Dana Mladin
  • Home
  • Calatorii
  • TIBET (5/5) – cateva povesti si sute de pelerini!

TIBET (5/5) – cateva povesti si sute de pelerini!

Reading Time: 13 minutes

Cel mai sfant loc din Tibet este in spatele meu! Templul Jokhang – considerat „inima Tibetului”! Am venit de 3 ori in locul asta pentru a observa pelerinii. Pentru un turist ca mine, e absolut fascinant spectacolul!

Toata zona din fata templului e plina de oameni cu saltele. Sunt tibetani din diverse regiuni care vin aici, unii manati de probleme de sanatate, altii pur si simplu cand isi pot lasa treburile. Din credinta. Drumul pana aici le ia multor pelerini chiar si luni de zile!

Ritualul pe care il vad eu la cei din fata templului este urmatorul: se descalta, isi asaza saltelutza, isi pregatesc langa ei un soi de palmare cu rol precis si incep prosternarea.

poza cu miros…

Ierburile arse, aduse de pelerini, miros extrem de puternic, dar deloc deranjant. Am senzatia ca tot Tibetul pe care l-am batut este cufundat in esenta asta…

SI AM INTRAT IN “INIMA TIBETULUI”…

Sunt sus, in Templul Jokhang, unde se afla si doua statui ale lui Buddha, extrem de vechi si pretioase. (N-am avut voie sa le pozez). In secolul 7, regele Tibetului a fost smecher si, printre nevestele sale, si-a luat doua din tari diferite – Nepal si China, cerand drept zestre cate un Buddha de valoare din tara lor. Niste plapumi si seturi de tacamuri n-ar fi cerut si el J

Coltz de templu. Aurit, de aur? Nu conteaza – imi zice ghidul. El nici macar nu vrea sa stie daca sunt sau nu din aur sau pietre pretioase anumite lucruri. Ceea ce conteaza, imi spune, e ce reprezinta statuia/obiectul/lucrul respectiv. Simbolul, nu materialul!

Privesc in continuare fascinata pelerinii si imi dau seama ca, dincolo de latura religioasa, modul in care se prosterneaza inseamna conditie fizica, frate! Incercati sa faceti asa ceva cateva minute…

Inteleg ca ideal pentru un pelerin este sa faca 100.000 de astfel de prosternari pe luna!?!

Pe langa cei care se prosterneaza, vad sute de pelerini care merg in jurul templelor cu “roata rugaciunii” in mana. O invart permanent, doar in sensul acelor de ceasornic, numara mataniile din cealalta mana si se roaga, murmurand!

Dar ei inconjoara nu numai temple sau palate sacre, ci chiar si munti sacri, pe distante considerabile!

Fie ca inconjori un templu, un palat sau un munte sacru, o faci in sensul acelor de ceasornic. Daca mergi invers, chiar cand vrei sa te intorci un pic pentru ca ai uitat sa iti cumperi un suvenir de la un magazin J, oamenii se uita ciudat la tine.

Printre pelerinii care merg in jurul templului Jokhang, vad cativa tarandu-se. Citisem despre ei, dar credeti-ma, o data ce ii zaresti, ti se furnica pielea!

Oamenii astia parcurg asa kilometri intregi! Unii chiar fara acele palmare care ajuta la alunecare! (Din cate inteleg, e vorba despre persoane cu pacate sau probleme mari.)

Mai socant decat atat, sunt multi pelerini care pleaca de la ei de-acasa prosternandu-se si fac asta pe parcursul intregii calatorii spre Lhasa, ce poate dura si ani de zile!!!

Sa dai bani acestor pelerini e un act laudabil in societatea tibetana. Practic, pelerinajul lor e “sponsorizat” din ce primesc de la oameni, bani sau mancare.

De n-am stat, nene, in ceafa pelerinului in mers… ca ma tot straduiam sa fac o poza buna podoabei din par.

Un om extrem de frumos imbracat, ingrijit, avand si parul strans intr-un fel anume, dupa cum se vede. Aflu ca e barbat Khampa, din partea estica a Tibetului. Barbatii Khampa sunt mai puternici si mai curajosi decat ceilalti. Si mai bine imbracati, as adauga eu J

Regii imensi de la intrarea in temple, sub forma de picturi sau statui la care oamenii se roaga, imi aduc aminte de o poveste pe care am aflat-o in Palatul Potala: regele care a domnit in secolul 7 a adus budismul si alfabetul in Tibet. A trimis 16 studenti in India sa invete mult, dupa care sa vina sa ii destepte pe toti… Dar soc soc soc, au murit toti acolo, cu exceptia unuia singur! (Un tibetan imi zice in gluma ca au murit de prea mult oxigen haha)

Unicul supravietuitor s-a intors cu alfabetul de la indieni, un alfabet cu 26 de litere. Fiind un tip smart, a analizat pronuntia lor tibetana si a remarcat ca mai e nevoie de 4 litere ajutatoare – niste vocale. Asa au ajuns sa aiba alfabet cu 30 de litere.

