Dana Mladin
  • Home
  • Calatorii
  • MANAROLA, Cinque Terre – satul rasfatat de fotografi…

MANAROLA, Cinque Terre – satul rasfatat de fotografi…

Reading Time: 19 minutes

Sapun de lamaie, sos pesto, camasi de in si fructe de mare – produsele zonei, pe scurt. Adaugi marea, soarele, trenul, dealurile si ai Senzatii. Apoi navalesc peste tine grupurile de turisti americani si francezi si le asculti, fara sa vrei, comentariile legate de zona. Sau de fostul sot plin de gelozie J).

Nu traiesc experientze iesite din comun, asa cum am povestit la Tibet, insa pe cuvant ca deschid ochii pe niste locuri care ma ung pe suflet!

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/18955083_1356976787722388_8529162379620056728_o_1356976787722388.jpg

Manarola e o alta bijuterie din Cinque Terre. Al doilea sat, la doar 3 minute cu trenul din Riomaggiore. (Sunt doar 500 metri intre cele doua sate!)

Ca si Riomaggiore, si Manarola e satul cu o singura strada. Pai ce-i trebuie mai multe?…

Si ca si Riomaggiore, are un mic port unde poti inota (ma rog, te poti arunca in cap, mai degraba), are case-turn colorate, impletite intre ele, stradute inguste cu trepte multe de urcat si un tunel pietonal care leaga orasul de gara.

Cumva, schema majoritatii satelor e simpla: o strada principala, un port, o biserica. Si alte lucruri comune. Dar fiecare are farmecul lui. Si vibe-ul lui. Din punctul asta de vedere, Manarola e un pic mai sus decat Riomaggiore.

MANAROLA – GHID RAPID…

Din gara intri imediat in tunelul care te duce inspre oras – aveam sa realizez mai tarziu ca tunelul asta e singurul drum drept de care am dat aici J).

MANAROLA%20editate/oras/manarola%20main%20street.jpg

Te uiti de sus, de pe o terasa, la strada principala, faci clar niste poze, apoi cobori, salutand batranica iesita in pragul casei sa mai vada si ea niste fetze noi. (Doamne, cate generatii de turisti n-o fi vazut la viata ei!).

Si mergi pe strada principala pana in port. N-ai cum sa te ratacesti.

Strada principala, desi nu foarte lata, e plina de barci. Barci si rufe la uscat…

E o imagine tare simpatica, ce te face sa mai ratezi din magazinasele sau restaurantele de pe margine. Nu-i nimic, un bun motiv sa mai vii o data si inca o data…

Iei si strazile laterale la pas, ca e pacat sa nu intri un pic in inima oraselului si sa-ti dai sufletul pe scarile dintre case J). Apoi ar merge o aruncare in mare, sa-ti revii.

PLAJA DIN MANAROLA

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19055178_1356979284388805_3211374289520032723_o_1356979284388805.jpg

Apãi… nu exista plaja in Manarola! Exista, insa, o rampa pentru barci, pe care oamenii, inventivi, au transformat-o in plaja. Ai putea spune chiar ca stinghiile de lemn care ajuta la coborarea barcilor la apa, sunt parcele clare pentru prosoapele de plaja…

Apa nu e foarte curata aici, zic vocile critice, in schimb, oamenii se lauda cu una dintre cele mai bune zone de scufundari. Va zic din auzite, ca n-am testat.

Categoric, distractia nr. 1 din port este saritul in apa, de pe stanci! Pana si turistii sunt incantati sa o faca (cel din fotografie era un asiatic).

Am stat zeci de minute sa ma uit la sportul asta regional, fascinata fiind de cat de usor escaladeaza pustanii stanca (veti vedea in filmul de la final). Exista doar o bucatica de sfoara de care se ajuta cand ies din apa, apoi urca fara ajutoare pana in varf!

“Tanti mama lu’ Giovani, il lasati pe Gianni sa mearga cu noi sa ne-aruncam in cap de pe stanci?” – ma astept sa aud dintr-o clipa-ntr-alta…

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19025138_1356980014388732_2095469841077745216_o_1356980014388732.jpg

Iar, dupa niste ore in care copiii au tot escaladat stanca si s-au aruncat in mare, parca vad ca iese mama chilotzarului verde la un balcon si rasuna tot portul de vocea ei: “Gianni, treci imediat acasa la lectii, mama ta de copil! Adesso mi tolgo la ciabatta!” (adica si la ei merge cu „iti trag vreo doua scatoalce”, folosind papucul J)

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19025097_1356979651055435_6085729790320996195_o_1356979651055435.jpg

Pana una alta, eu vad doar sariturile si veselia unei dupa-amieze de vara. Si oameni noi venind sa stea cu burta la soare, pe fiecare centimetru liber pe care il gasesc pe rampa pentru barci.

