Dana Mladin

Amsterdam – ce miros are pandemia?…

Reading Time: 41 minutes

Am prins gustul oraselor in pandemie si recunosc ca, daca n-ar fi fost atatea restrictii de calatorie, as fi fugit chiar in mai multe locuri decat am vazut!

Acu’ sa nu il mânii pe Dumnezeu: am reusit in pandemia asta sa vad imaginea socanta, dar in acelasi timp minunata, a unor orase mereu full de turisti: Paris, Roma, Venetia, Florenta, Istanbul si Milano.

Mi-as fi dorit sa vad si Londra, da’ ce zici, nene, nu te poti atinge de ea, la cate reguli iti impun oamenii aia; si mi-am dorit sa vad Amsterdam. Pentru ca, la fel ca orasele de mai sus, e un loc in care am mai fost (de 6 ori pana acum), asa ca am termen de comparatie, ceea ce mi se pare important.

AMSTERDAM IN PANDEMIE

„Ce faci, pisoi?” – aud in aeroport la noi un vames alintand o colega. Remarc ca sunt mai multi vamesi decat pasageri, insa, spre deosebire de lunile trecute, acum chiar se misca treaba pe aici. Dovada ca dimineata, in decurs de 40 de minute, sunt 13 zboruri! Minune, as zice J.

Sunt insa, in continuare, baruri inchise, restaurante cu storurile trase.

Stiti celebrele „doua randunici, doua mari si doua mici”? Aici sunt doar cele mici J. Zboara pe deasupra noastra la poarta de imbarcare! Apoi se bucura de niste resturi de mancare gasite sub scaune.

Aterizez intr-un Amsterdam plin de soare, plecand dintr-un Bucuresti cu multa ploaie. Ajung in mijlocul unor oameni relaxati, zambitori, de parca nu ar avea nicio grija. Asta imi da o stare tare buna!

Nu se poarta masca in exterior, dar da, este obligatorie in orice incinta. Nu o ai, ti se atrage atentia.

Strazile nu sunt intesate de oameni ca in vremuri normale, insa nu dau de un oras pustiu, ca in alte tari.

E plin de biciclisti pe strazi. Destul de plin incat sa ma invart ca bezmetica, pana sa ma prind ca ma deplasez pe banda lor…

Oamenii astia nu numai ca au fundu’ tabacit de cat au mers pe bicla, dar au si dexteritatea/talentul/curajul sa care pe bicla… practic orice!

Duc cadouri intr-o mana, isi duc copiii in cosul din fata sau in scaunul din spate, isi duc cainii, cara valize mari tinute cu o mana la spate (!), rame de tablou, ca sa nu mai zic de ghiozdane sau papornite de cumparaturi. Am vazut pe bicle gravide cu burta mare, pedaland fara probleme.

Sunt fascinata de diversitatea bicicletelor de pe strazi, bicle “tunate” in functie de nevoi sau bicle transformate in arta stradala.

E politie prin oras, dar parca nu atat de multa sa imi sara in ochi. Ii vad in anumite locuri din centru, ii vad in masini, pe biciclete si pe jos.

Si aici, ca si in alte locuri din Europa pe care le-am vazut in pandemie, orasul e plin de santiere. Se mai repara un drum, se mai reabiliteaza un pod, se mai (re)pietruieste o piata.

Museumplein
Museumplein

Prind vremea muzeelor inchise, al vaporaselor turistice trase la mal, al restaurantelor care servesc doar pe terasa. In rest, totul e deschis – magazine, coffee shop-uri, cabinele prostituatelor… (dar, despre acestea din urma, scriu imediat, ca e mult de povestit)

Pe canale, cateva barci private fac ture pe unde este permis. In unele sunt tineri visatori, in altele sunt tineri petrecareti pe care alcoolul din pahare ii transforma in cantareti curajosi…

Aud des „corona” in dialoguri si nu imi dau seama daca oamenii se refera la bere sau la virus. Chiar, ar merge o bere insotita de o portie generoasa de cartofi prajiti cu maioneza – celebri aici. Ma rog, bere n-am apucat sa iau, dar cartofii nu aveam cum sa ii ratez. De mai multe ori, chiar!

