Mare prostie faceam daca ocoleam orasul asta!
Nu era pe lista mea initiala, insa mi-a iesit in cale pe harta, in timp ce imi faceam traseul spre Chongqing.
Auzisem ca au niste centre cu ursi Panda, dar eu vazusem deja panda la Zoo din Beijing, asa ca nu mai eram disperata sa merg. Gresit gandit!
Afland ce as putea vizita in Chengdu si fiind oricum in drumul meu, am decis sa fac o halta si aici. Concret, am avut asa: juma de zi (ploioasa) in care am explorat cartierul in care am stat + 2 zile pline, cu tururi ghidate si plimbari de nebuna.
Capitala provinciei Sichuan, Chengdu e un oras cu 21 de milioane de locuitori, ocupand locul 4 in China dupa Beijing (22 milioane), Shanghai (25 milioane) si Chongqing (peste 30 de milioane!). Doamneee, realizez ca oricare dintre orasele astea e mai populat decat toata Romania noastra!!!
E un oras relativ nou, dar care se lauda deja cu 5 centuri (in conditiile in care Beijing are cu una in plus), cu 15 linii de metrou, cu unul dintre cele mai moderne aeroporturi din Asia (Chengdu Tianfu, deschis in 2021), cu oameni prietenosi si cu multe alte chestii. Una ar fi plata la metrou folosind… fața, smecherie despre care am scris deja aici.
“Ursii Panda si mancarea super spicy, pentru aceste doua lucruri e renumit Chengdu” – mi s-a spus chiar inainte sa ajung aici. Am decis sa nu ratez niciuna dintre ele, desi numa’ cand m-am gandit la “super spicy”, am simtit ca e vai si iute de curu’ meu.
Insa mi-am propus sa nu neglijez nici celelalte “oferte” ale orasului.
CE POTI FACE IN CHENGDU
“Poti merge in Parcul Poporului, sa te simti un chengduer”. Ca sa fiu cinstita, nu mi-a sunat prea atractiv propunerea asta. La naiba, parcuri de plimbat avem si noi, nu tre’ sa strabat planeta si sa dau bani ca sa fac asta.
DAAAR… acolo unde m-am asteptat mai putin, acolo am avut surpriza cea mai mare!
PARCUL POPORULUI (RENMIN PARK)
Situat chiar in centrul orasului, Parcul Poporului e unul dintre cele mai vechi si mai populare locuri publice din Chengdu.
Localnicii vin aici sa se relaxeze, sa joace mahjong, sa danseze, sa isi arate talentele de cantareti la o sesiune de karaoke in aer liber si multe altele.
Pai si eu, turistu’ lu’ peste prajit??
Eu incep vizita in parc cu… pranzul, desi inca nu e ora lui. Dar am zis sa nu ne stea in cale niste mațe chiorăinde.
Dincolo de beef noodles, share-uiesc cu ghida niste mancaruri pe care nu le-as fi ghicit neam!
Apoi dau nas in nas cu intrarea intr-o mare ceainarie.
Acest Tea House e mega popular! Multi localnici vin sa piarda, efectiv, vremea aici, comandand de multe ori doar un ceai, de care trag ore in sir. E un obicei acceptat, nu vine nimeni sa iti bata obrazul daca te uita Dzeu cu aceeasi cana in fata.
Pana sa procesez eu daca vreau sa experimentez taiatul frunzei la ceai, observ printre oamenii de la mese niste tovarasi in uniforme grena, care tot zornaie niste chestii metalice. Un sunet deloc deranjant, dimpotriva.
“Ce fac oamenii astia?”, intreb.
“Iti curata urechile si apoi le maseaza in interior!”. Vaaaai, nu cred asa ceva!!!
CURATATUL URECHILOR
Citisem despre treaba asta in 2018, cand am fost in Tokyo, si am tot cautat sa o experimentez, dar nu am gasit nicaieri in oras. Ia uite ca aici mi-a iesit in cale!
Acest “ear cleaning” oferit de specialistii ambulanti e o practica traditionala chinezeasca, insa e specifica regiunii Sichuan si, mai ales, orasului Chengdu. Aici este considerata parte a identitatii locale. Fata de alte orase mari unde poti face asta doar in saloane specializate, aici e o experienta culturala de strada. Gasesti practicanti ai acestui mestesug in parcuri, in tea house-uri, pe strazi comerciale.
