“Te mananca-n cur, Mladin!” – mi-au spus prietenii, cand i-am anuntat ca vacanta de ziua mea va fi in… Coreea de Nord! De Nord, da, ati citit bine.
Stârnită mai mult de o curiozitate jurnalistica decat de, Doamne fereste, vreo dorinta de a retrai trecutul, am inceput sa ma interesez cum pot ajunge acolo.
Prin Beijing parea cel mai simplu, mai multe agentii locale organizand tururi in Coreea de Nord cu plecare din capitala Chinei.
M-am conversat cu mai multe dintre ele, am aflat ca in Coreea de Nord e deschisa vizitatorilor doar o zona bine delimitata, dar am asteptat optimista sa deschida mai mult, sa vad Phenianul si alte locuri din tara, nu doar un soi de “duty free pentru turisti”.
Mi-a trecut, insa, caci Coreea de Nord a decis sa inchida si aceasta zona, asa ca am ramas cu biletul de Beijing.
Dupa multe planuri pe harta Asiei, am hotarat sa explorez cateva locuri din China despre care citisem sau pe care le vazusem pe internet. Asa ca mi-am facut itinerariul: Beijing si Marele Zid, apoi Xian, pentru Armata de Teracota, dupa care Chengdu – orasul ursilor Panda si, in final, Chongqing, caruia eu i-am zis “orasul futurist”, din ce apucasem sa vad pe retele.
M-am intors din aceasta vacanta cu 116 giga de poze si filme!!! Pot scrie pana la anu’ despre ea 🙂 Dar, inainte sa o iau oras cu oras, tre’ sa spun ca, atat cat am apucat sa vad eu din China, am simtit-o ca o tara a contrastelor.
Shanghai 2017
Am mai fost in China in 2017, in drumul meu spre Tibet, despre care am scris aici, aici, aici, aici si aici. Am vizitat atunci mai multe locuri din Beijing si apoi Shanghai. Insa acum am simtit mai acut extremele. Si controlul…
CHINA CONTRASTELOR
Sunt cu 100 de ani inaintea noastra – mi-am spus de multe ori in China, dupa ce am crezut ca numai Japonia ma poate face sa ma simt pe alta planeta.
Aici, insa, lucrurile se echilibreaza: cand te simti din viitor, cand te lovesc niste detalii sau comportamente care te teleporteaza in trecut!
Sunt intr-o tara in care poti plati cu fața la intrarea in metrou (va povestesc imediat cum am descoperit), dar in care oamenii inca flegmeaza pe strada puternic si zgomotos, din adancul gatului, de ti se face rau, nu alta…
Sunt in tara plina de constructii mega futuriste, dar in care wc-urile publice preponderente sunt alea “turcesti”, cu tălpi, fara hartie igienica, fara duș.
Sunt in tara cu trenuri de mare viteza, dar in care oamenii te imping cu putere, fara jena, atunci cand vor sa intre primii la un obiectiv turistic.
Sunt in tara in care te deplasezi pe valize electrice prin aeroporturi, dar in care nu gasesti tampoane interne pentru nevoile femeiesti.
In tara in care mai toti oamenii nu vorbesc o iota engleza (desi se invata in scoli), insa reusesc sa comunice orice prin intermediul aplicatiilor de pe telefon.
Sunt in tara care a inventat tiktok-ul si alte aplicatii multifunctionale, dar in care exista pețitori in parcuri, la care multi apeleaza pentru a-si gasi jumatatea…
Si sunt in tara in care controlul e o normalitate, e… stil de viata!
CONTROLUL DIN CHINA
N-am fost in viata mea mai controlata decat am fost aici! Eu, care imi las mereu pasaportul la hotel, in calatoriile prin Europa, l-am avut ca accesoriu obligatoriu in fiecare zi, pentru ca fara el nu puteam intra nicaieri! Mai mult decat atat, nu puteam avansa fara el pe strada! A fost, pur si simplu, un pasaport hărțuit, nu alta…
Categoric, fata de acum 8 ani, cand am venit prima oara aici, controlul in capitala e mult mai mare. Si mai des.
Stiti cum as descrie primul meu (si al doilea si al treilea…) contact cu Beijing? Garduri, politie si camere de supraveghere!
