Categoric lucru, eu sunt sofer de oras. De orasul meu, adica. Nu am fost niciodata disperata sa conduc la drum lung. Sunt stresata, am senzatia ca nu controlez masina, ma tem de animalele care mi-ar putea sari in fata, mai ales ca primul meu reflex ar fi sa franez. Stiu, e gresit. Mi-a spus-o inclusiv un bun prieten, care a intrat intr-un cerb J.
Peste hotare, nici atat nu am avut de gand sa plec cu masina sau sa iau vreo masina de-acolo. M-ar fi stresat infiorator drumurile necunoscute si nu m-as mai fi bucurat deloc de vacanta.
Am preferat trenul. Imi place trenul! Ma relaxeaza. Am calatorit toata copilaria mea cu trenul prin Romania, iar mai tarziu, prin Europa.
ISLANDA
Dupa zeci de vacante, abia in 2014 mi-am luat inima in dinti sa inchiriez si eu o masina. Cum am avut curaj?
Pai in Islanda nu sunt trenuri J. Si avioanele interne nu ma duceau peste tot pe unde as fi vrut. In plus, am primit o informatie pretioasa: oamenii astia au un singur drum national. Fara complicatii. Un brâu pe care o tii si… hop, uite ca ai ajuns sa faci turul tarii.
Ok, mi-am zis, hai ca inchiriez masina. Automata, ca sa nu am grija schimbatorului in timp ce caut drumurile pe harta. Ca gps nu aveam.
Asta din stanga e masina pe care mi-au dat-o. O Honda micutza care parea o surpriza din oul Kinder pe langa tancul din vecinatate! Nu se vede din poza, dar credeti-ma, in picioare langa Toyota aia gigant, abia daca ajungeam la oglinda.
Cred ca, pentru a te urca la volanul ei, tre’ sa fii cel putin o Nadia sau un Marian Dragulescu si sa bagi o Tsukahara…
Drumul prin Islanda e o poezie!
Din sosea vezi locuri atat de frumoase, unele stranii! De multe ori am avut impresia ca sunt pe o alta planeta. (O sa dezvolt cand o sa scriu despre Islanda, ca sunt multe de povestit si aratat!)
Cautand ca magaru’n ceata niste munti celebri despre care mi se povestise – foto sus stanga – sau minunandu-ma de peisaje, am parcurs Islanda de parca ar fi fost doar a mea!
M-am oprit de zeci de ori in mijlocul soselei, am scos aparatul si am facut poze, pentru ca, pe kilometri intregi, nu mi-a iesit in cale nicio masina! (Desi la obiectivele turistice erau turisti. Hm… se intampla fenomene aici…)
In schimb, mi-a taiat calea o oaie. Sau berbec, ce-o fi. Un animal curat, alb, grasan.
Mergea agale pe o coama de munte si nici ca ii pasa de mine.
Mi-am adus aminte de o regula stricta de-a lor: nu ai voie sa stresezi oile care pasc liber. Ce daca se mai plimba si ele de colo colo dupa bunul plac, incurcand circulatia? Tre’ sa le lasi, sa nu te iei de ele, sa nu le usuiesti sau ceva.
Am oprit masina, am scos capul pe geam si, cu un ton prietenos, i-am zis doar atat: “oaie, ti-ai cumparat sosea?” S-a dat la o parte, ceea ce ma face sa cred ca inteligenta oilor e subevaluata…
Bun, acu’ sa revenim la oile noastre. Calatoria asta prin Islanda, cu un drum national, cu nimeni pe drum, mi-a dat curaj sa mai inchiriez masini in vacantele mele.
ALSACIA
Pentru ca imi doream sa ajung in multe satuce pitoresti despre care citisem, m-am hotarat sa inchiriez masina in Alsacia. Asta dupa ce am bifat tot ce s-a putut bifa cu trenul…
…si dupa ce m-am intrebat cum ar fi sa conduc prin zona asa ceva – nici nu stiu sa o numesc. As fi fost senzatia verii!