Merg la unul dintre cele mai aglomerate locuri cu cartofi prajiti din Amsterdam! Wow! Nu exista comparatie intre un trecut normal si prezentul pandemic:

Doamne, bine ca nu am baut si bere, ca nu ma vedeam bine: descopar ca nu ai unde sa faci pipi in pandemie haha. Cum restaurantele sunt inchise la interior, fie mananci ceva la terasa si astfel ai acces la wc, fie… cauti solutii.

Ca barbat e simplu, caci inca exista pentru masculi acele wc-uri publice care m-au socat de cum le-am vazut, acum cativa ani, in Cartierul Rosu – Red Light District. (Despre cartier povestesc imediat, ca e palpitant…)

Bine, bine, da’ io cum fac, nu va suparati?

La wc-urile astea clar nu am cum, iar prin vreun tufis nu merita, ca vad un afis mare prin care esti avertizat ca, daca urinezi in public, scoti din buzunar 95 de euro!

Nu ma las. Ma rog, adica nu ma lasa vezica… Imi aduc aminte ca in magazinele mari, cu mai multe etaje, exista si cate un wc. Asa ca fug la unul celebru si… teapa: la intrare e coada! Cum am vazut si la alte magazine. Pentru ca accesul este limitat.

Asa ca, pana ma asez la coada, pana imi vine randul, pana intru, pana gasesc toaleta, s-a terminat smecheria.

Tot hotelul ma salveaza, intr-un final.

Si plec apoi linistita la shopping.

SHOPPING IN AMSTERDAM. AMSTERDAM IN PANDEMIE.

Magazinele sunt deschise, iar in zona lor dau de cea mai mare aglomerare urbana. Fir-ar, inca nu sunt obisnuita cu realitatea asta, asa ca, intr-un gest reflex, imi pun masca la gura.

Nu mergi oricum la cumparaturi, ci organizat. In fata multor magazine sunt cozi, exista un bodyguard care te verifica sa intri cu masca, cineva iti toarna dezinfectant in palme si… tre’ sa iei cos.

Pai de ce? – ma intreb in primul magazin in care intru ca-n branza. Intru mai mult sa casc gura, nu sa cumpar ceva anume.

Cosurile ii ajuta pe cei de la magazin sa nu lase inauntru mai multi oameni decat numarul maxim admis. Astfel ca, daca fiecare dintre cei care intra ia un cos la intrare, cand ele se termina, inseamna automat oprirea altor clienti la usa. Pana cand ies unii. Cat de simplu, nu?

Clientii pe care ii vad par localnici. Mai aud din cand in cand vorbindu-se engleza. O vanzatoare imi spune ca au inceput sa revina spaniolii si italienii. Practic, e de cum se deschid granitele si se reduc restrictiile.

La un magazin universal dau sa intru si sunt oprita de o fata cu o tableta in mana. Ma intreaba daca am programare. What??? N-am. E cu programare la magazin?!? Stiam ca doar la d’alde Chanel sau Louis Vuitton…

Da, e cu programare online de cand cu covidul. Ii spun ca habar nu aveam, iar ea, amabila, consulta listele de pe tableta impreuna cu o colega si decid amandoua sa ma lase asa, fara programare.

Intr-o vitrina, chipsurile stau la loc de cinste alaturi de fursecurile cu canabis haha. Sa nu zica cineva ca nu e o oferta pentru toate gusturile…

Eu aleg sa ma las convinsa de vanzatorii de branza si cumpar mai multe, din zecile de soiuri cu care se prezinta:

Cea mai bizara imi pare branza cu lavanda si… bineinteles ca o cumpar:

Cea mai fericita sunt de faptul ca magazinele cu suveniruri sunt deschise!

