din lume!

Omu’ ne opreste in fata unei cladiri sinistre, cu usa ferecata. Suna si vorbeste cu cineva, scurt, sobru… Usa se deschide. Intram intr-un lift insalubru, urcam toti 3 intr-o tacere de film de groaza, o luam pe niste culoare de bloc de ma astept sa iasa zeci de sobolani si ne oprim in fata unei usi blindate. Are loc un schimb de parole, usa se deschide cu un zgomot puternic si intram intr-un apartament transformat in… talcioc! Sute, nu exagerez, sute de genti pe pereti!!! Portofele!!! Ochelari!!! Si 3 tuciurii la o masa.

Ne intreaba ce vrem, zicem ca un ceas Omega si cei 3 incep sa scoata din niste sertare, una cate una, cutii pline cu ceasuri. Ce vrei si ce nu vrei! Nu se mai terminau! Unele aratoase, altele – niste fake-uri ordinare! Incepem sa pipaim cateva. Dupa vreo 12 minute de cautat, ma opresc la doua, apoi la unul. Gata, ãsta e!

CAT COSTA UN OMEGA FAKE?…

Il analizez, il probez, ma uit pe toate partile, invart de buton, trag de curea sa vad daca e ok. Apoi Mirabela preia comanda: incepe tocmeala. De la 590 dirhami (cca 600 lei), ea ofera 200 (stiind de la mine ca am 300 de dirhami in portofel). Aia se uita uimiti la noi, deranjati de tupeul nostru. Ea mai ridica tonul amabil, ei la fel, negocierea se aprinde, ne uitam la ceasul frumos, aia ni-l iau din mana si ne dau altele mai naspa, subliniind ca alea sunt de nasul ofertei noastre. Uf! Mira scoate cateva cuvinte in araba, le explica faptul ca e de prin partile locului, ca stie preturile, ba chiar si cativa dealeri si nu are rost ca ei sa urce pretul… Pana la urma, intr-un final fericit, ajungem la 300 dirhami. Yuhuuuu!!!

Cand sa ii scot, ia-i de unde nu-i hahaha. Nu aveam cash la mine decat vreo 100, iar ea avea card!!! Amandoua am zis ca s-a dus naibii targul, ca ne si bat aia, crezand ca facem misto de ei… Insa negustorii gasesc o solutie: deleaga un tuciuriu sa vina cu noi la un bancomat.

Bancomat cu titlu de prezentare.. frumoasa, pozat pe o sosea. In realitate, aici era unul jigarit, batut in perete.

Bineinteles, bancomatul e la mama naibii, printre alte tomberoane, mergand pe alte stradute pline de arabi, indieni si pakistanezi. Scot, ii dau aluia banii, bagand rapid cardul in buzunar… Ne intoarcem in apartamentul-bazar. Fericita, iau marea achizitie si ii rog sa imi scurteze bratara, fiind prea lunga. Asteptam.

MARFA DE CALITATE

Vazandu-ma ca ma uit la gentile de pe pereti si stramb din nas la calitatea unora, ne ia unu’ dupa el si… deschide un perete fals, in acelasi apartament! Soc!!! Descoperim o camera noua, plina ochi, de sus pana jos, cu genti de piele!!! Si stilouri MontBlanc! Si portofele de o calitate ireprosabila! Toate fake!!! Deci asaaaa, exista incaperi ascunse si pentru unii mai putin fraieri… Ma uit la ele si… atat, spre dezamagirea celui care ne-a deschis calea secreta J.

Nu pot face poze, asa ca stau cuminte, cu telefonul in buzunar. Deci nu am ce sa va arat de acolo…

Omu’ tot nu se lasa pagubas si, analizand hainele de pe noi, ne intreaba: “poate vreti tricouri Ralph? La Martina? Tommy?” Ma gandesc sa nu zicem “nu” la nimic, ca sa plecam vii de acolo J. Ne ia, ne duce intr-o cladire vecina, la fel de suspecta ca prima, cu un alt lift insalubru, intr-un alt apartament blindat si burdusit cu marfa. De data asta, haine. Au, de la copii pana la adulti, sute de haine! Trec repede in revista, multumesc elegant si… hai sa ne luam talpasita si Omega, zic, ca cine stie ce mai urmeaza?? Poate mai deschide un perete secret si ne pune sa cumparam masini J (Astea de mai jos, de exemplu, nu mi-ar strica… Si nici nu sunt fake!)

