Dana Mladin

Ia gandacu’, neamule!!!

“Imi place chinese food, vreau!” e riscant sa spui la Beijing J. Pentru ca… stiti vorba aia – ai grija ce-ti doresti.

WANGFUJING NIGHT MARKET

Una dintre cele mai tari experientze pe care le poti trai aici e o plimbare prin Wangfujing night market. Nimeresc absolut intamplator in piata cu pricina. Am notat in Top Beijing acest “punct turistic”, dar, pana sa iau harta sa il caut, m-au dus pasii in mod natural.

Wangfujing este o zona comercială populara in Dongcheng District. O data ajuns aici, dai de multe mall-uri insirate unul dupa altul, reclame luminoase, anunturi publicitare care te lovesc in urechi la tot pasul, mici tarabe stradale cu produse de mancat din mers, dar adevarata aventura incepe in momentul in care te lasi dus de val. La propriu! Chinezi si turisti laolalta se imbulzesc pe o alee laterala. Pai, daca vazui multa lume, hop si io acolo, ca nu’s mai proasta J. Am banuit ca e ceva de neratat. Si chiar asa e!!!

CE SE MANANCA IN BEIJING WANGFUJING NIGHT MARKET

Primul contact cu Wangfujing night market e socant: o taraba vinde scorpioni de mancat. Si sunt proaspeti, pentru ca ai dovada in fata ta: scorpioni inca vii, infipti in betze, miscand din “labutze”, inainte de a fi fezandati si prajiti…

Bineinteles ca fac jdemii de poze. Nu stiu daca e voie, habar nu am daca vanzatorii se supara, ca ei oricum vorbesc tare si mult, de nu imi dau seama daca ma cearta pe mine sau isi povestesc reciproc filmul vazut aseara…

Nu am curaj sa cumpar, desi sunt curioasa! Ma uit ca proasta-n targ (chiar ca in targ…) la toti cei care indraznesc sa-si ia. Si, mai ales, sa ii manance! Se pare ca si pentru ei e o experientza noua, pentru ca isi scot telefoanele si se pozeaza. Incerc sa traduc reactiile pe care le au dupa ce gusta, ca sa imi dau seama daca ar fi o alegere buna si pentru mine… Toti se amuza, totul e un spectacol.

Pornesc mai departe pe strada, sa vad peste ce mai dau.

Pe mai multe tarabe troneaza niste… din alea simpatice foc, ce dau din multe piciorutze. Miriapozi, zic eu. In cazul de fata, au dat degeaba din piciorutze, pentru ca au sfarsit pe un batz…

Stiti de ce imi amintesc? De acadelele alea lungi, colorate, care se vand la noi prin targuri. Doar ca astea de aici au si picioare… Nu am cumparat.

Incerc sa aflu de la un domn ce anume vinde pe taraba lui. Cica porumbei. Sau cel putin asa am asociat eu datul lui din aripi, cu dimensiunea lor mica si cu o poza de la o alta taraba unde zaceau la fel, pe capete… Niste chinezi cumpara cu entuziasm. Eu – nu. Pai ce imi trebuie mie porumbel chinezesc, nu ii avem si noi pe cei romanesti??? Sa fiu patrioata, zic, si sa ii mananc numai pe ai nostri J.

Pentru cei mai putini indrazneti, exista si mancare normala, sa-i zic asa.

Tarabe cu pui shanghai, dumplings, noodles, fructe de mare. Si hai si cu niste scoici din alea pe care le gasesti pe plaja la Mamaia si niste melci aparuti ca ciupercile dupa ploaie…

CELE MAI CIUDATE MANCARURI

Gandaci pe batz ati manca?!?! Au mai multe feluri, acum, na, cum a gasit si omu’ pe la el pe-acasa J))

Ma gandesc cum e sa ceri: “dati-mi si mie 3 frigarui de gandaci, va rog!”…

Recunosc ca sunt cei care imi provoaca cea mai mare repulsie, bleah!

Unde ma astept mai putin, printre tarabele cu gandaci, dau de ceva inedit: un artist stradal, pe o scena micutza, in fata catorva scaune pe care ne-am asezat cativa turisti, sustine un moment de opera traditionala chineza.