In fine. Am solicitat la Strasbourg o masina mica. Automata. Ca sa stau linistita, sa ma pot strecura usor, sa o parchez usor etc.
Cand, ce sa vezi: cetateanul de la firma de inchirieri vine si depune langa mine un Kia Sportage ca scos din tipla.
Pai ce facusi, nene?
Pe cat de mult am amusinat eu masina asta in tara, ca sa mi-o cumpar, pe atat de mult am respins-o aici, pentru ca mi se parea prea mare pentru stresul meu!
O fractiune de secunda chiar am vrut sa-i zic omului sa se spele cu ea pe cap, mie sa-mi aduca una mica.
De jena, nu am facut-o. Si nu am regretat, pentru ca m-am simtit foarte bine pe sosea si am umplut portbagajul cu toate prostiile din lume!
Totusi, ca sa se razbune pe mine pentru gandurile urate de la prima noastra intalnire, Kia mi-a oferit si o surpriza…
Printr-o sincronizare absolut intamplatoare, printr-un noroc chior, conduceam prin Mittelbergheim (Franta, da?), cand vad multa lume ducandu-se valuri-valuri intr-o directie. Hm, o fi vreun targ la marginea satului, mi-am zis.
Steguletele unora si dialogul altora m-au facut sa inteleg: mergeau sa vada cum trec ciclistii din Turul Frantei pe langa ei! Wow, tare! Vreau si eu! Asa ca am tras pe dreapta si mi-am scos din portbagaj bermudele, ca sa ma schimb, afara fiind extrem de cald!
M-am suit in spate, profitand de geamurile fumurii, ca sa nu ma vada cineva cum dau jos textila.
Ramasa in chiloti, m-am straduit sa trag cat mai repede bermudele pe mine. Totul bine si frumos, DAR… hop, ia ca nu mai pot iesi din masina. Usile sunt blocate! Eu cu cheia in mana!
Ma contorsionez sa ajung la usile din fata, nimic! Inchise. Iau cheia si apas pe butoane, nimic. Masina ferecata toata! F…k! Ce fac? Sun la 112??? “Madame, eram si io in chiloti in masina si am ramas blocata. Au secours!”
Am calarit scaunele, m-am mutat in fata, mi-am incercat iar norocul cu telecomanda, degeaba, am pornit motorul, am oprit motorul si… am reusit, intr-un final!!! Habar n-am ce facusem.
Poza asta cu butoaie, facuta ulterior tot in Alsacia, in minunatul satuc Eguisheim, mi-a adus aminte de vinurile din Toscana si de mine… trecand pe langa ele.
TOSCANA
Ce poate fi mai frumos decat sa colinzi dealurile Toscanei in masina, sa vezi satele frumoase de acolo si sa degusti vinuri Chianti, ca sunt cãcãlãu!
Stati, ceva nu se pupa: condusul masinii cu degustatul vinului. Shit, asta nu mi-am luat in calcul.
Cand mergi singur in vacanta si conduci masina, te-ai lins pe bot de vin. (Na vorba aici, ca de fapt nu m-am lins pe bot de niciun vin…)
Am oprit in Gaiole in Chianti, Vertine, Radda in Chianti, Greve in Chianti, Castellina in Chianti, apoi in Montalcino, Pienza, Montepulciano, Cortona.
Am vizitat cateva crame ca pe muzee, am facut poze in magazinele cu zeci de tipuri de vin, am invatat 1-2 chestii despre vin de la specialisti si… atat.
Culmea, eu, care nu beau, de nu imi era o pofta, frateee, sa gust si eu din vinurile alea!!!
Ei, lasa, m-am consolat ca am condus o masina pe gustul meu.
Solicitasem un Fiat 500 automat. Mi se parea un “must” in Italia haha. (Imi place rau!)
Mi-au dat un… Audi A3, ca nu aveau Fiat. La acelasi pret. Saru’ mana, ce sa zic. Ca imi place. Data viitoare il iau si cu sofer, ca sa degust si eu niste vin.
