Dana Mladin

Frica de zbor!

Reading Time: 18 minutes

Calatoresc destul pentru un om normal, cu toate astea, ma c&c pe mine de frica atunci cand se apropie zborul! Ma ia burta, imi urca inima in gat, nu vreau sa ma intrebe nimeni da’ cand pleci, da’ la cat esti in aeroport si alte lucruri care sa imi ridice nivelul de stres.

Acum cativa ani, nici nu le spuneam alor mei cand plecam undeva. Ajungeam la destinatie, o sunam pe mama si ii ziceam: am aterizat la Londra, sunt la Amsterdam, am ajuns la Paris… Pentru ca abia atunci ma relaxam cu adevarat.

Nu stiu de unde mi-a aparut frica asta, pentru ca a aparut, nu am avut-o mereu. Prima oara am zburat la 7 ani, apoi, dupa Revolutie, am inceput sa tot calatoresc. Fara temeri. Si fara evenimente majore in timpul vreunui zbor.

Din toate analizele mele, cred ca totul a pornit de la accidentul aviatic de la Balotesti, din 1995. A fost o tragedie care m-a marcat. Apoi am inceput sa ma incarc cu toate nenorocirile aparute la stiri, legate de avioane.

A fost mai apoi zborul cu gasca spre Havana, cu ore intregi de turbulente, in care am vrut de nu stiu cate ori sa strig: trageti pe dreapta, ca vreau sa cobor!!!

A mai fost o aterizare ratata pe aeroportul din Istanbul.

Si iar stiri cu accidente aviatice L.

PANICA IN AVION…

In ziua decolarii, incep: daca sunt nori, de ce sunt atat de grosi. Daca e vant, shit, e prea tare. Daca ninge, aoleu, ingheata aripile. Daca ploua, n-or sa mai vada pilotii cum trebuie…

Sunt atat de stresata, incat aproape ca mi-am facut abonament la wc-ul din aeroportul Otopeni J.

Daca avionul e Boeing, de ce nu e Airbus, ca despre primul am tot auzit chestii rele. Daca e Airbus, mai bine era Boeing, ca asta e mai sigur…

Fix inainte de decolare dau mesaje prietenilor sa stiu ca e cineva acolo cu un gand bun, apoi… nu se mai poate vorbi cu mine, pentru ca ma concentrez. Stau teapana pana cand se stinge semnalul de centuri si imi fac zeci de cruci (nu toate la vedere…). Ho, femeie, ca ma bombardezi, cred ca zice Doamne-Doamne J.

Apoi urmeaza scenariile, hiberbolizate de orice manevra si, mai ales, de orice zona mica de turbulentze: ce e zgomotul asta? De ce tureaza prea tare? De ce ridica alea de pe aripi? De ce franeaza? Dar de ce coboara acum, desi decolam? Ce s-a auzit in fatza? De ce e prea frig in avion? Madam, de ce nu ti-ai inchis telefonul? Aoleu, de ce alearga stewardesa?? Oare au reusit sa scoata rotile sa aterizam??? De ce ia curba asa strans?!? De ce ne invartim atata in loc? Dupa cum coboara, e clar, pilotul e la primul lui zbor, cum Dzeu am nimerit eu taman azi???

…si alte scenarii negre legate de 9/11, de accidente din lumea larga sau de cretinul de pilot care a intrat voit cu avionul in munte! Brrr…

Incerc sa citesc. Ce-ai, ma, nene, dupa un sfert de ora realizez ca sunt cu ochii pe acelasi rand. Ok, ma uit la un film. Il opresc brusc si ma concentrez la turbulentzele prin care tocmai trecem. Sterg poze din telefon. Scot laptopul sa vizionez o emisie in lucru. Il inchid brusc, la primele miscari care mi se par suspecte… Scot o hartie si ma apuc sa fac calcule. Multe calcule. Sa imi stea mintea ocupata.

Aoleu, capitanul e femeie??? – aflu la prima ei interventie. Sper ca aici nu se aplica peiorativul de pe sosele – “femeie la volan”…

Remarc orice sunet, simt fiecare schimbare de viteza, cred ca, daca ma concentrez si mai mult, aud fâlfâitul aripilor pasarilor calatoare!

Nu mai stau de mult pe locul de la fereastra, ci pe cel de la margine, pentru ca am nevoie de contact vizual direct cu personalul de cabina. Mereu. La fiecare zgomot sau manevra ma uit la insotitoarea de bord din fatza. Ok, e linistita, isi face de treaba pe-acolo, rasuflu usurata. Ma uit la cei din spate. Ma ingrijorez daca nu sunt in raza mea vizuala. Nu stiu daca ei realizeaza, dar privirea lor chiar poate controla tensiunea unui pasager.

