Dana Mladin

Ce faci cand te taie… rau?!?

Reading Time: 9 minutes

Daca n-ati trecut prin asa ceva, sunteti norocosi! Mie mi s-a intamplat. Rau de tot! Acum cativa ani.

Era intr-o vineri. Abia ajunsesem la munca. Niciun semn nu prevestea ce avea sa urmeze. Brusc, m-a apucat durerea de burta! Nu stiu de la ce, ca nu mancasem nimic dimineata. Am ignorat durerea, asa cum fac de fiecare data. Insa ea nu m-a ignorat pe mine… Ajunsesem sa nu ma mai pot concentra pe discutii. Eram ingrijorata ca sunt la birou si nu stiam ce sa fac, cum sa rezolv situatia, cum sa imi oblig organismul sa reziste pana seara, acasa.

ma simteam ca dupa o paella « cu de toate »…

Am inceput sa ma gandesc ce pot face. Si tot ma gandeam si ma gandeam, de ziceai ca sunt Bruce Willis care cauta o solutie sa salveze planeta! Eram din ce in ce mai nervoasa, din ce in ce mai tensionata, din ce in ce mai agitata. Nu imi gaseam locul. Dupa cum imi bolborosea burta, stiam ca se va produce… inevitabilul!

Am mers de vreo 3 ori in WC sa prospectez daca „marea revolta” ar putea avea loc la munca, desi era ultimul lucru pe care mi l-as fi dorit. Nicio sansa, oricum: in wc-ul ala nu poti face o treaba… mare, avand in vedere ca orice treaba… mica se aude de parca ai fi in excursie la Niagara!

Analiza mea a cuprins nu numai posibilitatile de izolare fonica, dar si posibilitatile de protectie toxica… Si aici, esec total: toate cele 3 wc-uri nu au zidurile pana sus, astfel ca orice persoana ar intra in timpul… procesului, ar muri asfixiata J)).

Eram atat de nervoasa, incat mi-am propus ca, intr-un viitor apropiat, sa zidesc peretii pana sus si sa pun un radio in wc, deschis permanent la volum maxim! (Precizare: la ora asta, wc-ul respectiv e dotat de mine cu un radio-casetofon prapadit, care canta non-stop.)

M-am intors in birou. Si iar la wc si iar in birou. Colegii nu intelegeau ce e cu mine. Iar eu transpiram de nervi!

M-am gandit sa fug pana la ai mei, la vreo 15 minute cu masina, dar cu siguranta m-ar fi prins pe drum beleaua si… pacat de masina. Ca sa nu mai zic de brusca poluare a zonei de nord a Bucurestiului si de numarul de victime din trafic, incluzand aici si politistul din intersectie…

Apoi mi-a trecut prin cap toaleta de la benzinaria de peste drum! Numai ca stiu cum e in benzinarii: lumea sta la coada sa intre in singurul wc existent, asa ca nici nu se punea problema sa tronez eu, pentru cine stie cate zeci de minute.

SOLUTII PENTRU DUREREA DE BURTA…

Deodata, mi-a venit ideea!!! I-DE-EA!!! Mi-am luat geanta, am aruncat un “vin imediat” si am fugit! Nu stiu in cat timp am ajuns, dar cu siguranta am batut recordul la probele “400 metri scari”, “slalom printre masinile din trafic” si “200 metri trotuare”.

<< Hotel Phoenicia >> – scria frumos si impunator in fata mea. Il stiam, il pandisem candva, intr-o perioada romantica, dar acum il voiam!!!

Am intrat. Deja eram la limita!

Am alergat pe covorul rosu spre receptie de ziceai ca am intarziat la Premiile Oscar!!! Si, cu cel mai mare tupeu si cea mai mare nepasare, am intrebat direct, fara sa ma uit vreo secunda la preturi: “aveti camere libere?”

Aveau!!!

“As dori si eu una pentru o noapte, va rog.” Nu imi pãsa daca paparazzi despre care auzisem ca stau de obicei in hol aveau sa ma vada si, poate, sa ma recunoasca. Eram mai hotarata decat fusesem vreodata!

Aveam senzatia ca receptionera se misca in reluare, desi ea era doar foarte amabila si calma.

Incercam sa imi controlez pornirile burtii mele bulversate de… Dzeu stie ce!

Miscam din picioare, rugand-o in gand pe femeia aia sa SE MISTE IN PANA MEA MAI REPEDEEE!!!

Nu banuiam ca urma sa imi explice cateva minute despre nu stiu ce reducere de care dispuneam. Nici nu imi pãsa! Nu conta cat costa camera. Eram dispusa sa platesc si apartamentul prezidential!

Simteam ca explodez! Creierul meu se chinuia in zadar sa imi controleze burta!

Si, ca totul sa fie minunat, femeia m-a intrebat daca vreau camera de nu stiu care. “Ok” – i-am raspuns pe nerasuflate. “Sau vreti de ALT nu stiu care?”. “Vreau, vreau, ok!!” – i-am zis iar in viteza. Cate tipuri de single-uri sunt, in puii mei?!?!

A urmat un nou calvar: mi-a cerut cardul sa imi opreasca o garantie! Garantie ca nu fac prostii. Dar nu faceam, faceam doar pe mineeeee!!!

Am rugat-o sa platesc a doua zi. Nu mai stiu de ce, mi-a cerut sa platesc pe loc. Am sperat sa am cash, ca sa scap imediat, dar nu aveam, asa ca am asteptat sa imi fie citit cardul. Fiecare secunda conta, iar eu o pierdeam cu toate detaliile care atunci mi se pareau de-a dreptul absurde!

Mi-a solicitat datele pentru factura. Nu stiu in cat timp i le-am dat, probabil in mai putin de o secunda… Apoi mi-am fortat organismul, cu ultimele puteri, sa astepte liftul, lift care mi se parea ca isi rade de mine, coborand inceeet-inceeet, in ritmul receptionerei.

Am urcat, am alergat pe holul lung, am gasit camera si… VICTORIEEE!!!! (Nu e nevoie sa descriu ce a urmat…)

Dupa vreo jumatate de ora, am facut haz de necaz cu prietenii, pe telefon. “Stiti cat costa o cã….re in liniste?” – i-am intrebat. “100 de euro!”

Nu mai conta. Eram pur si simplu usurata. Linistita. Relaxata.

Si aveam si camera la hotel…

M-am intors la munca. Toata lumea s-a amuzat copios de povestea mea. De atunci, de cate ori ma apuca o mica durere de burta pe la vreo filmare, colegii ma anunta ce hoteluri exista in vecinatate hahaha.

In noaptea aceea, desi nu aveam niciun motiv, dupa ce mi-am facut plinul cu dulciuri de la supermarket, m-am intors la hotel si am dormit acolo. Doar platisem… Si uite asa m-am simtit turist in propriul meu oras.

One Comment

Lasă un răspuns