Dana Mladin

Terminalul si noi, terminatii…

Reading Time: 8 minutes

Am venit in aeroportul Schiphol din Amsterdam cu 3 ore inainte de zbor. In urma unor stiri care m-au panicat: cozi interminabile, personal redus, vacanta olandeza, ma rog, ce am reusit sa inteleg si eu din ce vedeam pe posturile lor.

„Noua ne-au zis de la hotel sa venim cu 5 ore inainte!”, imi spun niste vecini de coada. Dar si ei au venit tot cu 3 ore.

Sunt a 5-a la coada la check-in. Deci sunt bine, o sa mearga repede si uite cum o sa am eu timp berechet de duty-free J.

Pe naiba! Check-in-ul nu e deschis. Si coada se tot mareste… si incep sa vad in jurul meu gramezi mari de oameni, pe randuri multiple!

Stam ca prostii.

Desi suntem anuntati ca vom face check-in-ul mai repede, probabil pentru a se crea un flux ok in aeroport, abia dupa 55 de minute vin oamenii din spatele ghiseelor si incepem sa predam bagajele. 

Bucuria de a fi a 5-a piere repede, cand vad ca sunt îndrumata spre capătul terminalului.

Madam, vezi coada asta lunga? Ia mergi tu frumusel pe langa ea, pana unde vezi cu ochii.

Si merg, nene, merg, gandindu-ma optimist ca voi da de coada cozii. Nu dau. Si mai merg, tot merg, pana cand, ce imi vad ochii? La capatul cozii se formeaza… un labirint de cozi multiple! Vreo 7-8 culoare pe care le iei, rand pe rand, de la cap pana la coada. La adevarata coada lungaaaa pe langa care am venit.

Zăresc din oamenii care au predat bagajele inaintea mea. Sunt la doua randuri paralele distanta de mine. Ne zambim resemnat.

Si inaintam agale… si ne uitam pe telefoane… si eu ma intreb cine o avea covid aici, ca sigur ne da la toti!

Dupa labirintul parcurs intru, in sfarsit, in linie dreapta – coada aceea lunga cat o zi de post. Practic, ma intorc de unde am venit, doar ca acum sunt pe drumul spre controlul bagajelor de mana. Control care credeti ca e la capatul cozii? Da’ de unde!!! La capatul cozii trecem cu boarding pass-ul prin niste porti si… stam unii in altii, blocati intre doua scari. O masa compacta de pasageri care asteapta ordinele unor angajati ai aeroportului. Mai plange un copil, mai cade un telefon…

Din cand in cand, un grup mic dintre noi toti e lasat sa urce acele scari. Fiind singura, inaintez prin multime, astfel ca prind urcarea pe scari ceva mai repede, dupa vreo 3 serii de grupuri admise. Ma gandesc ca, in sfarsit, ajung la scanarea bagajelor si controlul pasaportului si apoi, in duty freeee!

Ce credeti, dupa urcarea scarilor, urmeaza… alt labirint de cozi!!! E ireal, deja. Abia acum imi dau seama ca trebuie sa scot telefonul si sa pozez „tabloul”.

Un baiat din acelasi avion cu mine incepe sa se agite pe la urechea unor paznici de cozi. Pe buna dreptate, caci ora de imbarcare se apropie. O femeie se baga pe sub benzi, sa sara niste randuri, dar e imediat intoarsa de un angajat, enervat de tupeul ei.

Nu vad luminita de la capatul cozii si incep sa ma ingrijorez si eu usor-usor. Apoi imi amintesc ca am fost a 5-a la check-in, deci in spatele meu clar mai sunt multi care tre’ sa ajunga la acelasi avion…

La auzul zgomotului tavilor in care iti pui bagajele de mana pentru control ma inviorez! Si altii din jurul meu. Chiar daca mai avem de parcurs destul pana la ele, in du-te-vino-ul de cozi separate cu benzi.

După o ora si 13 minute de coada, ajung, in sfarsit, la tăvi! Dar… nu sunt tăvi. What?!?! Asta e tare! Da, da, nu exista picior de tava. Asa ca noi si vamesii stam si ne uitam unii la altii. Asteptam „marfa”.

O data ce vin, ne repezim sa ne asezam toate cele. „Lasati laptopul in rucsac, nu il mai puneti separat”, imi spune un vames, incercand sa decongestioneze zona.

Ma scanează aparatul, ma pipăie o doamna pe toate partile, imi strâng catrafusele si… hai la urmatoarea coada – controlul pasapoartelor. Caut coada cea mai mica, dar parca toate inainteaza cu viteza melcului. Pun pasaportul pe aparat, zambesc frumos la camera si, dupa exact 1 ora si 34 de minute, ajung, in sfarsit, in zona cu magazine! Yuhuuu!!! E timpul pentru rasfat!!!

Ma uit intr-o doara pe monitorul cu zborurile, ca sa vad poarta de imbarcare, dar vad bomba: „now boarding”. Daaa, s-a facut deja ora de imbarcare!

13 minute pana la poarta, spun indicatoarele. Vaaai! Cum ar fi sa pierd avionul, care sa plece aproape gol??? Bag, nene, o vitezaaaa… Ce suveniruri cumparate, ce mâncare luata, ce pipi, nimic nimic! Alerg de nebuna. La poarta, doi angajati ma grabesc sa le dau actele si sa ma sui in avion. „Am timp sa merg repede la toaleta?” – ii intreb cu vezica plina. „Pe riscul dv”. Nu risc. Ma sui in avionul cu cativa calatori si le rog pe insotitoare sa ma lase la wc. Ma lasa!

Apoi imi trag sufletul pe scaun. Si privesc cel mai hilar spectacol: oameni trasi la indigo – care cum urca in avion, e transpirat si gâfâie rau haha. Da’ toti!

Si toti se plang insotitorilor de bord de coada cozii, de asteptare, de alergatura prin tot terminalul.

La noi n-a ramas nimeni pe-afara. In schimb, din ce aud in jur, unii au pierdut alte avioane. Pentru ei, aventura continua…

Lasă un răspuns