Ca sunt singura care intra in ele, asta e alta discutie… Dar ma bucur ca pot alege tot felul de prostii (pline de praf – semn ca n-au mai calcat turisti de multa vreme pe aici) si, de asemenea, ca pot sta de vorba cu vanzatorii.

Unul imi spune ca nu e deloc optimist ca se reintorc turistii. „Stai sa vina racelile de toamna, gripele, sa trecem de ele si apoi, prin noiembrie, pot spune daca suntem ok. Oricum, eu nu cred ca vine prea curand normalitatea din 2019”.

L-am intrebat daca ii lipsesc mult asiaticii, americanii, banuind ca ei sunt clientii care cumpara mult.

„Eu ma bazam pe rusi si englezi, ma contrazice, ei sunt cei care veneau aici sa cheltuiasca”.

Un vanzator afghan, cand afla ca sunt din Romania, imi spune ca e deseori confundat cu un roman. Are chef de vorba, caci cu cine sa mai schimbe si el doua cuvinte?

Plecand de la niste produse turistice – acadele cu canabis – il intreb diverse, fiind chiar novice. Imi spune ca deja e interzis magazinelor sa mai vanda anumite droguri tari. Pe de alta parte are clienti care, cu cele permise, isi rezolva probleme de sanatate. Altii le cumpara for fun, normal.

Si uite asa imi povesteste de canabis, de prajiturile de doua feluri si de ciuperci, despre care si el imi confirma ca sunt horror, asa cum auzisem si eu. Cica se manifesta ca si coniacul, nu simti cand bei, ci cand incepi sa te misti, cand mergi. Daca ai si probleme de sanatate, ai pus-o!

Imi spune ca pe strada pe care suntem vine deseori salvarea sa culeaga drogati inconstienti. Inconstienti pentru ca vin la Amsterdam si, euforici sa le bifeze pe toate, dau pe gat nu stiu cate beri, apoi se drogheaza, apoi mai baga si ciuperci si, avand anumite probleme de sanatate, dau ortu’ popii. Brrr.

Cumpar niste produse inofensive, gen magneti si alte kitchuri si plec. Am aflat destule dintr-un singur loc…

Intru si in celebrul mall Magna Plaza, candva posta regala, o cladire frumoasa, impunatoare, cu o varsta respectabila (peste 150 de ani)

Sufla vantu’.

Numar 5 magazine care plang dupa clienti, urc la cafenele si banuiesc ca singurele deschise deservesc personalul din interior, caci clienti nu vad.

MUZEELE DIN AMSTERDAM

Daca magazinele sunt deschise in mare parte, muzeele sunt inchise in totalitate – de la muzee de arta, pana la muzeul prostitutiei… (Dar despre prostitutie scriu imediat)

Muzeul figurilor de ceara Madame Tussaud e ferecat, dar, daca te uiti prin geam, il vezi pe Elvis cum se sparge in figuri, chiar si fara turisti.

Eu traiesc cu amintirea unui dialog romantic avut in acest muzeu cu Beckham haha.

Nu te bucuri de muzeu, dar te poti bucura de Piata Dam – buricul centrului istoric. Sub nicio forma la fel de animata ca in vremuri normale, dar la fel de prietenoasa.

Aici, in fata Palatului Regal, am asistat la evenimente, am stat sa mananc, hranind porumbeii din piata, aici era mereu un du-te-vino al localnicilor si punct de intalnire pentru turisti.

Acum… pandemia si-a lasat urmele: seara, piata sufera de liniste.

Iar ziua, chiar daca e o forfota obisnuita unui oras in care oamenii isi vad de ale lor, lipsesc total artistii stradali din anii trecuti. Si turistii.

Ma duc spre Muzeul de Arta Rijksmuseum. Stiu ca e inchis, dar am eu o chestie pe care vreau sa o fotografiez acum, in pandemie.

Doar ca acea „chestie” a disparut! Puf. S-a evaporat, ca si cum n-ar fi existat niciodata acolo.

E vorba despre literele mari IAMSTERDAM plantate in fata muzeului, un adevarat loc de pelerinaj pentru turistii galagiosi si siguri pe ei ca pot face escalade, pentru o poza inedita.

