Dana Mladin
  • Home
  • Calatorii
  • Ochelarii care m-au fãcut sã-l vãd pe Regele Angliei

Ochelarii care m-au fãcut sã-l vãd pe Regele Angliei

In ruptul capului nu m-as fi gandit sa-mi iau la mine ochelarii de soare, stiind ca merg intr-o Londra friguroasa, in care se anuntau ninsori.

Mare greseala am facut: cum am ajuns, am dat de un soareeee, neneee. Frig, dar soare care nu ma lasã deloc sa imi fac jdemiile de selfie-uri pe care le fac oriunde as pleca J

Sunt in Trafalgar Square, kilometrul zero al Londrei.

Piata – plina de oameni veseli, care isi fac poze, se plimba prin targul de Craciun sau ciugulesc cate ceva.

Ma opresc in mijloc, pentru un selfie, da’ nu imi iese neam, din cauza soarelui!

Incerc in toate felurile, ma stramb, deschid ochii brusc, tin mana streasina, caut un colt de umbra, nimic…

Ma gandesc sa cer cuiva niste ochelari de soare cu imprumut, pentru o poza macar, dar mi-e ca, la fata pe care o am, sa nu creada ca ii dau cine stie ce boli de ochi…

Cunosc zona, stiu ca exista un magazin cu suveniruri la un colt de strada, cum iesi din piata, asa ca ma indrept intr-acolo.

Caciuli, fulare, pulovere, cam astea sunt expuse, pe langa clasicele suveniruri.

D’aia il intreb un pic jenata pe vanzator: “ochelari de soare aveti?”

“Da, in fundul magazinului” – imi raspunde, semn ca nu exista niciun interes pentru un asemenea produs in decembrie, la Londra…

Tot praful de pe ochelarii expusi mi-l pun pe fata, proband pereche dupa pereche in speranta ca voi gasi una care sa imi vina. Aleg o pereche intreaga (caci exista si rupte…), niste ochelari mici, de plastic, pentru care platesc 10 lire. 10 lire ca sa imi pot face un selfie…

Ies stergandu-i cu un servetel umed – ceea ce ii pateaza iremediabil, de buni ce sunt.

Coltul strazii rãsunã de muzica arabeasca pe care sefii buticului au decis sa o dea tare.

Astept sa se faca verde pentru pietoni, cand… prin fata mea trece o masina fistichie, o limuzina de culoare “bordo”, cu un steag fluturand. Si-mi zboara gandul la alea de la noi care plimba ambasadorii.

Aoleu, stai asa!!!

Intr-o fractiune de secunda realizez ca steagul de pe limuzina e steagul regal, ca masina e masina regala si ca, pe bancheta din spate, e nimeni altul decat Regele Charles!!!

What?!?!

Nu e singur, dar nu apuc sa vad cu cine e, ca incerc sa scot telefonul din buzunar, fara a pierde din ochi masina. Regele se intoarce sa faca elegant cu mana cuiva care probabil l-a zarit inaintea mea.

O tipa mai aproape de coltul strazii (tot la semafor, ca si mine) pare ca a prins pe telefon masina Regelui. Sau, cel putin, masinile care au urmat-o indeaproape.

Dus a fost Regele pana sa apuc eu sa scot telefonul (aici as vrea sa pun un sir lung de emoticoane de ciuda, daca exista…)

Primul meu reflex e sa trec repede strada, poate-poate mai prind coloana inainte sa intre pe drumul spre Palat.

Nicio sansa.

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, cetatenii isi vad de treaba lor, cred ca suntem doar cativa care am remarcat cine a trecut. Astia de stateam la semafor.

La nici 30 de metri distanta oamenii stau la coada pentru un carnat nemtesc sau un pahar de vin fiert. Altii isi fac poze la leii din Trafalgar sau la bradul de Craciun.

Circulatia curge, nu cred ca a fost oprit nimeni special, din cate am prins eu, nu vad politisti de la circulatie care sa dirijeze ceva, nu tu fluiere, nimic. Pur si simplu masina cu Regele Angliei, insotita de alte masini, a trecut spre Palatul Buckingham prin intersectie.

Traversez in Piata, sa fac selfie-ul meu cu ochelarii de 10 lire si ma gandesc ca, in loc sa ma manifest ca un paparazzo, fugind dupa “prada”, mai bine o rugam cinstit pe femeia de la semafor sa imi dea si mie poza facuta de ea.

Fraiera, ce sa zic.

Dar norocoasa, totusi, de ce sa nu recunosc: daca mi-as fi luat ochelarii de soare de acasa, nu ma mai duceam eu sa imi caut unii de balamuc la magazinul cu suveniruri si, daca nu ma duceam dupa ochelari, nu mai pupam eu intersectarea cu insusi Regele Angliei.

In cinstea intalnirii si in ciuda esecului cu fotografiatul, imi cumpar un magnet cu Regele Charles – suvenir proaspat pe piata.

Si ma gandesc eu profund ca, daca tot ne-au bagat astia cip o data cu vaccinul anti-covid, ar fi putut sa ne “ataseze” si ei la memoria fotografica o conexiune la o imprimanta… Ar fi fost rezolvata problema asa 🙂

Lasă un răspuns