Dana Mladin
  • Home
  • Calatorii
  • Jurnal de coronavirus (12) – Prima iesire din tara de cand cu pandemia!

Jurnal de coronavirus (12) – Prima iesire din tara de cand cu pandemia!

Reading Time: 12 minutes

Mi-am luat inima in dinti (si masca pe fatza) si… fuga la aeroport! Ca ma furnica talpile de cand stau acasa. Ultima mea iesire in strainatate a fost de Revelion. Maiculitzaaa. Am si uitat unde mi-e pasaportul!

Au urmat apoi vacante anulate. Una dupa alta. Martie, mai, august… Dupa care a inceput episodul “hai sa vedem cine Dzeu ne mai primeste fara carantina sau alte alea”. Si asa am ajuns la lista scurta. Foarte scurta! O Germanie, o Franta, o Spanie. Cam pe astea le-am urmarit aproape in fiecare zi pe site-ul MAE, sa vad daca nu cumva se sucesc in ceea ce ne priveste.

Profitand de preturile bune la avion si cazare, mi-am luat plecarea de azi pe poimaine! Ca niciodata (si preturile si locurile de cazare disponibile la fel, ca niciodata)

paris/20200921_181453.jpg

Am fost in aeroport la noi anul asta chiar in timpul starii de urgenta – puteti citi aici thriller-ul…

Azi nu e ca atunci, dar nici ca in zilele lui bune nu e. Pare ca am ajuns la un zbor de noapte, in extrasezon, cand doar cativa calatori au treaba cu plecarile.

Linistea e primul lucru pe care il remarc, dupa poarta de termoscanare prin care treci acum ca sa intri in aeroport. Uf, n-a piuit la mine, asta e bine.

O doamna ne zice frumos si clar in boxe ca tre’ sa pastram 1,5 metri intre noi si sa ne punem masca pe gura si nas, corespunzator.

Foarte multe ghisee de check-in sunt inchise. Nu-i o imagine prea placuta. Parca iti taie din entuziasm, din optimism.

O iau prin zig zag-ul de corzi, construit pentru a organiza mai bine fluxul. Pai, in cazul de fatza, as putea sa ma sui pe o placa si sa fac slalom, ca nu sunt decat eu in toata zona asta…

Au aparut portile automate, unde pui cartea de imbarcare si treci. Asta e un lucru bun. (Ma rog, nu si pentru oamenii care au fost inlocuiti de masinarii…)

Vamesii care iti controleaza bagajele sunt in perioada in care ar putea trage un pui de somn, avand in vedere ca eu sunt singurul calator pe o raza de 6 benzi.

Toti au masti, manusi, unii chiar vizete. Si, fata de perioadele fara pandemie, ii vad dezinfectandu-si mai des mainile. (Precizare: sunt in zona in care nu am voie sa fac poze)

Ii intreb daca asa pustiu e mereu. “Dimineata devreme e aglomerat”, imi raspund. Adica noaptea pana dimineata la 7, cand sunt multe zboruri, multe low costuri.

Vocea amabila din megafoane ne readuce tuturor aminte de distanta si de cum se poarta corect masca: si pe gura si pe nas.

“Masca jos!” – aud brusc. What??? Pai cum?? A, stai, corect! E practic unica situatie in care ti se cere clar sa dai masca jos: la ghiseul de control pasapoarte.

Domnul de aici imi ia pasaportul, dar vrea sa imi vada si mecla. Sa vada daca’s io. Da, da, io sunt, desi nu mai corespund de ceva vreme cu cea din poza J.

“Cam riscant pentru dumneavoastra” – ii spun, gandindu-ma ca toti oamenii isi dau mastile jos chiar in fata lui. “Ce sa facem?…”, imi raspunde zambind.

In duty free, cei cativa calatori cumpara. Sau, cel putin, testeaza parfumuri.

Eu ma plimb printre rafturi, sa vad ce mai e nou. Toata lumea mascata, asta e noutatea…

Niste francezi cauta zgomotos suveniruri pentru prieteni.

Ma uit la produsele romanesti. Mereu sunt curioasa ce marfa romaneasca imbie aici, in aeroport, strainii.

Pe langa vechea colectie Vladut’s Story – care il face pe Dracula un personaj simpatic pentru copii (asa banuiesc eu, altfel nu imi explic de ce nu vindem produse cu “Dracula”), vad o noutate: Decebal! Aha, deci am inceput sa il promovam si pe fiul lui Scorilo.

