Un permanent Street Food Festival! Asa am simtit Hanoi, capitala Vietnamului, cand l-am batut in lung si-n lat.
Daca traficul ametitor a fost primul lucru care m-a marcat cand am ajuns aici, mancarea ocupă locul al doilea!
Este plin, plin, plin de mancare peste tot! Se gateste pe trotuar, la fiecare colt de strada, cu oale imense puse pe niste aragazuri de zici ca se gateste la popotă!
Se mananca in mici bodegi amenajate in garaje sau alte dependinte ale caselor sau direct pe trotuar, unde zeci de scaune minuscule de plastic sunt mutate si aliniate in functie de cati musterii se opresc la usa ta.
Cea mai tare faza e ca treaba asta cu mesele si scaunele de plastic pe trotuare este ilegala 🙂 Nu pot sa imi imaginez cum Dzeu, din moment ce au cotropit toate strazile.
Cica politia vine in control cam de doua ori pe seara. Oamenii strâng măsutele si scăunelele, apoi… le pun inapoi. Eu, una, nu am vazut picior de politist, in schimb am vazut sute de picioare de mese si scaune.
Hanoi mi se pare o mare cantina publica! Lumea e fericita ca poate manca la orice ora, oriunde pe strada, o varietate foarte mare, la o calitate recunoscuta ca fiind ridicata si la niste preturi foarte mici! (Un fel principal in Vietnam costa 5-7 dolari.)
Ca sa citez un localnic, “vietnamezii mananca orice are 4 picioare, in afara de masa” hahahaha. Da, e adevarat, mananca orice, de la porc, pui, vita, rata, pana la caine, pisica, sobolan. Voi ajunge mai incolo la acestia din urma…
Porcul e cel mai ieftin, convenabil pentru ca fac multe din el. Apoi vine puiul. Urmat de vita si de rata. Cainele e scump! E mai scump decat toate astea (doar vita il mai intrece, uneori), fiind considerata o delicatesa. Prin urmare, temerea ca mergi in Asia si iti dau astia caine in loc de porc sau vita, nu trebuie sa existe. Nimeni nu e prost sa iti puna pe farfurie una dintre cele mai scumpe carni. In schimb, poti sa te temi de inversul situatiei: sa vrei sa mananci caine, dar, de fapt, sa iti dea porc…
Mancarea vietnameza foloseste multe legume si fructe de mare, oamenii astia avand din belsug asa ceva. Ingredientul esential din farfuriile lor? Verdeturile. De n-am mancat, nene, la frunze proaspete, cat pentru trei ani! La orice!
Apropo de “proaspat”: vietnamezii isi cumpara zilnic carne proaspata, peste proaspat, legume proaspete. E in cultura lor sa faca asta, o fac de pe vremea cand nu existau frigidere si le-a ramas in reflex.
Contrar banuielilor mele, mancarea vietnameza nu e spicy! Sau e daca vrei tu, pentru ca ai mereu pe masa un bol plin cu bucatele de ardei iute.
CE POTI MANCA IN VIETNAM?
Auzisem de la alti oameni care vazusera Vietnam inaintea mea ca mancarea e DELICIOASA. Mai, sa fie!… Eu m-am indoit, fiind mofturoasa de obicei. Dar ce sa vezi? Am ajuns sa basculez niste feluri despre care nu stiam mai nimic, dar care mi-au placut maxim! Nici ca am mai vrut sa aflu ce contineau 🙂
Mi-a placut mult mancarea vietnameza!
Am inceput, de cum am sosit cu foamea-n gat, cu ceva traditional: SUPA PHÓ.
E o supa nascuta chiar in Hanoi, care contine taitei din orez, carne prefiarta de pui sau vita, plante aromatice (inclusiv coriandru si menta) si 20 de ingrediente. O gasesti peste tot, la orice colt de strada. Face parte din micul dejun vietnamez, dar oamenii o mananca, practic, la orice ora. E cea mai cunoscuta mancare vietnameza in Occident si, lucru foarte smecher, este inregistrata in dictionarul Oxford!
Eu m-am dus dupa ea intr-un loc recomandat de mai multi localnici – 20 Phố Bảo Khánh.
Locul asta nu e decat o bodega pe langa care as fi trecut cu succes, in drumurile mele prin oras.