COASTA DE AZUR SI PROVENCE
Dintre cele cateva calatorii in care am inchiriat masina, cel mai varza am fost in vacanta de pe Coasta de Azur si din Provence! Nu varza, ci inimaginabil de tutã J))
A, nu, nu asta e masina pe care am inchiriat-o, dar nu puteam sa nu vi-o arat. Ma uitam la ea ca la… masini straine.
E genul de masina cu care ai putea agata orice! Si o sirena!
Din pacate, proprietarul nu era prin imprejurimi, ca tare eram curioasa sa ii vad fatza. Si varsta. Si contul in banca J).
Masina mea a fost asta:
Un Peugeot 2008 cu foarte putini kilometri, o masina fâșneață, care mi-a fost prietena timp de 2 saptamani. Eu ei, mai putin…
Cassis vazut de sus Monte Carlo vazut de sus
M-am cocotat pe Coaste, am colindat din Nisa pana in Provence si inapoi, via Saint Tropez, DAR mega stresata. Fiecare drum era un examen de sustinut! Eram atat de concentrata sa nu gresesc stradutele despre care imi spunea gps-ul, sa nu pierd vreun semn de circulatie, sa nu ratez vreo iesire, incat, atunci cand ajungeam la destinatie, aveam febra musculara!
Ca sa nu mai zic cat de stresata am fost la plata bucatilor de autostrada. Ca era cu cash sau cu card, ca aruncai monedele intr-un soi de palnie sau le bagai in fanta, ziceai ca dau examen auto si sunt la o proba eliminatorie…
Culmea, nu m-a agresat nimeni in trafic, nu m-a grabit nimeni in intersectii in care incercam sa nimeresc drumul corect, nu am intalnit teribilisti care sa-mi taie calea. Si nici vitezomani. (Or avea si amenzile mari un rol in treaba asta…)
O singura data, in Aix en Provence, am vazut cativa pietoni gesticuland si strigand disperati. Inspre mine, ce sa vezi.
Mergeam pe contrasens!!! O nimica toata haha. Iar ei, binevoitori, incercau sa ma aduca pe drumul cel bun.
Imi venea sa las balta masina, in drum, nu conta unde. As fi mers cu oricare dintre vehiculele de mai sus, doar ca sa uit de stresul condusului.
O sa ziceti ca sunt nebuna, dar am abandonat o zi masina in parcare, platind 60 de eurooo! Mai mult, mi-am platit excursie cu ghid in ziua aia, doar ca sa stau si eu relaxata si sa ma bucur de ce vad in Provence.
Dar cea mai tare faza (a se citi “stupida”) abia acum vine…
NISA
Ma intorceam in Nisa, unde aveam hotel, dupa prima zi de condus masina pe coclauri, prin orasele superbe de pe Coasta de Azur si imprejurimi. Cautam parcare. Sa las masina peste noapte.
In zare imi apare indicatorul de Parcare. Uf, ce bine! Si ce simplu. Conduc linistita in directia lui. Si merg, si merg, pe un drum cam stramt, dupa parerea mea.
Vad niste pietoni ca intorc capul dupa mine. Ma gandesc ca ceva nu e ok. Dar merg mai departe. Nu mult, pentru ca, la doar cateva zeci de metri, vad ca mergeam cu masina pe pista de ciclisti! Hahahahahaha. Cum asa ceva?!?!?
Cum m-am prins? Pai se ingusta drumul si in fata mea… crestea asfaltul! Lucru care imi demonstra ca intrarea pentru parcare era prin alta parte. Si imi pareau suspecte desenele cu ciclisti pe care le vedeam pe asfaltul din fata masinii hahahaha.
Sa ma vezi, nene, in marsarier pe pista de ciclisti, spre uimirea pietonilor. (Nu vreau sa ma gandesc ce comentau…)
CONCLUZIE
Serios, ma streseaza rau condusul afara. (Poate si pentru ca am condus numai singura.)
In rest, pe cuvant daca nu sunt un sofer foarte bun. Conduc si cu ochii inchisi:
