Dana Mladin

Pânã-n fund la taxatoare…

Reading Time: 5 minutes

Ce stiu… tinerii de azi ce inseamna “din mana-n mana, pana-n fund la taxatoare”?

Desi am auzit-o des in zilele noastre, nu cred ca multi dintre cei care folosesc expresia asta stiu sa o traduca.

Am ajuns si noi, astia din generatia mea, niste tãntițe si niste neni

In secolul in care fãceam parte din “ce stiu tinerii de azi?” (spus pe un ton depreciativ, normal), calatoria cu mijloacele de transport in comun putea fi o aventura! Ce Minecraft sau Fortnite, nene, ce bungee jumping, aici adrenalina! Traiam periculos, calatorind fara bilet hahaha.

AMINTIRI DIN COPILARIA COMUNISTA

Eram mica atunci cand inca existau doamnele taxatoare.

Pe vremea aia eu aveam abonament, ca ma deplasam zilnic, eram o persoana ocupata J.

Dar le vedeam mereu: doamnele taxatoare stateau cocotate pe un scaun, aproape de coada vagonului, in spatele unei usite cu un blat, cum Dzeu sa-i zic, ca ghiseu nu era. Gata sa vanda bilete noilor calatori.

Daca se intampla sa te sui prin partea din fata a tramvaiului si era aglomerat, trimiteai banii de bilet din mana in mana, pana’n fundul tramvaiului, la taxatoare. De aici si vorba.

Stiti ca meseria de taxator nu a murit? In mileniul 3, nu oriunde, ci in Japonia, am dat de taxatori in mijloacele de transport in comun. Doar ca la ei nu e cu “din mana-n mana…”

La noi, meseria asta a disparut in 1982. Oare o data cu aparitia spiritului civic?… Cel pe care s-au bazat autoritatile atunci cand au zis ca ne suim toti pregatiti deja cu biletul in mana, pe care il taxam imediat in niste aparate numite compostoare?

Faptul ca am un compostor acum, in anul 2021, as putea spune ca ma plaseaza direct in categoria colectionarilor de antichitati J.

In vremea liceului, desi ca elevi aveam abonamente la juma de pret, perioada dintre doua abonamente scotea ilegalistul din noi. (Nu mai zic de cei care isi cheltuiau banii de abonament pe te miri ce. Astia erau deja rebeli!)

A merge fara bilet nu era o regula, dar nici o exceptie. Auzeam foarte des “m-a prins controlorul”. E adevarat, si controlorii in vremea aceea erau ca securistii! Nu aveau uniforme, umblau ingonito si te urmareau pe nv, te blocau pe scara autobuzului cand incercai sa cobori in goana, te scoteau din vehicul ca pe un criminal. Lumea se uita ca la spectacol!

Exista si un soi de solidaritate intre calatori. Nu de multe ori cineva taxa rapid un bilet pentru cel tocmai prins de controlor, i-l oferea si… uite asa dispareau si circul si amenda.

NU VA SUPARATI, AVETI CUMVA UN BILET?

La inceputurile mele de calator “cu ITB-ul”, exista biletul simplu, adica cel cu o singura calatorie. Imaginatia celor care voiau sa nu consume biletul era debordanta! Si solutiile se raspandeau repede printre noi…

Capataseram dexteritate in a introduce biletul in compostor astfel incat sa capseze doar cotorul. Erai in legalitate, nimic de spus. Iar cand coborai, rupeai cotorul si… uite cum obtineai un bilet nou-noutz.

O alta solutie era sa iti faci o clona dintr-o hartie ordinara si, o data urcat in troleibuz, sa o taxezi. Apoi scoteai din buzunar colectia de bilete pastrate si il bagai la inaintare pe cel cu aceeasi combinatie de gauri de pe clona ta (variantele nu erau multe, avand in vedere ca circulam zi de zi pe aceeasi linie)

Doamne, de cate ori nu am intrebat “nu va suparati, aveti cumva un bilet?”… Pentru ca nu erau tonete de vandut bilete in mai toate statiile, ca acum. Din cate imi amintesc, puteai cumpara doar la capete de linii.

Daca nu aveai bilete la tine si te suiai pe traseu, luai om cu om la intrebat. Am facut asta de jdemii de ori. Cineva care avea mai multe iti dadea unul contra cost si asa erai safe.

O data cu aparitia biletului dublu, s-a complicat situatia. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, poate asa s-au legat niste relatii J). Pentru ca un calator care putea sa iti ofere un capat de bilet liber, te lega, practic, de el! Te pironeai langa persoana respectiva, ca sa fii automat langa bilet in caz ca vin controlorii. Si stateai asa, lipit de omul ala, pana cand cobora unul dintre voi si celalalt ramanea cu biletul.

Dar sa revenim la “ai bilet, ba nu, ba da, ba nuuu, ba daaa” – vorba trupei Holograf.

In situatia “n-am bilet”, existau cateva solutii sa scapi de discutiile lungi si penibile cu controlorii.

Una era… clasa a 2-a. Da, da, exista clasa a 2-a la tramvai. (Doamne, ce batrana sunt!!!)

Vagonul din fata, unde era vatmanul, era clasa I, iar al doilea vagon era clasa a 2-a, cu scaune mai naspa, n-am inteles niciodata de ce, ca bilet iti trebuia si acolo. Singurul avantaj era ca nu prea urcau acolo controlorii, ca parea vagon de oropsiti…

O alta solutie sa scapi de ei era sa circuli… in exteriorul vehiculului!

sursa File de istorie

Ador poza asta gasita pe net. Ei, hai, nu sunt chiar asa baba J, nu eram nascuta pe vremea aia, da’ si in copilaria si adolescentza mea se practica asta, doar ca pe tamponul ala din coada tramvaiului.

Iti trebuia ceva curaj…

Recunosc, n-am fost atat de temerara. Cel mai curajos gest al meu – nu din teribilism, ci din nevoie! – a fost calatoria pe scara.

sursa File de istorie

Va amintiti??? Parea ca face parte din ADN-ul nostru…

Macar aici stiai sigur ca nu iti mai trebuie bilet, iar fundul taxatoarei putea fi si de Victoria Secret, ca nimeni nu mai ajungea la el!

Am zis Victoria Secret??? Aoleu, am iesit din epoca, pardon. Am vrut sa zic “Victoria Socialismului”.

…………………………………………..

PS Poza de articol e dintr-un film in care am jucat. Eram intr-un tramvai, aveam compostor in spate, iar eu exersam privirea aia de “hait, vine controlorul!” J))

Lasă un răspuns