Cu oalele in strada, aburinde, cu ajutorul de bucatar la tejghea, transand niste pui, cu doua mese in local (abia apoi am vazut ca exista si o scara care probabil duce la inca o sala cu mese), nimic din toate astea nu m-ar fi agatat sa intru.
Recomandarea, insa, a contat!
Am luat phó de pui speciala, adica nu doar cu piept de pui, ci si cu pulpa, organe (am depistat ficatul), ou si nu mai stiu ce. De fapt, nici nu vreau sa stiu…
Am mancat la masa cu un vietnamez. M-a pus sefa locului acolo, asa ca m-am conformat… Omul sorbea supa si plescaia in cel mai sonor mod cu putinta. Am zambit. Mi-am adus aminte ca citisem undeva ca sorbitul e semn de apreciere la vietnamezi, asa arati ca iti place!
Am sorbit si eu, sa nu creada oamenii astia ca am ceva cu supa lor…
Am mancat cu o lingura de metal si doua bețe, copiind ce vedeam la omul din fata mea. Cum facea el, faceam si eu, doar ca mie imi cam alunecau toate dintre bețe…
Saru’ mana pentru masa!
In urmatoarele zile am mancat si phó de vita. Tot intr-un local faimos, recomandat de localnici – Phở 10 Lý Quốc Sư. Tot o bodega. Plina ochi, insa mi-au gasit imediat un loc la o masa, alaturi de alte doua turiste, americane.
Ne-am zambit reciproc, ne-am sters singure bucatica de masa, apoi am sorbit impreuna din phó-urile noastre de vita. Eu mai greu, ca de n-au pus astia la ceapa verde, de o pescuiam ca Hemingway, cu mult talent. (Precizare: nu imi place deloc ceapa!)
Bun cha e o alta “supa” traditionala, specialitatea Hanoiului. Am testat-o si pe asta. Normal, tot intr-un loc despre care auzisem ca face cel mai bun “bun cha” din oras – Bun Cha Ta.
La etaj e un salonas in care te descalti ca sa mananci. Am aflat abia dupa ce am mancat la parter. Incaltata. Dar lasă, mai bine, un miros de picioare in minus ajută la digestia normala a oamenilor alora…
Interesanta zeama. In ea – carne de porc si un soi de mini burgeri foarte gustosi. Separat – noodles si verdeata aromata, super proaspata. Mi s-a explicat cum se mananca: iei cu betzele niste noodles din farfuria in care zac si ii arunci in zeama. Apoi iei niste frunze si le inmoi si pe ele in zeama. Abia apoi iei din zeama rezultatul si il savurezi.
Acum, ca am termen de comparatie, pot spune ca Phó mi-a placut mai mult decat Bun cha. Na, poate fiind prima impresie?…
CONDIMENTE
Cam la tot ce am mancat in Vietnam, indiferent de loc, pe masa am gasit niste “must”-uri de-ale lor.
Sos de peste
Am citit despre sosul asta, nu prea mi-a inspirat incredere, asa ca l-am ignorat in primele zile. Am regretat mai tarziu, cand am descoperit ca, intr-adevar, e excelent pentru multe dintre felurile de mancare servite.
E un sos facut din hamsii, usturoi si ardei iute. Foarte bun, mai ales cand inmoi in el pachetele de primavara. (Cel din stanga are si papaya.)
Nelipsite de pe masa sunt si bucatile de baby lime. O lamaie mai mica decat lime-ul pe care il stim noi.
Fie ai un bol plin cu felii, fie ai cate o bucata alaturi de sare grunjoasa si piper mare.
Am invatat sa fac cel mai simplu si rapid sos: storc lime-ul peste sare si piper, le amestec, apoi dau cu carnea prin el sau il vars in supa. Bun!
Si am mai invatat ceva de la un vietnamez: dupa ce storci baby lime-ul, iei bețele pentru mancat din gramada de pe masa si le stergi cu restul de lime… Chiar daca ele sunt spalate (caci nu sunt de unica folosinta), mai sigur e sa le “speli” si tu cu putina zeama de lamaie.