“Ma bag!” am sarit eu, de s-a speriat si ghida.
Ne invartim ca doua pupeze printre mesele ceainariei, ca nu stiu eu la cine sa ma opresc. De fapt, nu prea am la cine, ca toti au clienti. Pff, si unii chiar mi-au inspirat incredere!
Pe margine, cuminte, vad un baiat. Singurul fara client. Intreb ghida de doua ori daca sigur e ok sa merg la el. Ca poate o fi incepator, poate i-o tremura mana, io stiu??…
Ma linisteste spunandu-mi ca toti sunt acredidati, nu oricine isi poate pune o haina grena si se poate apuca de forat urechile trecatorilor.
Ok, ok, hai sa il abordam, zic. Ma rog, ea, ca eu inca nu stiu in chineza decat “xie xie”…
Si sa te tii, nenica, ce urmeaza!
In primul rand, omul ma intreaba daca vreau sa foloseasca in urechile mele bețe noi sau bețe folosite. What?!? Dumnezeule si marite Jackie Chan, cum adica „folosite”??
Uite-asa: multa lume accepta bețe deja folosite, pentru ca ei le dezinfecteaza dupa ce le baga in urechile cuiva. In plus, e si o economie: daca vrei noi, mai scoti niste bani din buzunar.
Tanarul imi arata punguta cu setul de bețe noi, eu ma simt ca inainte de analizele de sange, cand iti zice asistenta: „Vedeti? Acul e sigilat!”
Isi pune lampa de miner pe frunte si incepe foratul in cadrul operatiunii „Ceara din urechi”.
Imi zice sa stau relaxata. Pe bune?!? Cred ca mi-am tinut si respiratia, de teama sa nu nimereasca baiatul asta cu bățul cine stie pe unde…
Ma gâdilă. Din cand in cand scoate bățul si vrea sa imi arate ce e pe el. “Nu, nu, lasati, nu doresc!”…
Dupa care ia ca un soi de penseta-diapazon (aia pe care am tot auzit-o clopoțind pe alei), un băț cu o periuta minuscula in varf si incepe masajul.
Nu stiu cum sa descriu acest masaj. La ce instrumente am vazut – bățul cu perie in varf, o tijă cu pană in varf – ar fi un soi de sa spalam o sticla cu peria, combinat cu sa stergem praful cu pamatuful, dar la scara mult mai mica. La scaricica, de fapt. Si ciocanel. Ca, ambele trepidau pe acolo.
Operatiunea dureaza cateva minute. Sa zic vreo 5. Mie mi s-a parut o vesnicie!
Gata. Platesc 50 yuani + inca 10, ca am vrut bețe noi. Nu mai am niciun stres, acum imi șuieră vântul mai tare in urechi 🙂
Plecam mai departe prin parc. Nu apucam sa mergem prea mult, ca vad roz in fata ochilor!
MARRIAGE MARKET
O aleie lunga si serpuita e incadrata stanga-dreapta de muuuulte afise A4, plastifiate. Trecatorii se opresc si citesc ce scrie pe unele dintre ele.
Aflu ca este asa numitul “marriage market”, un targ de imperechere, de-a dreptul. In care cei de pe afise isi cauta partener de viata. Pe afisele roz sunt femeile, pe afisele bleu, de pe alta aleie, sunt barbatii.
Chinezii au avut o lege, data in 1979, in care familiile puteau avea doar un singur copil. In 2016 legea a fost anulata. Realitatea lor acum e ca au foarte multi barbati si foarte putine femei! Asa ca acest targ are mare cautare!
Dar cel mai tare e ca, in proportie foarte mare, nu tinerii platesc pentru afisaj, ci parintii lor! 🙂 Disperati sa isi promoveze copiii, pentru a le gasi un sot/o sotie.
Nu e moca. Platesti o luna, doua, trei, cat crezi tu ca ai nevoie pentru ca datele tale, aflate in vazul lumii, sa iti aduca perechea potrivita.