MANCARURI PE CARE TREBUIE SA LE INCERCI IN BEIJING…

ORASUL INTERZIS SI MANCAREA NEINTERZISA…

Zilele mi le petrec vizitand ca disperata, tot ce se poate. Si observand lumea. Si minunandu-ma de multe, care, fie imi aduc aminte de perioada comunista si ma infioara fie imi dezvaluie detalii inedite despre poporul chinez.

Seara, cum hotelul meu e foarte aproape de piata cu minunatii culinare, ma reintorc acolo, doar-doar mi-oi face curaj si oi testa ceva.

Ei, bine, asta recunosc ca nu imi place! Orice, dar nu calut de mare pe batz la tarabe L. Nu era, parca, specie protejata??? Si, credeti-ma, stiu ca suntem in China, dar astia nu sunt fake, sunt reali…

Urmeaza o noua uimire: pe mai multe tarabe se vand stele de mare!!! Pe cuvant daca inteleg cum Dzeu le mananci?!? (Stiu, cu gura, dar cum iti vine sa mananci asa ceva, asta ma tot intreb…).

Langa stelele de mare, avem lacuste si sarpe. L-am pus pe lista mea, pentru ca, in urma cu cativa ani, am mancat supa de sarpe in Hong Kong. Deci posibil sa il cumpar. Posibil…

Ma intorc la scorpioni, fiind practic singurii care imi inspira incredere sa traiesc aceasta experientza culinara inedita. Le dau ocol, amusinez un pic, ii mai pozez, mai trag cu urechea la niste turisti care comenteaza prima imbucatura si gata, imi cumpar si eu!!!

Iau un batz cu 3 scorpioni sacrificati pe el. (Vreo 2 dolari si ceva am dat, din cate mai tin minte.) Ma entuziasmez de zici ca am descoperit roata J)). Si ma retrag intr-un colt, sa gust delicatesa…

La fel zic si alti turisti care si-au cumparat aceiasi scorpioni. Trag cu urechea la comentariile lor: “crocanti, sarati, gust de nuca” – reusesc sa prind. Da, subscriu.

Ca sa alunece mai bine scorpionii ramasi in gat, ma intorc la o taraba care vinde iaurt.

Mai tineti minte iaurtul copilariei, in borcanelele de sticla? Fix ala e. Un pic mai „de baut”. Extrem de gustos!!! Si da, are gustul copilariei, cred ca d’aia sunt si asa incantata! Pe aici il bea mai toata lumea.

EXPERIENTA CULINARA IN BEIJING

…DIN NOU IN PIATA, CA AZI AU BAGAT LACUSTE PROASPETE!

Revin a treia zi, incercand sa imi fac curaj sa incerc ceva nou. Chinezii ma pozeaza, unul a venit chiar sa se bage intr-un selfie de-al meu, de m-am si speriat haha. Sunt prea alba pentru ei si ciudateniile se pozeaza J.

Adevarul e ca nu prea vad turisti albi. E plin, plin de asiatici!

Trec de mancarea “normala” si dau tarcoale pe la lacuste, singurele care imi inspira un pic de incredere. Desi cum ar fi sa imi sara una in gura, in timp ce ma straduiesc sa o mananc?!?! Nu iau…

Cu gandacii nu pot nici azi. Mi se face rau numai cand ma gandesc…

Si stiu, nu salvez eu calutii de mare sau stelele, dar parca pe astea chiar nu ma simt bine sa le cumpar.

Decid sa fiu pe modul “safe”, pastrandu-ma, insa, in zona traditionala: iau o portie de tofu – atat de laudata – si o portie de niste noodles mai simpli.

Doar ce ma uit la poza asta si mie se intoarce stomacul!!! Sunt O-RI-BI-LE!!! Tofu – de-a dreptul puturoasa, de aveam impresia ca mananc sosetele murdare ale unei echipe de fotbal! Noodlesii puturosi si ei, ceva greu de descris in cuvinte. Bine, nici n-as vrea sa va fac vreun film…

Bani aruncati pe fereastra. Am gustat un milimetru din fiecare si le-am abandonat pe masa. Cred ca erau mai gustosi gandacii, serios!

Am plecat mai departe.

Vad pe o taraba o chestie aflata in lista mea cu mancaruri de incercat. Pare ok, fara… riscuri.