FOOD TOUR IN HANOI
N-am fost initial tentata sa merg intr-un food tour, avand in vedere ca mancasem deja destule, pe recomandari. Dar m-am gandit ca nu strică sa fiu “ghidata” de un localnic prin orasul plin de localuri in care nu cred ca as fi intrat singura. In plus, mi-era si foame, fiind ora cinei…
Asa ca am platit 25 de dolari si m-am alaturat grupului, intr-un tur culinar de 3 ore. Vă invit să salivati…. ăăă, pardon, să savurati.
Dupa o plimbare prin trafic (pe unde altfel?…), primul stop e intr-un soi de garaj, unde se serveste Phó. De pui.
Miroase bine si ghidul ne spune că ăsta e semnul că poti intra cu incredere intr-un astfel de local stradal, oricat de rau ti s-ar parea ca arata: daca miroase bine, se mananca bine!
Oamenii de aici se trezesc in fiecare zi la 4 dimineata, omoara 10 pui si apoi pregatesc phó. Pentru vietnamezi, pentru straini, nu conteaza.
Eu am o nedumerire legata de ce am citit pe net si, pana vine supa, ghidul ma lamureste: nu e bine sa asezi betele de mancat in forma de V sau sa le infigi in orez in forma de V. E un simbol al mortii. Cand termini, betisoarele trebuie asezate lipite unul de altul, peste bol.
Urmatoarea oprire e intr-un fel de… magazie. In care sunt asezate cateva mese la care ne ingramadim cu totii, pe niste scaune mici, cam de gradinita.
La intrare, jumate in strada, jumate inauntru, o femeie de 70 de ani are amenajata pe jos o bucatarie!
E o caldura infernala in zona ei, caci ard mai multe ochiuri, pe care tanti pregateste continuu un fel de mancare. E vorba de spring rolls cu vita. Pe care dumneaei le face de 30 de ani!!!
Ne minunam, o admiram, apoi ne panicam, fiindca aflam ca tre’ sa ne facem singuri pachetelele, altfel nu mancam, ha!
Primim instructiuni si fiecare face cum poate. Eu, ca sa fiu cinstita, am mancat ingredientele mai mult varsate, decat impachetate…
Am vazut in mai multe zile, in mai multe locuri din Hanoi, cozi la niste gherete sau magazinase. Si culmea, cei mai multi de la coada erau turisti.
“Stau sa ia Banh mi” – aflu. Iar in traseul nostru culinar am si descoperit ce e:
Sandwich cu porc, paté de ficat, salada verde si salata de morcov cu papaya. Este extrem de popular in Vietnam si, daca stau bine sa ma gandesc, e singurul fel de mancare cu paine! Serios, in toata vacanta nu am mancat paine decat la micul dejun de la hotel, in rest, la nimic nu primesti paine.
Banh Mi e ieftin. Aici a intrat in costul turului, dar am mancat si in alte locuri din Vietnam si am dat 15.000 dong pe unul, adica 2,94 lei (un pic peste juma de euro).
Daca nu iti place combinatia cu paté de ficat, poti preciza si nu ti se pune. Sau sunt deja sandwich-uri in meniu fara asa ceva din start.
“Cum e cainele prietenul omului, asa e Banh Mi prietenul vietnamezului” – imi spune ghidul din tur, ca sa imi sublinieze popularitatea acestui sandwich. Va dati seama ca, imediat ce am auzit “caine”, am si inceput sa pun intrebari haha… Imediat va povestesc.
A urmat un desert, lucru rar aici, pentru ca vietnamezii nu prea exceleaza la deserturi. N-au antrenament. Pai cum Dzeu sa mai stai sa faci desert cand ai o bogatie de fructe pe care eu, personal, o invidiez tare!?
Ne-am oprit intr-un loc pe care scria Dessert Shop, semn ca cineva tot incearca sa ii corupa pe vietnamezi sa manance prajituri si inghetata si sa mai lase fructele 🙂
Ni s-a servit “sticky rice” cu inghetata. E un fel de orez cu lapte de la noi, dar… fara lapte. Iar orezul e mult mai compact si, atentie, e verde!!! (se vede in partea de jos a bolului).
De ce, de unde verde?? Ei, bine, de la niste frunze, care il fac dulce. Astfel, ei nu mai pun nici zahar, nici lapte. Tare sau ce?