Cani cu Decebal, brelocuri, magneti cu Decebal, chiar si agende cu el.

paris/20200921_184103.jpg

Vad si cateva vase de Horezu. 12 euro o farfuriutza cu cocoș. Aha, deci aici ajung alea autentice. (Pentru cine nu a citit dezamagirea mea de la Horezu, o poate face aici)

Un domn care lucreaza in magazin ma tot urmareste. Cred ca ii par suspecta, la cat stau sa ma uit, fara sa cumpar nimic. Bașca, mai fac si poze…

Il rog sa imi satisfaca si mie curiozitatea, sa imi spuna care sunt cele mai vandute produse romanesti de aici, din duty free, sa vad si eu care e gustul calatorului strain. Sau poate al romanului care cumpara cadou pentru cineva din afara.

Din zona de food, in top e cutia cu nuci umplute! I-auzi! Tare!

paris/20200921_184802.jpg

Juma de kil costa 12 euro.

Apoi dulceata de nuci verzi de la Râureni.

Dar, imi spune domnul amabil, depinde despre cine vorbim: asiaticii si arabii prefera produsele cu miere. Pe cand europenii prefera mezelurile.

In zona non-food, cica se cumpara produse din lemn, lucrate manual, caci reprezinta cadouri bune de oferit. Dar sunt si scumpe. 24 euro o fântânicã de lemn, de ex.

Si se mai vand produsele personalizate – un tricou cu Dracula sau cu Romania, o cana cu mai stiu eu ce pe ea, din astea…

Niste oameni se cearta. Ceva bizar intr-un aeroport aproape gol. Vad, dupa colt, imbarcarea pentru Londra. Wizz Air. Multa lume! Daca ii intreb, nu cred ca e vreunul in vacanta. (Sa nu uitam ca in Marea Britanie intri in carantina 14 zile daca vii din Romania). Toti par ca merg acasa, adica la casa lor din Anglia. Sunt cu bagaje, cu copii dupa ei si nu par a fi lipsiti de griji.

Vocea feminina care ne anunta sa purtam masca si pe nas si pe gura, a devenit deja prietena noastra, la cat e de prezenta…

Adevarul e ca nu vad lume fara masca. Doar cativa oameni care ciugulesc ceva, la putinele baruletze deschise.

Asteptarea e lunga. Si cu masca la gura. Deci, dincolo de zbor, unde esti obligat sa o porti, mai trebuie adaugate si orele de dinainte. Practic, de cand intri pe usa aeroportului.

Dupa vreo 2 ore, gasesc o solutie sa respir fara masca: ma duc la wc! Ma rog, nu ca aici as fi putut trage in piept niste guri de aer curat…

Si imbarcarea in avion are ceva nou: insotitoarele de bord opresc toti pasagerii care au masti din carpa si le dau unele chirurgicale. Of, si eu care ma pregatisem cu ultima achizitie de la chinezi, din carpa, dar cu filtru si, mai mult decat atat, cu parbriz! J

paris/20200921_215010.jpg

La cata grija am avut eu sa iau cu mine masti de nu stiu cate feluri, manusi etc, in avion mi-am scapat telefonul pe jos. Ei, hai, acu’ sa vad cine mi-l dezinfecteaza mie. Ca io am spirtul in bagajul mare, ca sa pot trece cu el.

Prezentarea masurilor de siguranta pe care o fac insotitoarele de bord inainte de decolare include si sfatul ca, inainte sa iti pui masca de oxigen, in cazul unei depresurizari, sa nu uiti, totusi, sa iti dai masca de covid jos…

Avantajul vremurilor astora e ca nu mai stai om langa om. Unii stau, in spatele meu, dar or fi o familie. Eu pun ochii pe un rand de scaune goale si, dupa decolare, tuști, pe ele. Ma descalt. Dzeu stie daca imi miros picioarele, ca am masca la gura haha. Si aia din jurul meu o au, asa ca sunt linistita.

Un domn tuseste! Pe riscul lui, ce sa zic. Ca parca vad ca ne ridicam cu totii si il inchidem in wc pana la aterizare.

N-am fost niciodata cu urechile mai ciulite la stranuturi si accese de tuse ca acum. Sper ca toti oamenii in cauza sa aiba alergii. La nori, la stewardese (avand in vedere ca ambrozie nu e pe aici…)

Coboram. Completam o fisa obligatorie, fisa care sa ii ajute pe ei sa ne gaseasca si in gaura de sarpe!

Apoi, in ciuda fricii mele de zbor, raman pironita cu ochii pe hublou, pentru ca e ora fixa si, la fix, “clipoceste” timp de 5 minute, in toata splendoarea lui, Tour Eiffel!

paris/tour%20eiffel%20seen%20from%20the%20plane.jpg

Bine am venit la Paris!!!

REvenit. A 14-a oara…

Lasă un răspuns