In primul rand, avem informatii despre “doritor”: nume, data nasterii, inaltimea, starea civila si alte cateva date suplimentare.
La capitolul “ce caut”, doritorul precizeaza foarte clar ce vrea. Un criteriu extrem de important e inaltimea! Se cere un minimum de 170 cm, ca cica nu prea isi doresc copii pitici…
Apoi, job-ul – candidatul tre’ sa aiba un job stabil, pentru ca asta inseamna si pensie asigurata. De exemplu, freelancerii, fermierii sau cei cu juma de norma nu au pensie, deci nu sunt partide bune…
Apoi, pretentiile sunt legate de casa.
Si, nu in ultimul rand, candidatul tre’ sa NU aiba obiceiuri proaste: sa nu joace la pacanele, sa nu bea, sa nu fumeze si chiar sa nu aiba tatuaje.
Ce e amuzant e ca, in josul afisului, se specifica faptul ca informatiile sunt furnizate de “marriage seeker”, asa ca va dati seama ce umflă parintii cv-ul progeniturilor. Si, oricum, in cele mai multe cazuri, numerele de telefon sunt ale parintilor 🙂
Printre afisele clasice, am dat si de unele speciale:
Acest tip, in varsta de 27 de ani, n-a mai stat sa umple rubricile, ci a considerat suficient sa spuna doar:
Barbat
Caut Femeie
Oricum, e un candidat bun, are 1,75 m! 🙂
Si ia uite ca am gasit si singurul afis cu poza! Asta pentru ca, inteleg, a platit mai mult. A aruncat toate zarurile, ce mai tura vura…
De obicei, pozele nu apar pe afise, ci sunt pastrate bine, intr-un dosar mare, gros, detinut de un “match maker”.
Dam de un match maker extrem de pitoresc – imbracat cu un sacou rosu strident, inconjurat ca un guru de multe persoane care par a-si pune toate sperantele in el. (Sunt parinti, nu ziceti?)
Ehe, dar stati asa, ca treaba nu e simpla: ca sa iti dea poza celui pe care l-ai ales de pe alei, tre’ sa il platesti. 20 yuani te costa (aproape 2,5 euro) si omul deschide dosarul/geanta si ti-l identifica.
Poti sa il platesti si fara sa alegi ceva de pe panouri: ii dai datele despre cum iti vezi tu jumatatea si el ti-o cauta.
Helen tot incearca sa ma convinga sa il platesc si eu ca sa imi gaseasca pe cineva!!! Cum ar fi sa va pup din China, de la nunta mea cu un chinez destept, frumos si bogat? Si inalt, normal 🙂
Plecam mai departe – ghida deja maritata, eu inca singura. Parcul nu si-a dezvaluit toate surprizele pentru mine.
BONSAI GARDEN
Dam o raita printr-un loc tare frumos, un soi de mini gradina botanica in interiorul parcului. Plinaaaa de bonsai. Sunt peste 200 de ghivece cu bonsai, expuse tot anul.
Cu ocazia asta aflu si eu ca “bonsai” inseamna “planta/copac in tava/vas”, adica o planta cultivata intr-un recipient mic; si ca arta bonsaiului isi are originile in China, nu in Japonia, asa cum credeam!
Ghida imi spune inciudata ca multa lume crede ca mine, cum multa lume nu stie nici ca bețele de mancat sunt originare tot din China! Eu stiam, ha.
KARAOKE, DANS, CALIGRAFIE SI SPORT
Si, cand credeam ca le-am vazut pe toate, aud niste oameni cantand. Hop si noi acolo.
Stransi intr-un loc din parc, asa, ca de doua autocare cu asiatici, cântă, nene, toti, sub indrumarea unei tanti care mai mult ii impinge de la spate decat sa le dea tonul.
La doi pasi mai incolo, alt grup de asiatici danseaza in sincron.
M-au fascinat toate aceste grupuri pe care le-am vazut in mai multe orase, pe strazi, asa ca aici m-am hotarat sa ma penibilizez alaturandu-ma ansamblului, caci am vazut ca nimanui nu-i pasa ca tu esti varza, important e sa te simti bine si sa te misti!