Inainte beam cola in avion, fara probleme. Acum sunt pe apa plata… De la frica, orice bautura acidulata imi baga burta in razboi si chiar n-as vrea sa fac din wc-ul aeronavei locul meu de pelerinaj…

Vorbesc cu pilotii. A, nuuu, nu in cockpit, ci in mintea mea J)). “Hai, baieti”, le zic in timpul aterizarii si asa sunt sigura ca ne vor duce la sol in siguranta hahaha.

Am si momente de calm si liniste, cand traseul e lin. Profit de ele sa citesc o carte sau, chiar mai mult decat atat, sa ma ridic si sa ma plimb prin avion ca Voda prin loboda. Asta e semnul clar ca sunt ok.

LA BUSINESS CLASS

MA DAU BOGATA…

Am zburat cu tot felul de avioane, pe langa cele “clasice”: am fost cu avion mic cu elice, peste Groenlanda, am trecut oceane cu avioanele imense, cu cocoasa, cum le zic eu si, in vreo doua randuri, am fost chiar si cu unele de lux, private.

Am calatorit si la business, prima oara printr-un noroc chior (un upgrade gratuit neasteptat!), apoi, de doua ori, dintr-o nevoie acuta de confort, fiind cu piciorul si spatele varza. Ba chiar am vazut si ce inseamna cabina First, pentru ca, dupa spusele unui insotitor de bord de la Qatar, compania a inlocuit pe unele destinatii cabina Business, cu First. Pai sa va dea ãl de sus sanatate, zic! Am senzatia ca mi-am luat garsoniera…

cabina business Qatar Airways
cabina First Qatar Airways

As zbura mereu la business, de ce sa va mint. Dar pana mea, imi trebuie 3 servicii sau un iubit multimilionar! (As prefera a doua varianta haha)

Mic dejun de bun simt. S-a mirat si sefa de cabina ca cer doar atat…
in pijamaua de la ei

pachetul cu pijama si beautycase cu toate cele, inclusiv parfum si crema de firma

Sa stiti ca ma comport frumos in cabina business. Nu fur tacamurile, nu plec cu pijamaua primita si nici nu cer toata mancarea din meniu. Sunt o “lady” J. Ba chiar, de rusine sa iau frumosul si utilul “beautycase” de la Qatar (pentru ca nu stiam daca e ok sa ti-l insusesti dupa ce folosesti continutul), l-am lasat acolo…

CUM SCAPI DE FRICA DE AVION??

Bun, sa revenim cu picioarele pe pamant, desi zburam la 11-12 mii de metri altitudine. Si sa o luam metodic… sa vedem ce solutii ar fi, avand in vedere ca eu nu pot dormi in niciun mijloc de transport, deci nici in avion:

“Bai, Mladin, bea ceva inainte de zbor si gata frica!”. Pai eu nu beau de obicei. Daca incep sa cant sau sa dansez printre pasageri??? “Romanii au talent” ar fi mic copil haha.

Bun, sa trecem la medicamente. Unii imi zic de calmante, altii de somnifere, aud si de xanax, ba mai bine ia ceva din plante. Sa va spun una nasoala! O singura data am incercat o jumate de Dormicum pe un zbor transatlantic, la sfatul cuiva. NU LUATI VREODATA ASA CEVA!!! Pe zborul respectiv, uitandu-ma in catalogul cu produse, am pus ochii pe o penseta cu lanterna. Mi se parea o smecherie, bun cadou pentru o prietena. “Hai ca o iau mai incolo” – mi-am zis. Am dormitat zborul acela, cu chinurile de rigoare din cauza scaunului. La un moment dat, ridicata in capul oaselor, ii spun insotitorului de bord care tocmai trecea pe langa mine, ca as vrea sa cumpar si eu un produs. Imi explica faptul ca nu se mai poate, deoarece se pregatesc de aterizare. Ei, asta e, data viitoare.

In aeroport la Londra, inainte de al doilea zbor, spre casa, ma duc la baie sa ma spal un pic si sa imi schimb tricoul. Cand, ce sa vezi??? In rucsac dau de o pungutza in care gasesc… penseta cu lanterna!!! WTF, imi zic. Am furat-o?!?!? Langa ea, in punga, vad bonul – dovada clara ca am cumparat acel produs si nu doar atat, ci ca l-am platit cu cardul!?! Deci am tastat pin si toate cele!!!

Cum, frateee, ca nu imi aduc aminte de nimic!!! Oribil!