Desi am crezut ca aici, cu desertul, s-a terminat food tour-ul nostru, nici pomeneala. A urmat berea! Pentru ca berea dupa inghetata e minunata 🙂
Inainte sa ciocnim halbele pe faimoasa Beer Street (despre care voi povesti intr-o postare viitoare), am remarcat un lucru: pe masura ce avansăm in traseul nostru, scaunele devin din ce in ce mai mici hahaha. Si am invatat un lucru: dovada de respect fata de o persoana vine si din simplul mod in care ciocnesti paharul cu el. O persoana tanara care da noroc cu una mai in varsta sau un subaltern cu un sef intotdeauna va lovi halba mai jos fata de halba celui caruia vrea sa ii arate respectul sau. L-am urmarit pe pustiul care ne-a fost ghid si cu noi a ciocnit fix asa, mai jos.
Si, ca tot eram la o bere, l-am intrebat care e… mancarea lui preferata. “Toata mancarea din Hanoi” – imi raspunde si imi amintesc ce am aflat cu cateva zile in urma: mancarea din nordul Vietnamului difera fata de cea din sud. Phó mancata in Hanoi are alt gust fata de Phó din Saigon.
Daca mergi la un restaurant vietnamez din America, de exemplu, mancarea va fi ca in sudul Vietnamului. Explicatia? Cei mai multi vietnamezi care au fugit din calea razboiului in lumea larga sunt cei din sud. Si atunci ei gatesc ca la ei, in sud.
Noi ne bucuram in continuare de preparatele cu gust de nord… Caci da, inca bagam in noi, ce credeti?? Dar din ce in ce mai greu. Nu numai pentru ca suntem ghiftuiti dupa tot ce am mancat pana acum, ci si ca, incredibil, dar adevarat, la urmatoarea oprire stam pe scaune si mai mici decat pana acum, cu genunchii la gura si burta schimonisita.
Vita uscata cu salata de papaya am mancat. Si cu altele… Ca de exemplu arahide, puse din plin. Am observat ca vietnamezii folosesc mult arahidele in salate sau pe post de “condiment” in care sa iti bagi batoanele de sticky rice.
Am vazut in drumurile noastre cum oamenii astia isi intind panze mari direct pe carosabil, panze pe care lasa arahidele la uscat. Sau la bronzat… Prajite natural.
Oricum, gasesti din abundenta orice fel de fruct uscat, seminte etc. Poti sa cumperi cu roaba!
Si ajungem si la ultima oprire din food tour-ul nostru: o cafenea traditionala, unde vom bea cafea cu ou!
Dar tre’ sa va povestesc un pic inainte de a va invita la “egg coffee”.
CAFENELELE DIN HANOI
Eu nu beau cafea, n-am baut niciodata, de aceea prima mea vizita intr-o cafenea din Vietnam s-a lasat cu un “lemon tea” haha.
Nici ceai nu beau (pentru mine ceaiul a ramas “băutură de gripă”), dar m-am lasat influentata de o recomandare de pe net, cum ca nu poti sa nu bei un lemon tea in fata Catedralei din Hanoi chiorându-te la trafic. Asa ca m-am conformat.
Apoi am inceput sa aflu mai multe despre vietnamezi si cafea: stiati ca Vietnamul detine locul al 2-lea in lume la exportul de cafea, dupa Brazilia?!? N-as fi ghicit nici din 100 de incercari!
Si asta o datoreaza francezilor. E unul dintre lucrurile bune pe care ei le recunosc, legate de ocupatia franceza. (O sa scriu si despre altele, intr-un “episod” viitor.)
Parca ii si vad pe francezi, obositi dupa ce au cotropit Vietnamul, cu bagajele inca nedesfacute, intrebandu-se: “bine, bine, si cafeaua noastra unde e??”
Si aparu si cafeaua in Vietnam. Mai intai asa, de-o ceasca, apoi de-o cafenea, ca in prezent sa fie printre smecherii lumii!
CAFEA CU OU
Pentru cafegii, Vietnamul e un loc perfect! Dar, oricat de bine ai sti tipurile de cafea din lumea larga, o data ajuns aici, musai trebuie sa gusti “egg coffee”. Daca până si eu, care nu beau cafea, am gustat-o…
Si am zis ca, daca tot inregistrez o premiera, sa o fac intr-o cafenea faimoasa din Hanoi: Café Giang.