Pe strada, imi pun la mana ceasul cu mandrie, fiind primul meu Omega! Stiuuu, e fake, dar tot procesul de achizitionare si toata spaima trasa ii ridica infinit valoarea haha.

Arata bine! Ma uit la el din minut in minut, ca un copil care a primit jucaria preferata. Ajunsa acasa, il scot de la mana sa il pun pe masa si… brusc ii cade capacul din spate hahahahahahahahahahaha. Nu va puteti imagina ce soc am avut!!! Am zis ca ma duc si ii omor pe aia!!! Ceas fake care nu ma tine nici macar o zi?!?!?! Dupa ce am tras de el atata ca sa stiu ca e ok??? Nu pricep cum e posibil! Dar pricep ca drumul inapoi nu e o solutie. Cine Dzeu mai merge in cuibul ala?!?! Si, chiar daca ar exista curaj, cine Dzeu mai nimereste drumul?…

A doua zi, intr-un Dubai fara sclipici, intr-un cartier vechi si vai-mama-lui, intr-un atelier mic si jegos, un nene care se ocupa de ceasuri, chei si alte nimicuri, imi repara capacul in… 20 secunde! Fara bani.

Plec multumita, linistita si extrem de amuzata de “experienta interzisa” traita in Emirate.

Au trecut 7 ani de atunci. Ceasul inca functioneaza…

One Comment

  • florin

    17 martie 2020 at 02:23

    salutare …

    eu sunt ex-marinar maritim.

    am fost in dubai prima data in ’84, cu vapor romanesc. atunci nu era nimic interesant pe-acolo, doar niste playere video cu inregistrare hitachi japoneze ieftine, pe la cotetele indienilor. nu cautam recordere, caci in tara tot tv-ul era in secam si nu se potrivea nimic. am si-acum playerul, a costat de nou 110 usd, a vazut saracu’ si copiat casete de nu se poate. chiar si filme indiene, la greu … atunci am cumparat bermude de plaja imprimate pe toate fetzele cracilor cu marlboro, care tineau doar pana la prima ploaie si te umpleai de culoare peste tot…
    am revenit prin ’91, cand era pe-acolo razboiu’ irak-kuweit. am mers din port in oras cu shuttle-autobuz smecher, care scotea soldatii americani in invoire. era orasu’-n fierbere, ieseau gagicile-militar cu pantaloni oarecum-scurti si maneca scurta … pocneau araboii de oftica, da’ n-aveau ce face … cumparau fetele aur la kg, direct de pe betisoarele de expunere, ca pe carnatii de la afumatoare …aici era 8 usd/gramu’ de 18 carate, in usa era 38 …
    am cumparat 19 televizoare color identice, doar ce se daduse liber la vama romana sa poti aduce televizoare. erau pentru toti colegii care dadusera bani. s-a crucit indianu’de la cotetz de-asa client, ne-a redus pretu’ cam la 45 la suta, ne-a adus cu cumparaturile pana la poarta portului, cu temenele pana sub pamant. a costat fiecare 221 usd, pret final per bucata. si iar am luat naveta-autobuz,ca aveam bagaj mare-rau, iar soferu’pakistanez tocmai realiza ca isi poate imbunatati un pic plata pe durata turei de serviciu… asa a aparut la vapor o noua distractie temporara: sa-i schimbi pe furis din telecomanda programul colegului din cabina alaturata, cand privea … turba ala, ca ce se petrece, ca telecomanda e la el … a tinut o vreme, dup-aia am revenit cam toti tot la remy ala pe etalate …

    sa fim sanatori si sa auzim de mai bine …

    Răspunde

Lasă un răspuns