De atunci am zis ca nu-mi mai trebuie medicamente. Bag din cand in cand doar cate un extraveral puturos, daca simt ca mi-o ia inima razna inainte de vreun zbor.

Una dintre metodele mele contra fricii de zbor o reprezinta revistele cu poze. Cu cat mai multe poze, cu atat mai bine… De nu mi-am luat, nene, toate revistele de femei cu poze cu haine, toate revistele de casa cu poze cu decoratiuni, toate revistele de calatorii cu poze cu locuri frumoase. Dau, cu un gest nervos, pagina dupa pagina. Nu conteaza ce scrie. Poze multe sa fie… La primele turbulentze, insa, realizez ca poa’ sa fie si poze cu barbati goi, ca ma uit prin ele J.

Hai, gata, am solutia! Exercitiile de respiratie – imi zice un prieten. Imi explica prin sms cum sa respir si, la primele turbulentze, aplic. Numar, respir, numar, respir, numar – zici ca nasc, pe bune!

Aud ca cica hipnoza ar fi solutia sa scapi de frica de zbor. Sigur??? Cine stie ce prostii mai zic acolo si, oi scapa eu de frica de zbor, dar oi ajunge pe la emisiunile de scandal…

Dialogul cu personalul de zbor a fost mereu, pentru mine, o solutie. Stiti, genul ala de conversatie: “E grav?” “Nu, e normal”. “O sa fie bine?” “Da, o sa fie bine!” – de atat am nevoie… Asa ca de multe ori ma bag in seama cu insotitorii de bord si, cand am ocazia, chiar si cu pilotii!

deplasare peste hotare, pentru o filmare. Fricoasa, Dan Negru si capitanul Ovidiu Uibariu, Blueair.

FRICA DE ZBOR SEMINAR

Printr-un coleg, aflu despre o chestie absolut tare: Aeroclubul Romaniei organizeaza un seminar inedit despre frica de zbor. Wow! Si e si fara bani… Habar nu am cine si ce vorbeste acolo, dar ma duc, ca poate functioneaza mai bine decat un calmant.

Sala – plina ochi de fricosi. Sau stai, ca cica ne numim “aviofobi”.

Un seminar interesant, cu oameni pasionati de aviatie, care incearca sa ne convinga sa nu mai murim de frica atunci cand zburam.

Realizez ca nu sunt singura care interpreteaza fiecare zgomot, nu sunt singura care cauta privirea calma a insotitorilor de bord, nu sunt singura care e control freak – da, da, cica astia sunt cei mai panicati sus in aer, ca nu mai detin controlul… Trebuie sa pricepem ca nu detinem controlul acolo, la peste 10.000 metri altitudine, pe scaunul de pasager J.

S-au pus zeci de intrebari, semn ca fiecare dintre noi se alimenteaza negativ… Norii pufosi sunt periculosi? E nasol daca nu isi inchide lumea telefonul la decolare si aterizare? Caderile in gol pot duce la dezastru? Daca ne loveste un fulger, am pus-o? O belim daca moare un motor?… Si zeci de alte intrebari la care, bineinteles, toti asteptam un raspuns linistitor si o mangaiere pe cap.

Am aflat de cei 3 R, ca solutie impotriva panicii:

Reactioneaza – distrage-ti atentia cu orice (revistele cu poze, nu uitati haha);

Regleaza respiratia – 4-4 (am testat-o si mi-a stat in gat la primele zdruncinaturi…);

Relaxeaza muschii. As vrea, dar creierul se opune! Am avut zboruri cu turbulente din care am coborat cu febra musculara!

Am aflat ca exista si o carte despre increderea de a zbura. Unde, unde, ca vreau o duzinaaa! J))

gasca de la primul seminar: Sebastian Radu – fondator FricaDeZbor.ro, Marius Mitrache – pilot drift, Lucian Negoita – psiholog, Ioana Anghel – avocat si George Rotaru – director Aeroclubul Romaniei

In fine, s-a terminat seminarul, am mancat prajituri si am plecat si cu un Brevet de Curaj. Tare sau ce?… Ma simt ca un copil dus la analize, caruia i se lipeste pe mana un plasture cu desene animate, pentru ca a stat cuminte si a fost curajos la recoltarea sangelui.

 …si am plecat cu un bagaj de informatii pozitive, pe care sa le am cand va fi nevoie sa le combat pe cele negative din capul meu…

La cateva zile dupa seminar, am zburat la Londra. A fost unul dintre cele mai urate zboruri ale mele! Am uitat brusc tot bagajul de informatii linistitoare hahaha. Asa ca… o iau de la capat.

Lasă un răspuns