(Doamneee, bine ca nu m-am facut dansatoare!…)
In fata obeliscului din centrul parcului, sunt spectator la o demonstratie de caligrafie cu apa. Misto omul care mânuieste ditamai pensula pe dalele de piatra.
Apoi intru in hora, la propriu, cand un vanzator de niste fluturasi ma tenteaza sa joc “pasa” cu el si alte fete chinezoaice.
Nu ne cunoastem, dar imediat formam cercul de jucatoare. Toate praf haha. Insa ne distram!
Ghida imi face cadou fluturasul-minge cu care am jucat, asa ca voi incepe antrenamentele in Romania…
Dupa atata sport :), simt ca mi-a scazut glicemia.
Pe una dintre aleile parcului, o doamna talentata face tot felul de figurine din zahar ars si le pune pe bat. Una costa 10 yuani (1 euro si un pic).
Joci mai intai la roata, invarti sageata si, acolo unde se opreste, e figura pe care doamna ti-o va crea. In cazul meu, sageata s-a oprit in dreptul rodiei, dar era prea simpla, asa ca am mutat-o rapid spre fluture. Iar doamna, amuzata, s-a apucat de fluture.
Cand iesim, in sfarsit, din parcul asta, realizez ca nu a fost nicio vrajeala in ceea ce mi s-a spus la inceput: aici te simti fix ca un localnic. Iar eu chiar m-am simtit bine!
KUAN-ZHAI LANE
Ador strazile comerciale pline de mancare facuta pe tarabe, magazinase cu produse locale, suveniruri si lume buluc! Le ador atat de mult, incat pe Kuan-Zhai Lane am venit de 3 ori in doua zile!!! Si cu ghid si fara ghid.
Aici sunt, de fapt, mai multe strazi conectate si n-ai cum sa te plictisesti pe ele, gasesti ce vrei si ce nu vrei.
Pe scurt, cam asta am facut eu:
- Am luat suveniruri.
Gasesti o multime, dar VEDETA e ursul panda:
Plusuri panda, palarii, pixuri, agende, brelocuri, caciuli, genti, rucsacuri, portofele, ce mai, orice sub forma de urs panda! Doamne, as fi cumparat 2 valizeee!
2. Am mancat ceva neobisnuit pentru mine – cap de iepure! Dupa ce am primit instructiuni de la vanzatoare despre cum sa il mananc.
A fost ok, nimic care sa ma faca sa ma stramb, doar ca nu am gasit prea multa carnita dupa ce i-am desfacut capul in doua…
Apoi l-am si cumparat. In multe magazine gasesti atat capete de iepure, cat si carne de iepure in vid.
3. Am scris vederi… cu panda, normal.
4. M-am benoclat la tot ce mi s-a parut bizar si am incercat sa inteleg “ce naiba e aia”.
In cazul de fata, am dat de niste bureti de spalat pe spate. Asa par. Cand colo, buretii astia sunt… ciuperci!
Snow fungus – imi zice vanzatorul, care ma lasa sa ating una (mai toti curiosii o fac). E o ciuperca folosita in supe, cu beneficii pentru piele.
In magazin poti bea din paharute mai multe tipuri de supe preparate cu aceasta ciuperca. Am testat si eu cateva si una chiar mi-a placut, in ciuda texturii gelatinoase.
Am baut o limonada de trestie de zahar, am stat sa vad cum se face sticky rise in bamboo si am plecat.
Mai e o zona similara cu asta – Jinli, unde eu n-am ajuns, fiind ceva mai departe.
In schimb, la un kilometru de hotelul meu, e strada comerciala Jiangyuan, de langa Manastirea Manjushri.
Nici pe departe atat de animata precum Kuan-Zhai, dar interesanta si ea – cu tarabe cu produse religioase, magazinase cu suveniruri, terase si restaurante.
Am dat si de un chinez care vinde broaste testoase. Nu l-am intrebat daca pentru gatit sau ca animale de companie…
CHUN XI ROAD
…si unde credeam ca am vazut toti ursii panda din China, sub orice forma, ia uite ca m-am inselat. Cum mergeam eu pe trotuar, relaxata, vad deodata curul unui urs panda.
Cand ma uit mai bine, descopar un urs gigant cocotat pe o cladire!