Orice pelerinaj are si momentele lui de respiro. Cand, probabil, se mai pune tara la cale J

Roata rugaciunii e un tub metalic decorat si gol. Inauntru are o hartie pe care e scrisa o mantra sau o invocatie. Cand dai de ea si o invarti, inlocuiesti practic declamarea mantrei. Se spune ca, o data ce invarti aceste roti ale rugaciunii (in sensul acelor de ceasornic, sa nu uitam…), rugaciunile se imprastie in vazduh.

SE FACU ORA DE PLECARE, IAR EU TOT MAI VREAU SA AFLU LUCRURI…

Selfie langa Dhvaja (“victory banner”), element decorativ de pe temple si manastiri, avand si rol de… paratrasnet. Acum, ca ia sfarsit aventura mea, sunt bucuroasa si eu de victoriile mele: am rezistat 5 zile cu oxigen “la reduceri”, am aflat o multime de lucruri tari (pe care sper sa le si aprofundez) si, sa nu uit, am primit pe ultima suta de metri permisiunea sa intru in Tibet! Pentru ca nu e deloc usor!

In martie 2008, cu doar cateva luni inainte de Jocurile Olimpice de la Beijing, in Tibet au avut loc manifestatii (un soi de “traditie” a revoltelor tibetanilor, inca de la evenimentele din martie 1959, strans legate de Dalai Lama. Dar sa nu intram prea mult in istorie…)

In 2008 a iesit atat de urat, incat au inchis granitele. Haidi papapa, ne mai vedem noi cand o zbura iacul!… Deci se pare ca nu numai Anul Nou Tibetan, din martie, ar fi motivul pentru care Tibetul e inchis toata luna oricarui turist strain (asa cum mi s-a explicat), ci si aceste evenimente…

Autoritatile chineze au strans cureaua turismului, dar ca Occidentul sa nu zica nimic, spuneau “stai, domn’le, ca Tibetul e deschis, NUMAI CA avem si noi niste reguli”… Multe. Aiurea rau! De exemplu, nu aveau voie grupuri de turisti mai mari de 5 persoane si era obligatoriu ca toti 5 sa fie din aceeasi tara!!! Cum, ma??? (Acum, in grupurile cel mai des intalnite, de maximum 10 persoane, te intersectezi cu oameni din toate colturile lumii!)

A iesit si-un scandal mare, atunci cand un cuplu – sot si sotie, cu proprietati, copii etc., nu a putut intra in Tibet pentru ca ea era de origine canadiana si el de origine australiana! Pur si simplu nu au obtinut permis.

Pentru tibetani a fost o perioada infioratoare!!!

An dupa an, lucrurile s-au mai relaxat. Au inceput sa accepte 5 oameni de nationalitati diferite, apoi au permis marirea grupurilor. Si inteleg ca au deschis si zone care inainte nu erau deschise turistilor.

Precizare: Si acum exista zone interzise. Nu te poti duce tu unde vrea muschiu’ tau. In Tibet mergi DOAR cu excursie organizata prin ei! Cu ghid de la ei! Si permisul il obtii doar dupa ce descrii fiecare pas pe care il faci acolo…

Toti spun ca e mai bine sa vii cu trenul in Tibet, nu cu avionul. Pentru ca adaptarea la lipsa de oxigen e treptata, pe masura ce urci. Din Beijing pana in Lhasa faci 2 zile si 2 nopti cu trenul! Am auzit, insa, turisti carora nu le-a fost deloc usor nici cu trenul: au avut niste dureri de cap urate si nu au mai putut dormi.

Din avion incerc sa vad Everestul, dar nu-mi iese… Imi aduc aminte de ce mi-a spus un tibetan: “noroc cu Everestul, ca a auzit lumea de noi”…

Everest tine si de Nepal si de Tibet (varful e in Nepal). Diferenta e ca din Tibet ajungi foarte usor la el. Dovada si excursiile care se fac la tabara de baza, la 5.200 metri altitudine. Urcarea e usoara, datorita inclinatiei prietenoase… Pe cand in Nepal, aflat la altitudine mai mica, cica mergi zile intregi si, brusc, iti apare Everestul in fatza ochilor… Urcarea din Nepal e muuult mai abrupta!

Mi-ar fi placut sa il vad, dar turul meu de 5 zile nu ajungea si pentru Everest…

Cel mai bine vandut tur din Tibet se numeste EBC – Everest Base Camp. E de 8 zile si, pe langa tot ce am vazut eu, mai are niste opriri, apoi stopul final, la Base Camp-ul Everest, la 5.200 metri. Mergi acolo, dormi o noapte, faci poze frumoase ca sa ai ce pune pe retele si gata, te intorci. Un drum de 760 km.

Eu ma gandesc cu groaza cate mii de kilometri am de parcurs pana acasa, in patutzul meu… Patru zboruri unul dupa altul reprezinta pentru mine proba extrema de curaj!… (Tot astept sa se inventeze teleportarea J)

Lasă un răspuns