Tot ce a ramas din acest selfie spot e… baza unde erau fixate literele in asfalt:

Vanzatorul de la magazinul muzeului – magazin deschis! – spune ca le-au scos de aici pentru ca devenise extrem de aglomerata piata si ca oricum aparusera acuze la nivel local ca ele promoveaza turismul de masa.

Dar nu au disparut: autoritatile locale se plimba cu ele prin oras, pe la diferite evenimente. Ma rog, se plimbau, atunci cand evenimentele erau posibile…

DAR… exista “Iamsterdam” inca pe pozitie, la aeroport.

Yuhuuu, hai la aeroport!

Ok, recunosc, nu m-am dus special pentru selfie la „Iamsterdam”, da’ deh, daca s-a nimerit, cum sa scap eu ocazia asta?…

PIATA PLUTITOARE DE FLORI

Un loc pe care nu voiam in niciun caz sa-l ocolesc, curioasa fiind de cum arata acum, in pandemie.

E o piata celebra pentru faptul ca ar fi singura piata plutitoare de flori din lume. Vanzatorii au marfa pe niste pontoane asezate pe unul dintre canalele orasului – Singel – foarte aproape de centru.

De fiecare data cand am fost aici am pierdut o gramada de timp. In primul rand, iti vine sa casti ochii la miile de lalele de vanzare. Apoi te minunezi de bulbii de flori si iti vine sa cumperi, chiar daca stii ca nu merg plantate pe balconul de la bloc…

Nu-i nimic, exista si flori de lemn, care, la o adica, pot fi folosite si ca arme albe haha.

Piata are, pe langa flori, bulbi, radacini de tot felul, seminte, canabis etc, si foarte multe suveniruri. La preturi chiar ok! De la magneti, saboti de lemn, funduri de lemn cu ceramica pictata, pana la tricouri, cani, farfurii, brelocuri si alte marfuri care ajung in casele turistilor din toata lumea.

Acum ajung doar la mine in casa… Pentru ca sunt singura care cumpara suveniruri. Ceilalti 2-3 clienti cu care ma intersectez se uita dupa flori.

Un vanzator imi baga intr-o punga marfa prafuita pe care am ales-o (semn ca nici pe aici n-a mai trecut mana de turist) si imi spune ca a ramas singur. Inainte erau 3 vanzatori in magazin si nu faceau fata valului de clienti. In plus, acum deschid mai tarziu si inchid mai devreme, caci nu are rost sa stea tot programul.

Din octombrie 2020 au fost inchisi si abia la final de aprilie 2021 li s-a permis redeschiderea. De atunci, tot spera sa revina la normal.

Un cuplu de olandezi cumpara niste flori proaspete. Dar, vorba aia, cu o floare nu se face primavara…

Ii urez vanzatorului sa-i revina clientii masiv cat mai repede, ma bucur egoist de pustietatea din preajma pietei si, daca e sa aleg la jocul “flori, fete, filme sau baieti”, de la piata de flori, aleg… Cartierul Rosu, unde sunt si fete si baieti. Fetele in spatele celebrelor vitrine, iar baietii cercetand teritoriul J.

RED LIGHT DISTRICT

(Nota: ce va povestesc aici este ceea ce am vazut si auzit in 3 zile de plimbari prin cartier, atat pe zi, cat si pe seara)

Asa arãta Cartierul Rosu in vremuri normale. In vremuri in care te puteai sufoca in multime! O imagine fara legatura cu prezentul. Nici ziua, nici seara tarziu – cand m-am plimbat pe aici – nu era macar aglomerat, nu spun puhoi!

Cartierul si-a recapatat linistea. Verde, cu cladiri frumoase, cu canale inguste, cu rate care si-au facut cuib pe barci abandonate.

Si cu fete, nelipsitele fete pentru dornicii de aventuri scurte.

Am auzit de multe ori comentarii ca ar fi urate aceste fete. Chiar daca imi plac barbatii J, cred ca pot aprecia o fata cu forme atractive pentru un barbat sau una imbracata sexy cu gust.

Sunt astfel de fete in vitrinele din Cartierul Rosu. De toate natiile, probabil.

Pe langa ele, vezi si unele mai… babane, dar categoric exista clienti si pentru asemenea femei.

Am vazut femei de culoare, am vazut femei slabanoage, pustoaice sau purii, insa marea majoritate e alcatuita din femei cu sani mari, bine pusi in valoare, imbracate in costume sexy si accesorizate dupa cum stiu ele ca atrag mai bine: cu parul lung, cu parul strans in codite (ca o scolarita), cu ochelari de profesoara, cu dres cu plasa, cu dres fara plasa, cu portjartier, in costume negre, rosii sau aurii.

Sunt sigura ca fiecare barbat isi gaseste aici o femeie pe placul lui. Si, pana la urma, sa o spunem p’aia dreapta: niciunul nu tre’ sa o ia acasa pe respectiva. (Desi poate unii si-ar dori haha)

Probabil pandemia a bagat in faliment multe magazine din cartier. Nu mai zic ca nu totul e deschis. Pentru ca, in perioada in care relaxarea nu e totala, cu siguranta pierzi mai mult decat castigi…

Teatrele cu spectacole „deocheate” sunt si ele inchise. Doamne, si ce nebunie era aici in vremurile de dinainte de pandemie!!!

Ce imi place, insa, este ca si ele s-au aliniat vremurilor si au transformat obloanele trase in cale de comunicare a preocuparilor si grijilor.

Ma plimb prin tot cartierul si, cu discretie, fara sa ma benoclez, iau pulsul zonei.

O fata se machiaza, semn ca abia a intrat in tura. Alta traieste sanatos, judecand dupa fresh-ul din fata ei J.

Una are chiar o carte pe scaun. Daca are timp de citit, va dati seama cati clienti vin in perioada asta pe aici.

Unele asculta muzica tare, da’ tare, nu gluma. Sa le mai treaca de urat?

Vad cabinele de langa biserica mare din cartier (da, da!). Sunt goale. Imi aduc aminte de femeile „cu greutate” care le frecventau in anii trecuti.

Fiind foarte cald afara, unele fete stau cu usile deschise.

Profit si o intreb pe una dintre ele daca nu ii e teama ca un client ar putea avea covid.

Ii este, imi raspunde, dar ii intreaba la inceput daca sunt vaccinati, ca stie ca „majoritatea barbatilor sunt deja vaccinati”. Hm… Really?…

Ma gandesc cum ar fi sa le ceara dovada vaccinarii sau, mai tare, sa le faca un test rapid? J))

O intreb daca ea e vaccinata si imi spune ca nu, ca inca nu i-a venit randul. La ora la care vorbim, in Olanda abia cei de 40-50 de ani au primit notificare sa se programeze.

„Dar vrei sa te vaccinezi?”

„Categoric da!” – imi raspunde hotarata si o cred.

E bulgaroaica. Abia a revenit la munca. Pentru ca totul a fost inchis de prin noiembrie, decembrie pana acum vreo 2-3 saptamani.

Ea imi ureaza vacanta placuta, eu ii urez bafta la clienti J  si plec mai departe.

La o alta usa, un nene intreaba o fata de pret. Aud 50 euro, dar nu ma puneti sa va zic ce servicii se presteaza de 50 de euro, ca nu am aflat…

Sex shopurile sunt deschise doar cateva si clar cu program redus, avand in vedere ca seara, taman seara, cand te astepti sa le vezi deschise, nici macar nu le poti localiza, atat de inchise si neutre sunt, cu storurile trase.

O vanzatoare care vorbeste engleza de ma umileste imi spune ca la ei nu a fost inchis niciodata! Imi subliniaza ca „sexul e cel mai important lucru, toata lumea face sex, lumea are nevoie de sex, asa ca noi suntem considerati…” – magazin esential, o completez eu si e fericita de termen. Imi aduc aminte ca in Italia, printre magazinele considerate „esentiale” se aflau cele cu vinuri, ca sa intelegeti prioritatile fiecarei natii haha.

Imi povesteste ca anul trecut (2020), cand au inchis tot, au inchis si coffee shop-urile, dar a doua zi le-au redeschis! Deoarece au realizat ca si ele sunt considerate esentiale pentru multi, din motive medicale.

Femeia e extrem de relaxata, imi spune ca nu poarta deloc masca, doar cand merge la supermarket, unde este obligata. Bine, nici nu ii calca lumea pragul, sa aiba de ce se teme.

Ma contrazice: a avut deschis permanent, cu exceptia vacantei de Craciun si Anul Nou. Pai si ce clienti sa ai in vremuri pline de interdictii de calatorie???

„Olandezii” – imi raspunde. „Oameni care nu vin sa cumpere marfa pentru prostitutie, ci pentru sotiile lor, prietenele lor. Plus ca au nevoie si de medicamente de la noi, ca au afectiuni”.

Imi mai spune ca, incet-incet, au aparut si turistii. Nemtii si belgienii, in special. Dupa cum s-au relaxat restrictiile pentru unii. Dar si inainte, cand turismul era pe butuci, mai veneau in sex shop-ul ei straini ajunsi in oras pentru misiuni diplomatice. Si ii faceau vanzare!

Impart o bordura cu o ratza imensa si mananc un chinezesc pe marginea unui canal.

Doua fete care isi asteapta clientii in vitrinele lor ma urmaresc. Le par suspecta. Poate cred ca le filmez pe ascuns? Dar mie chiar mi-e foame si cred ca se conving ca sunt mai interesata de cutia cu mancare chinezeasca decat de ce fac ele acolo.

Apoi iau toate stradutele la pas. Multe, foarte multe „vitrine” sunt inchise si au anunt pe usa ca sunt de inchiriat. Deci e clar ca inca nu au revenit la munca fetele din toata lumea care aveau aici un job sigur.

Profit ca sunt multe incaperi neocupate si incerc sa imi dau seama cum arata una parasita in bezna:

Nu zabovesc prea mult, sa nu par interesata haha.

Mai sunt trecatori pe strazile din cartier. Unii cu ochii dupa fete, altii simpli rezidenti iesiti la plimbare.

Niste barbati se opresc in dreptul vitrinelor si studiaza. Fetele, de cum ii vad, isi iau brusc pozitia atractiva, lasa filmele de pe net sau conversatia de pe whatsapp.

Insa multe alei pline cu cabine pentru fete sunt acum „negre” de supararea pandemiei. Niciun „felinar rosu” nu e aprins.

Nici macar Prostitution Info Center nu e deschis. (ce fain se oglindeste biserica in el, nu?…)

Doi pustani timizi dau o raita pe un mal, apoi trec pe celalalt mal. Ii studiez amuzata. Se uita la fiecare fata, apoi se retrag intr-un colt si se sfatuiesc.

O data decisa fata, se indreapta spre ea, usa se deschide si… incepe aventura.

Vad niste oameni in tricouri rosii, cu walkie-talkie si casca in ureche. Se plimba relaxati prin zona. I-am pozat si intr-o piata populara din Amsterdam, dar acum ma duc sa ii iau la intrebari, caci asa scrie pe tricourile lor: Amsterdam host. Ask me.

Sunt angajati de municipalitate pe post de ghid in zilele de joi-sambata, pentru cine are nelamuriri.

Eu am una: se vaccineaza clientii ca sa mearga la fete? Hahaha.

Ei, bine, i-am incuiat. Se gandeau si ei ca imi arata o directie, ca ma sfatuiesc ce sa mai vizitez. Ceea ce stiu ei despre fete e ca nu sunt obligate sa se vaccineze si oricum, sunt prea tinere, inca nu le-a venit randul. Si ca au reinceput treaba acum vreo 2-3 saptamani.