Cumva ascunsa pe o straduta din oras, Café Giang e mama cafelei cu ou! Ma rog, tatal, caci a fost inventata in 1946 de catre domnul Nguyen Van Giang, iar povestea e chiar tare!
Omul lucra ca barman la hotelul de 5 stele Sofitel Legend Metropole din Hanoi. Din cauza crizei de lapte din timpul razboiului din acea perioada, francezii s-au lins pe bot de “café au lait”. Nenea Giang, ca sa scape de tânguielile lor, s-a gandit la un inlocuitor. Si uite-asa s-a apucat de bătut gălbenusuri de ou.
Si a deschis si o cafenea.
Café Giang a fost mutata de doua ori de la inceputurile ei si pana in prezent, insa reteta cafelei cu ou este aproape aceeasi din primele zile! Conform fiului sau, care se ocupă in prezent de business, ingredientele principale ale “egg coffee” sunt galbenusul de ou de gaina, praful de cafea vietnameza, laptele condensat indulcit, untul si branza.
Desi am ajuns pe seara la cafenea, locul era plin!
M-am asezat pe un scaunel la o masuta si am cerut direct “egg coffee”. A venit repede, ceasca fiind asezata intr-un castronel cu apa fierbinte, pentru a mentine temperatura cafelei.
Am baut din ea – mai mult oul haha. Care mi-a adus aminte de copilarie, cand, in lipsa de deserturi, imi bateam galbenus de ou cu zahar, intr-o cana, pana obtineam “ceva dulce”.
In timp ce o sorb usor, incercand degeaba sa par o bautoare de cafea, ma uit pe meniu. Asa remarc ca puteam cere egg coffee rece. Caci exista si rece, nu doar calda. Insa tineti-va bine, au si egg beer, dar si egg coke! Nu m-am riscat…
35.000 dong a costat cafeaua mea. Adica 1,38 euro.
Nu banuiam ca voi vedea poza familiei Giang la cateva zile distanta, intr-o alta cafenea, unde am incheiat noi food tour-ul. E una dintre locatiile in care a functionat afacerea domnului Giang.
O casa foarte, foarte veche, chiar in buricul targului, casa in care au locuit deodata 4 familii.
Daca nu te sperie parterul unde, candva, erau bucataria si baia, urci scara si te poti bucura de “egg coffee” intr-un salonas prietenos, in care vezi chiar cum ti se prepara bautura.
De data asta m-am uitat bine pe meniu si am ales “egg kakao”, ca sa o beau si eu pana la fund. Ca ma inteleg bine cu cacaua…
Experienta culinara a continuat si, desi credeam ca stiu multe, am mai descoperit mancaruri, pentru ca, o data cu schimbarea zonei, am schimbat si tipul de mancare. Asa ca voi reveni “pe regiuni”.
SARPE DE MANCAT
Am mancat o singura data sarpe pana acum. Acum multi ani, in Hong Kong, unde am comandat supă de sarpe. Am avut senzatia ca mananc pui, iar zeama a fost cam gelatinoasa pentru gustul meu. Dar a mers, m-am dat si eu mare apoi ca am mancat sarpe… (Ma rog, cateva bucatele mici.)
In Vietnam, sarpele nu e deloc ieftin, comparand cu celelalte animale. Am intalnit vietnamezi care mi-au spus ca nu au mancat sarpe de mai mult de doua ori in viata lor.
RESTAURANT CARE SERVESTE SARPE
Nguyen Van Duc 2 – ii arat soferului de taxi hartiuta pe care imi scrisese receptionerul de la hotel restaurantul cu sarpe.
“Snake” – imi zice el si ii confirm. “Very famous!” – continua, ceea ce ma face sa inteleg ca localul asta, aflat departe de centru, dincolo de râu, e cunoscut.
Ajung intr-un cartier saracacios, pustiu la acea ora de pranz. Pustiu si restaurantul. Practic, eram doar eu si personalul. Personal amabil, dar care nu vorbea o iota engleza.
Chelnerul ia dintr-un acvariu cu serpi unul mai subtirel si incearca sa imi explice ceva. Apoi mi-l pune in brate, pentru poza.