Sunt in cea mai populara zona comerciana – Chun Xi Road – plina de mall-uri imense, restaurante, magazine la strada si chiar tarabe care vand de la suveniruri, pana la produse hand made. Inteleg ca sunt peste 700 de magazine pe aici! Sa tot cumperi, nenica!!!
De la sutele de ursuleti panda de plus din strada, ridic ochii pe cladirea mall-ului de lux IFS, la ditamai ursoiul!
Uriasa sculptura se numeste “I AM HERE”, a fost creata in 2017 de un artist american de origine britanica (Lawrence Argent) si a devenit punct de “check-in” pentru oras.
La o zi dupa ce i-am pozat popoul, aflu si eu ca ii pot poza si fățălăul, daca intru in mall si urc pana pe terasa. Pai nu urc eu???
Pe terasa s-a strans lumea… ca la urs, frateee, sa isi faca selfie cu el! E coada de vreo 20 de persoane.
Gasesc un loc bun pentru fotografiat, asa ca scap de asteptare:
Apoi cobor, derulandu-mi in minte filmul descoperirii ursului gigant:
Trec ca o ignoranta pe langa magazinele de lux de la toate etajele, ies din IFS si bănănăi pe strazile de langa.
Descopar un alt punct de atractie – ecranul 3D, in fata caruia se aduna lumea sa stea cu gura cascata la reclamele care mai că sar pe noi.
PIATA TIANFU
Ies din metrou intr-o piata subterana interesanta, cu un pilon central la fel de interesant, invaluit de un dragon auriu. Urc scarile rulante si gata, sunt in Piata Tianfu.
E imensa! Inconjurata de muzee, cladiri administrative, centre comerciale. Iar sub ea – de unde am venit eu cu metroul – e plin de magazine si restaurante! Cica locul asta de sub e, de fapt, un buncar de aparare civila, construit in anii ’60. In caz de ceva, oamenii astia macar nu duc lipsa de mancare si bautura 🙂
Datorita pozitiei sale centrale, Piata Tianfu e considerata kilometrul 0, locul de unde se masoara toate distantele rutiere din provincia Sichuan.
In fata Muzeului Stiintei si Tehnologiei troneaza statuia (luminata) a lui Mao Zedong. E una dintre cele mai mari statui ale lui Mao din China, instalata aici in anii ’60, pe locul unui fost templu budist…
Din boxe, rasuna in toata piata cantece de Craciun (suntem la inceput de aprilie, da?). Ma amuz, dar ma si bucur de ele. Ca si de fantani.
Fac un selfie (a se citi “zece”) si ma surprinde ceva: la ora 20.30 fix atat muzica, cat si fantanile se opresc. Gata! Se pare ca e timpul sa ne luam talpasita. Fiecare la casa lui. Sau, ma rog, la hotelul lui…
Ma duc la metrou.
De data asta ma uit mai cu atentie la afisaje si aleg sa calatoresc intr-un vagon cu aer conditionat mai prietenos, ca am inghetat in celelalte…
Foarte aglomerat metroul seara! Acasa nu m-as bucura de asa ceva, insa aici, in starea de turist, imi place sa observ oamenii. Si sa ma amestec printre ei.
A doua zi, dimineata devreme, cu ochii carpiti, sunt deja in gara Chengdu. Fac o ora cu trenul de mare viteza pana in urmatorul oras ales de mine – Chongqing. (Alternativa ar fi masina – 4 ore.)
Gara ChengduDong (Gara de Est) imi pare ca un aeroport, frate, la cum e organizat totul si la ce echipaje de mecanici si insotitori de tren imi defileaza prin fata.
Asteptand “rapidul” de Chongqing, ma gandesc la ce nu am reusit sa fac/sa vad in cele 2 zile jumate de Chengdu (dar am inteles ca merita):
- Mers la opera (aceea traditionala, cu masti), la Shufen Yayun Teahouse (Shufeng Yayun).
- Mers la muntele sacru taoist Qingcheng (Qingcheng Shan), aflat la cca 70 km de Chengdu.
In schimb, am ajuns sa vad celebrul Leshan Giant Buddha si, mai ales, ursii pandaaaaa, pe care abia astept sa vi-i arat!