PIATA CENTRALA DIN MANAROLA

../../manarola%20de%20lucru/piata%20centrala/urcarea%20spre%20piata.JPG

Cand o iei inapoi pe strada principala, spre tunelul care te scoate la gara, nu te duce la tren. Mergi mai departe, in sus. (Drumul asta ajuta la muschii fesieri…)

Usor-usor, dupa vreo 400 de metri, ajungi in piata principala a orasului, care e la cucurigu. Aici dai de biserica San Lorenzo, din 1338 si, in fata ei, de clopotnita, folosita in secolul al 14-lea ca turn de supraveghere. Cu ochii pe mare ca pe butelie, sa nu lase niciun dusman sa se apropie!

../../manarola%20de%20lucru/orasul%20de%20sus/IMG_3949.JPG

De langa clopotnita, ai o vedere asupra marii care te racoreste!

CARARI IN MANAROLA

Ca tot suntem in partea de sus a orasului, ies la iveala si cararile pentru pasionatii de hiking.

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19024864_1356979047722162_5830478891823324344_o_1356979047722162.jpg

Exista carari pe dealuri, printre curtile oamenilor, prin mijlocul viilor, pe margini de stanci, carari care leaga satele intre ele.

Amatorii de drumetii fac uneori si cateva ore intre doua sate, dar ii vad cat de incantati sunt de calatorie!

Am apucat-o si eu pe o carare, fara a avea de gand sa merg pana in satul vecin, ci doar sa o simt un pic sub talpa si sa vad orasul de sus.

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19023743_1356976764389057_6613238172998376206_o_1356976764389057.jpg
Asta e planul larg al fotografiei anterioare. Ca sa intelegeti pe unde sunt cararile astea. (A se cauta omu’ in albastru…)

Ajungand langa terasele cu vita-de-vie, mi-am adus aminte ce am aflat, ca oamenii locului obtin aici un vin alb sec foarte bun! N-am baut, ca eram cu trenul J.

Si am tot mers pe cararea prafuita, pana cand m-am trezit deasupra orasului.

Am dat si de cimitirul din Manarola. Multe flori, multa liniste. Si multe ganduri…

MANAROLA%20editate/carari/manarola%20cemetery.jpg

Cum n-aveam de gand sa ajung in satul vecin, mai mergeam, mai pozam, mai mergeam, mai filmam. Singura pe carare (se lãsa seara, de aceea cred ca nu ma mai intersectam cu excursionisti).

Incercam sa am grija sa nu imi rup picioarele, la cum era drumul… Apropo, ghizii locali ii roaga in mod repetat pe turisti sa nu mai parcurga aceste carari in slapi! Ca cica sunt si astfel de oameni. Eu, una, nu i-am vazut. Ba chiar am vazut multa lume cu ghete profi, de hiking. Si cu betze.

GUINNESS BOOK

Am aflat o chestie foarte tare: Manarola este in Cartea Recordurilor!!!

In perioada sarbatorilor de iarna, pe un deal de aici se reproduce scena nasterii Domnului. Pe tot dealul! Pentru acest lucru, Manarola a intrat in 2007 in Guinness Book (“world’s largest nativity scene”). Tare!

Doar ca acum nu-i Craciunul si dispare si soarele, asa ca o iau inapoi la vale…

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19023469_1356979377722129_2089444422260617501_o_1356979377722129.jpg

Fix cand apune soarele am ajuns in port! La doar 2 minute dupa ce a disparut, vad niste chinezoaice alergand ca disperatele, sa il pozeze. Am vrut sa le zic 刺穿. Da’ pe atunci nu stiam sa caut pe google translate cuvantul “teapaaaa”…

Ca sa fiu cinstita, am remarcat ca apusul de soare e atat frumos in Manarola, incat l-am asteptat si in vacanta de vara si la un an dupa, in vacanta de toamna…

Apoi am descoperit surpriza de dupa apus: spectacolul inedit al fotografilor.

../../VARADELAFINALULTOAMNEI_XJ8SxjPYmg/46506038_1964549660298428_5713574670083555328_o_1964549653631762.jpg

Sus pe deal, multi fotografi cu aparatele asezate pe trepied, pândesc aprinderea luminilor din casele-turn. Ca sa obtina cele mai frumoase poze! Adevarul e ca unghiul asta este cel mai fotografiat din toata zona Cinque Terre! Si ziua si noaptea.

Oamenii cu aparate profi se mai muta la stanga, se mai muta la dreapta, isi regleaza camerele, isi mai schimba obiectivele. Asteapta rabdatori sa se adune localnicii pe la casele lor, ca sa se lumineze ferestrele.

Am stat si eu ceva pe-aici, prin zona, prinzand patru faze, de la zi la noapte:

UNDE MANANCI IN MANAROLA

N-am testat multe locuri de aici, ca am fost mai mult cu plimbatu’…

Am luat o data pranzul pe strada principala, la Il Porticciolo. Auzisem ca e bun.

../../manarola%20de%20lucru/mancare/il%20porticciolo%202.jpg

Mi-am comandat homar, sa ma sparg in figuri J. L-am considerat intotdeauna „de fitze”, poate si pentru ca l-am mancat mereu proaspat, in locuri in care am ajuns greu – Cuba si Maldive.

Dar, ce sa vezi, e chiar ok ca pret: 18 euro portia asta.

Si am mai mancat intr-un loc superb, sus pe deal, de unde vezi oraselul in toata splendoarea lui. Restaurantul-terasa se numeste Nessun Dorma.

../../IMG_3893.JPG

Ca sa nu-ti pice greu mancarea, dupa masa merita sa faci o plimbare chiar pe cararea de langa restaurant, pana unde se infunda drumul. Peisajele sunt numai pentru tine…

/Users/dana.mladin/Desktop/fb cu texte/2 MANAROLA/19054901_1356980077722059_5765456843804331593_o_1356980077722059.jpg
loc nerecomandat celor care au rau de inaltime…

Trattoria Dal Billy – e un restaurant cu un view spectaculos, aflat in partea de sus a orasului, aproape de parcarea masinilor. Inteleg ca au fructe de mare bune. Nu le-am testat, pentru ca m-am nimerit aici fix in ziua in care era inchis – joia.

Daca timp pentru multe pranzuri si cine nu am avut, inghetata n-am putut sa o ratez. Chiar pe strada principala, dai de Gelateria Sorbetteria 5 Terre. Cu inghetata buna. Buna si vara, buna si toamna…

../../manarola%20de%20lucru/mancare/gelaterie%205%20terre.jpg

VIA DELL’AMORE

Manarola e legat de Riomaggiore prin romantica Via dell’Amore.

IMG_3983.JPG

Asa cum povesteam pe larg la Riomaggiore, Via dell’ Amore e cararea sculptata in peretele stancos, deasupra marii, pe care mergi cam 20 de minute (850 metri) intre cele doua sate. Un traseu foarte usor ca dificultate, dar… degeaba, pentru ca este inchis in urmatorii ani, din cauza lucrarilor de reabilitare.

INSA… uite ca am descoperit o solutie sa poti pasi pe Via dell’Amore: imediat ce iesi din gara Manarola, in loc sa o iei spre oras, prin tunel, o iei invers, ghidat si de un indicator. Astfel ajungi pe o bucatica de circa 200 metri din Via dell’Amore. Atat poti merge. E dragutz si asa!

BLOCATA IN GARA…

Gata si cu Manarola. Stau cuminte in gara, asteptand trenul sa ma intorc in Riomaggiore. 3 minute fac.

In capatul tunelului, chiar se vede Riomaggiore! E mai scurt decat o statie de metrou de la noi. Daca o iau pe jos prin tunel, fac cateva minute. Da’ n-am voie. Asa ca astept trenul, care intarzie… 30 de minute!

Suntem anuntati ca din cauza valului de turisti din fiecare statie. Te pomenesti ca la o statie inapoi s-au suit aia buluc pe scara trenului cum ne suiam noi pe scarile tramvaielor in vremea lui Ceausescu…

Astept, ca nu am alta solutie. Prin tunel nu ma lasa, Via dell’Amore e inchisa, asa ca stau. Stau si incep sa ma uit la sutele de poze facute aici. E un loc care merita cel putin o vizita. Pe anotimp J.

Ce n-am prins in poze, am prins in filme. (Sau ce am prins in poze, am vrut sa vad si in miscare…). Manarola in 3 minute de filmari brute, no filter, cum se zice:

Urmeaza Corniglia, satul cocotat, unde poti fugi de lume, daca ti se pune pata…

Iar, pentru cine a ratat inceputul calatoriei, Riomaggiore e aici si informatiile utile pentru o calatorie in Cinque Terre, aici.

2 Comments

Lasă un răspuns