Neintelegand ce zice el cu sarpe si fara sarpe in brate, il pune inapoi in acvariu si ia un meniu. A, nu, nu va imaginati ca era si in engleza… Totul era scris doar in vietnameza.
Imi arata mai multe poze, apoi se opreste la o pagina.
Imi explica faptul ca pot avea o degustare complexa de sarpe: 11 feluri de mancare. 40 euro in total. Zic “ok” imediat.
El baga iar mana in acvariu, ia un sarpe si mi-l prezinta pe sistemul: “ramane, doamna?”, iar eu nu ma dezmeticesc decat cand el si un coleg ma cheama undeva in spate, imi fac semn sa filmez cu telefonul, ca ei vor executa acel sarpe!
Imi arata o sticla goala, intrebandu-ma daca doresc sa o umple cu nu stiu ce de la sarpe (sange???), le zic repede ca nuuuu, apoi am timp o secunda sa ma retrag, cat sa nu surprind omorarea acelui sarpe (pe care baiatul al doilea se pregatea sa il loveasca de un zid).
Urc la etaj, ma asez la o masa si imi aduc aminte ca, intr-adevar, am citit ca in astfel de locuri oamenii omoara sarpele in fata ta, dupa care ti-l gatesc. Pe tot! Nu risipesc nimic, fac din fiecare bucatica de sarpe cate ceva de mancare. Nu au nimic preparat dinainte, totul se face atunci, pe loc. Deci nu poti spune ca n-ai mancat sarpe proaspat 🙂
Acum pricep: asadar acel sarpe se va transforma in acele 11 feluri de mancare din meniu.
Cu google translate reusesc sa aflu ca restaurantul e plin seara. Vin atat turisti, cat si vietnamezi.
Dupa o asteptare lunguta, incep sa vina farfuriile. Pe masura ce mi le aduce, baiatul cu sarpele imi arata in meniu numarul corespunzator fiecarei farfurii (ca nu vin in ordine) si incearca sa traduca – el cu mainile, eu cu google-ul. Nu ajungem la niciun rezultat, asa ca iau o decizie: nu mai intreb, ci mananc ceea ce ma lasa creierul si stomacul sa mananc. DAR pozez meniul, cu gandul sa il intreb pe ghidul pe care urma sa il intalnesc curand, ce inseamna fiecare in parte. Si asa aflu, cu intarziere de cateva zile, ce am mancat:
Supa de sarpe. Asta mi-a fost si mie clar, de la inceput. Doar ca, ce sa vezi, daca in Hong Kong am mancat-o, aici mi se pare foarte, foarte gretoasa. Gust un pic si gata. Nu vreau sa am un start nefericit in aceasta experienta.
Sarpe prajit. Chiar nu am ce-i reprosa, poate si pentru ca se apropie ca gust de o carne pe care o mananc in viata de zi cu zi.
Intestin de sarpe, prajit. Ei…. aici m-au pierdut. Incerc sa gust dintr-o bucatica, dar mai mult nu pot, n-as vrea sa imi vars eu intestinele la ei in restaurant.
Chiftele din sarpe. Foarte bune! Gustoase! Si piele crocanta de sarpe, adica ce mai, chipsuri din sarpe. Bune, dar grele…
Pachetele de primavara cu carne de sarpe. Bune!!! Chiar bune!
Ce ma incurca rau, e ca nu am niciun colt de paine la felurile astea de mancare. Parca imi vine sa bag niste paine, ca sa tin stomacul sub control…
Caut pe google translate “paine” in vietnameza si ii arat baiatului, dubland cu o intrebare disperata: “Bread??”…
Se uita la mine ca la felu’ 14 si imi raspunde imediat: “No!!!” Semn ca e anormal sa vreau asa ceva. Fir-ar! Pai incep sa simt nu fluturi in stomac, ci gândaci.
Ce credeti ca fac? Cer o Cola pe post de paine. Si vad ca merge haha.
Continuă sosirea farfuriilor.
Carne de sarpe in frunze de La Lot (prajite). Na ca denumirea ma face sa caut pe net, sa vad si io despre ce frunze e vorba.