E un soi de tarta din cartof ras, facut ca o floare, cu ou in mijloc. (In stanga e cea facuta, in dreapta e cea abia pusa la fript). Deloc rea! O halesc rapid si merg mai departe, inca infometata… Privesc fascinata tarabele, produsele, vanzatorii, dar si clientii.

Din toate nebuniile de pe street food, aleg cel mai normal lucru posibil: pui pe batz. Sau, cel putin, asta sper eu sa fie haha. Am intrebat de 2 ori! Mi-au pus in brate un „buchet” de pui, semn ca nu ceri tu un batz sau doua. Ia, taica, de aici, si mananca! (Pretul? 1,3 euro toate betzele!!! Va zic eu, asta nu e pui…)

Intru ca o termita in betzele astea, dar nu le termin, pentru ca oferta e prea mare si chiar vreau sa mai testez chestii.

SUVENIRURI BEIJING

Descopar stradutze laterale in aceasta zona de street food si vad ca sunt pline cu suveniruri. Doamne, aici poti spune cu adevarat “chinezisme”!!! Sute de produse pentru turisti, care mai de care mai… chinezesti J

De la magneti, oglinzi, evantaie, betze, pana la farfurii pictate, casete de bijuterii, pisica norocoasa, costume traditionale, plusuri si… tot ce vrei si ce nu vrei! Las si eu niste bani acolo si ma intorc in zona de mancare.

Ma opresc la un soi de mic fast-food. Oamenii vand supa de crab si au crabul pe toti peretii, pe cutii, pe cap, peste tot. Sa fii sigur ce mananci…

Pe televizoarele din magazinas ruleaza un film cu supa lor de crab si cum sa o mananci… Ma uit si iau notite, ca sa nu ma fac de cacao cand primesc supa mea…

Se serveste cu paiul. Dai o gaura intr-o parte a membranei si sugi toata zeama calda pe acolo, plus carnitza de crab. Si gata.

Daca se mananca si membrana aia, Dzeu stie. N-am vazut pe nimeni, asa ca nu m-am riscat. Ca poate era ca si cum beam vinul cu tot cu butoi.

DESERTURI TRADITIONALE CHINEZESTI?

Incep cu un pic de antrenament – egg waffle. Am mancat si in Honk Kong si mi-a placut. Un soi de gofra moale cu ou…

Apoi a fost cat pe ce sa imi iau inghetata de fasole rosie. What?!?!? Brrrr. Nu mi-a suras deloc. Numai dupa inghetata nu mai faceam partzuri J))

Am zis sa imi iau ceva mai prietenos, asa ca am ales mango. Tot de mango mi-am luat deunazi si o bautura-salata de fructe, cu mult mango fresh. Si cu frisca, sa fie, nene, pentru pofticiosi!

CHINEZII MANANCA CAINI???

Ce credeti ca l-am intrebat eu pe ghidul cu care am mers pe la obiectivele turistice? Nu despre Ultimul Imparat, nu despre Palate sau comunism, ci daca se mai mananca in China caine J.

Cica da!!! Mi-a spus ca mai ales in nord, in zone unde e saracie lucie. Si se mananca niste caini mari, ca din aia mici nu prea au ce sa aleaga…

Trec pe langa pechinez si ii zic: “esti fericit, tovarase, ai scapat!”. Sper ca si eu, ca la cate am mancat zillele astea…

O RECAPITULARE DESPRE WANGFUJING NIGHT MARKET

Ma imprietenesc cu un urs panda, ca sa visez frumos la noapte, pentru ca “amintirile ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc”. Din fericire, nu la stomac… Semn ca am mancat cat de cat safe.

Incerc sa imi aduc aminte toate nebuniile pe care le-am vazut pe tarabe, dincolo de mancarea “normala”, cu care ne-am intalnit mai toti dintre noi, pe la un chinezesc.

Stele de mare, caluti de mare, gandaci de mai multe feluri, miriapozi, serpi, scorpioni, niste chestii gen sobolani, porumbei, ficati, inimi si alte organe pe care nu le-am identificat… Si multe chestii pane, care cine stie ce ascundeau…

Hai pofta buna va doresc! J))

Lasă un răspuns