Ma intorc seara in Red Light District, sa vad daca linistea zilei piere o data cu lasarea intunericului si daca totul arata ca in vremurile bune.

Nu, nu arata… Doar spre week-end se simte un pic cum creste numarul de barbati din zona. Si probabil in week-end creste si mai mult, dar eu nu prind week-end-ul aici.

In una dintre vitrine, o femeie grasa in costum sexy sterge tacticos geamul cu o carpa. Sa fie sigura de vizibilitate buna, zic. Ii zambesc in semn de salut, imi raspunde si ea cu un zambet.

Nu mai e asa pustiu acum. Grupuri de baieti veseli se perinda pe stradutele inguste, pline cu „vitrine”. Au venit clar cu planul bine stabilit pentru seara asta.

O fata iese din tura. Machiata frumos, imbracata sport si incaltata cu… papuci de casa, isi cara cina la brat: o punga de KFC.

Ma amuz, pentru ca nu stiu cum Dzeu am vazut-o cu o seara inainte, tot cand iesea din tura. Daca ma mai plimb mult pe aici, pot sa ma angajez la HR-ul Cartierului Rosu!

Cateva fete vecine de cabina isi asteapta galagioase clientii.

Vanzatorul sex shop-ului din vecinatate imi spune ca nici el nu are habar daca s-au luat masuri legate de Covid si daca fetele sunt vaccinate. Ce sa fac, ma roade si pe mine curiozitatea. „Eu abia sunt programat si am 43 de ani, deci sigur ele trebuie sa mai astepte. In plus, eu cred ca nici nu le pasa.” Mda, foarte posibil.

Una dintre fete imi zice intr-o engleza stalcita ca, daca ei i se pare ca un client e bolnav, nu il primeste. Bine, cred ca nici daca e beat sau drogat, as adauga eu. Ea imi continua ca, atata cat pot, ele trebuie sa aiba grija de siguranta lor si refuza tot ce li se pare suspect.

Ca sa pricepem ca acest cartier are si locuitori, nu numai fete in vitrine si magazine deocheate, oamenii ne anunta cum pot…

O femeie iese sa arunce gunoiul, apoi o ia agale pe langa mine, cu cainele din dotare. O intreb daca intr-adevar locuieste in zona si imi spune ca de 26 de ani!

Sunt curioasa cum Dzeu e sa traiesti intr-un astfel de cartier in care, de multe ori, nu poti arunca un ac!

„Te obisnuiesti – imi raspunde. In plus, cam de 10 ani incoace a inceput sa fie atat de aglomerat, nu a fost asa mereu.”

Imi spune ca au avut un an linistit, dar acum Amsterdam incepe sa revina la normalitatea de oras turistic.

Aud si eu asta peste tot. De maine, cand plec eu spre tara, se deschid restaurantele la interior, muzeele, salile de spectacol si reincep vaporasele turistice sa faca tururi pe canale.

La fix, ce sa zic…

Oricum, ma bucur ca am apucat sa vad si Amsterdam in pandemie, asa cum am facut cu Paris, Istanbul, Roma, Venetia, Florenta, Milano. (Toate sunt pe site, cu povesti inedite)

Inainte de plecare, ma mai bucur un pic de vibe-ul orasului si ascult un pianist talentat cum canta in Piata Dam.

Auziti? Am si eu o intrebare: ca in cazul fumatului, cand poti fuma pasiv, asa o fi si in cazul drogurilor? Te poti droga pasiv? J)) Ca langa mine, un om pierdut in gandurile lui, ascultand si el ce canta pianistul, trage dintr-o tigara din aceea. Bai, nene, vine un damf inspre mine de la tigara lui de imi e teama ca nu cumva sa incep sa vad vaci pãscând in capul meu!

Ce veti vedea in filmulet, in mai putin de doua minute, sunt imagini cu Amsterdamul pandemic, imagini care m-au determinat sa sap in arhivele mele, sa caut unele similare, din timpuri normale…

Lasă un răspuns