Oricum, felul asta imi place! Mananc cu placere, fara sa ma gandesc ce ascund frunzele astea, in afara de carnita de sarpe…
Coaste de sarpe. What?!? La asta nu m-as fi gandit… Coaste de sarpe??? In farfurie e un soi de… pietris, pe care mi se spune sa il mananc cu crackers de orez. Doamne, crackersi!!! Va dati seama ca ii mananc instant, in amintirea tuturor felurilor de mancare de dinainte, unde mi-ar fi fost de un real ajutor.
Coastele sunt ok. Crocante. Dar grele si ele.
Carne de sarpe inabusita cu “traditional medicine”. Adica o zeama din ierburi si plante, in care sunt niste bucati de sarpe cam cum sunt bucatile alea de peste cu oase de pe care nu mai poti lua carnea.
Gust un pic din ea si o abandonez instant. Mi se pare oribila.
Orez. Really?? Pai acum, la final??? Cand plangeam dupa paine, orezul asta ar fi fost perfect.
Incerc sa iau nitel de pe fundul bolului (ca pare ceapa ce e deasupra), sa-mi mai tai din greata.
Supă de fasole verde. Pare mai degraba gris intr-o zeama de papadie. Oricum, nestiind la momentul respectiv ce mananc, pun un pic pe varful limbii si gata, o resping…
Ca sa vedeti cum lucreaza creierul. Daca mi-ar fi zis cineva inainte ca e supa de fasole verde, cu siguranta as fi mancat-o. Insa in capul meu erau multe scenarii cu serpi. Ma rog, cu “un sarpe”, ca doar unul au sacrificat pentru mine.
Si ăsta a fost pranzul meu. Sper ca angajatii sa fi mancat felurile alea de care abia m-am atins, ca e pacat de sacrificiul facut.
La iesirea din restaurant, o rața imensa (n-am vazut in viata mea una asa mare) se converseaza galagios cu un cocos, inchisi amandoi intr-o cusca. Hm… tare mi-e ca ii asteapta si pe ei o tigaie incinsa.
Inapoi spre centru, in taxi, realizez ca am o jena: mi-a ramas niste sarpe intre dinti haha. Sa nu zic ca nu m-am ales si cu un suvenir!
MÂNCÂND CÂINE ÎN VIETNAM
Aveti stomacul si nervii tari? Daca nu, opriti-va aici…
…………………………
Am citit inca dinainte de a pleca in vacanta asta despre obiceiul vietnamezilor de a manca si caine, pe langa altele.
Vietnam e pe locul 2, dupa China, la consumul de carne de caine. Cu toate astea, culmea, doar o minoritate mananca!
Consumul de caine si pisica e legal in Vietnam, dar se pare ca din ce in ce mai multi vietnamezi renuntă, iar guvernul incearca si el sa limiteze treaba asta, ca sa arate ca “intră in randul lumii civilizate”. In plus, religia cea mai raspandita in Vietnam e budismul, care interzice mancarea carnii de caine.
Va dati seama ca am fost curioasa sa aflu mai multe, ba chiar si sa gasesc in Hanoi, unde am stat prima saptamana, restaurante unde se serveste carne de caine. Asa ca am inceput sa intreb in stanga si-n dreapta.
Cand am vazut custile astea, m-am intrebat daca or fi cătei pentru păpat, dar, la cat de pricajiti erau, m-am linistit repede. Apoi am tradus ce scria pe pancarta omului: caini de vanzare.
Dai de astfel de puiuti in custi, pe care oamenii ii scot la vanzare. Pe post de animal de companie.
Caci da, am vazut prin oras multi caini ca animale de companie. Probabil generatiile care vor creste cu catel in casa vor inceta, usor-usor, sa mai manance carne de caine.
“Ai mancat caine?” – intreb un vietnamez de 20 si ceva de ani.
“Sorry, but yes” – imi raspunde.
A inceput asa, cu “sorry”, pentru ca toti se cam feresc sa dezbata subiectul, cu siguranta din cauza reactiilor si a valului de critici. Dar eu chiar am incercat sa aflu povestea acestui obicei, fara a judeca pe nimeni. Pana la urma, nu stiu cum ne privesc pe noi alte popoare cand vad cum consumam diverse. Asa ca nu judec…
DE CE MANANCA VIETNAMEZII CAINE?
Pentru ca le place! 🙂 Toti pe care i-am intrebat mi-au confirmat. Vietnamezii iubesc carnea de caine!
“E bun?” – am intrebat eu. “Bun??? Nuuu, e delicios!” – mi s-a raspuns. Stiu ca suna crud. Dar nu e ca si cum ti-ai hali cainele din casa… Sunt caini special crescuti pentru asa ceva, in ferme unde sunt crescuti si porci, vaci si pui destinati consumului.
Lucrurile insa, nu trebuie privite doar la nivelul asta, al papilelor gustative. In timpul razboaielor prin care a trecut Vietnamul, mancarea de orice fel era un lux. Trecand prin foamete cumplita, oamenii astia au incercat sa supravietuiasca si au cautat solutii…
De cand cu razboaiele, consumul de carne de caine a devenit popular si a intrat in cultura acestui popor.
In prezent, insa, mancatul cainelui nu se mai bucura de mare popularitate. Mai mult pe la tara a ramas. Si la ocazii speciale. Sau, conform credintei lor, daca se intampla ceva rau, atunci baga niste carnita de caine sau pisica si alunga ghinionul. De altfel, vietnamezii cred ca raman sanatosi consumand carne de caine.
Nu e o mancare la indemana oricui, avand in vedere ca e o carne scumpa! Anumite carnuri de vita ce o mai intrec.
UNDE GASESTI CARNE DE CAINE
In anumite restaurante si in anumite magazine.
Restaurantele unde se consuma carne de caine sau de pisica sunt restaurante speciale, asa ca in cele in care gasesti noodles, pachetele de primavara sau alte mancaruri “clasice”, nu vei gasi astfel de carne in meniu.
Eu am plecat pe jos in cautarea unui loc despre care mi-au zis mai multi vietnamezi, un loc in care se gaseste carne de caine. Imi notasem dupa ce sa ma uit: Thịt chó – carne de caine.
Nu stiam sub ce forma o voi gasi, banuiam ca intr-un restaurant. Asa ca am inceput sa ma benoclez in toate locurile cu bucatarie care mi-au iesit in drum. Nimic… Niciun caine.
Am dat in schimb de o pisica frumoasa si prietenoasa si mi-am adus aminte ce mi-a spus un vietnamez, ca el a mancat si pisica si sobolan, nu doar caine. (Sobolan din ferma, nu prins pe strada…) “Pisica nu e atat de populara printre vietnamezi cum e cainele”, mi-a explicat.
Intrebandu-l ce gust au, mi-a spus ca pisica e cam ca iepurele, iar cainele e “mai spre porc, dar mai sanatos”.
Taman ce ma gandeam sa ma las pagubasa de umblatul meu dupa catei, cand am dat nas in nas cu tarabele care vand caini.
Recunosc, ma pregatisem psihic inainte, altfel, daca mi-ar fi rasarit in cale locul asta, cred ca mi s-ar fi facut rau…
Caini robusti, unii gen pitbull, zaceau expusi la vanzare.
Doamna ii ungea cu ceva uleios. Poate pentru a-i mentine in stare vandabila?
Domnul se pregatea de un client care se uita ce sa cumpere pentru cina.
Am vazut, pe langa bucatile mari de caine, “carcase”, dar si carnati si frigarui din caine.
Pentru a rezista acestor imagini “live”, am incercat sa asociez ce vedeam cu ceva normal din bucataria noastra. De exemplu, capul de peste pe care mama mea abia asteapta sa il puna in ciorba. Ma rog, comparatia nu ajuta intotdeauna…
Dupa o tura prin cartier, cand m-am intors aici, o doamna facea frigaruile. “Oare as putea manca?” – m-am intrebat. Iar creierul meu mi-a dat raspunsul, asa ca am plecat…
Sunt insa sigura ca, traind printre ei, gustand atatea mancaruri cu care nu esti obisnuit, poti ajunge intr-o zi sa incerci si carnea de caine. Parerea mea.
Data viitoare sa ne revenim cu FRUCTE, zic! Doamneee, si ce fructeee!!!
Pana atunci, pentru cine nu a citit, aici este primul meu contact cu Vietnam, plus o multime de curiozitati.
Iar aici, finalul cu peripetii al acestei vacante in Vietnam.