Frateeee, la orice intersectie, dai de “statii de politie” sau de masinoaie cu politisti, armata…
Faza e ca toate au girofarurile pornite. Ai senzatia ca e un breaking news la fiecare colt de strada! Nu stiu, poate sa te descurajeze sa faci ceva ilegal, sa te avertizeze ca te mananca cu fulgi cu tot, ideea e ca mi-a fost greu sa le ignor, in primele zile eram mereu… in alerta.
Iar gardurile mobile din Beijing… mai, nene, ar putea intra in Cartea Recordurilor!
Cladirea in care e trupul lui Mao Zedong
Au sute de garduri mobile pe strazi! Sute, mii, nu stiu, dar peste tot pe unde am fost, nu exista sa nu vezi astfel de garduri pe roti. Instalate deja sau macar “parcate”, gata pentru a fi intinse, la nevoie.
Iar ce mi s-a parut amuzant, e ca la semafoare exista un paznic/agent, care are urmatoarea misiune: cum se face rosu, intinde manual gardul de-a latul benzii pentru motoare, scutere, astfel incat niciun nene sa nu indrazneasca sa treaca. Cum se face verde, strange gardul si lasa liber accesul.
PIATA TIANANMEN
Am ajuns pe dupa-amiaza in China si mi-am zis sa ies la o scurta plimbare in celebra Piata Tiananmen, fix cum am facut si acum 8 ani, in prima zi.
Țeapă: garduri peste garduri te forteaza sa mergi pe anumite directii, unde dai de control. Bun, sunt mai multe garduri decat data trecuta, insa imi aduc aminte cum am trecut atunci de control: le-am aratat pasaportul, mi-au controlat sacul si gata, m-au lasat sa intru in zona Pietei.
Ei, bine, nu mai e asa! Politistii imi spun ca nu am voie in piata. Imi arata pe telefonul lor regula deja tradusa in engleza, semn ca fac asta des cu turistii: am nevoie de o rezervare, facuta cu cel putin o zi inainte (si cel mult 7), pe nu stiu ce site. Tu le arati pe telefon rezervarea, ei iti verifica pasaportul, iti scaneaza geanta ca la aeroport, treci si tu prin control corporal si abia apoi intri in Piata.
Asa ca plimbarea din prima zi a fost, de fapt, o plimbare pe ambele trotuare prin labirintul de garduri, pana cand si gardul si politia au zis “Halt! Pana aici ti-a fost!” Si am facut cale-ntoarsa.
In pasajele de la metrou ai putea jura ca soldatul chinez e din ceara, la ce pozitie “mai am un pic si cad in nas” are. Dar nu, e real! Nu clipeste, nu zambeste. Ma intreb cum stă cu coloana…
In orice statie de metrou, controlul e obligatoriu! Nu al pasaportului, ci al bagajului si al trupului mladios 🙂
De n-am bagat rucsacul pe banda, ca sa fie scanat, de a facut franjuri si poate fi folosit si ca perdea acum! Iar sticlele de orice fel ti le iau si le baga in niste aparate, la verificat. La verificat ce? – intreb ghidul.
“Sa n-ai alcool, ca e interzis sa ai alcool cu tine in spatii publice.”
La alt control, am intrebat politistii ce vor de la apa mea. (A, nuuu, nu in engleza i-am intrebat, ce credeati… Le-am scris pe google translate.) Unul, amabil, si-a scos telefonul, a zis ceva in chineza, iar vocea din aplicatia lui mi-a zis: “controlam sa nu fie otrava, pesticide”. Hm. Da?? Sigur a tradus bine? Eu ma gandeam ca poate a vrut sa zica “droguri”.
Nu, nu, mi-a replicat unul dintre ghizi, cand i-am povestit. Sigur nu droguri. Aici nu risca nimeni sa aiba asa ceva la el. Caci in China, drog = pedeapsa capitala!!! Si, la cate controale sunt peste tot, prost sa fii sa iti pui singur streangul de gat…
In unul dintre orase, tot la metrou, mi s-a pus pata cand am vazut ca, dupa controlul politistilor, cand sa bag cartela, aparatul ma pozeaza. Ei, fir-ar. Pai nu ma enervez eu ca ma tragi in poza o data, de doua ori, de fiecare data?!? Si ce credeti ca am facut? Am scos si eu telefonul si am fotografiat aparatul haha. Ma si gandeam: sa vezi acu’ ca vin unii sa ma ridice, sa ma ia la intrebari in chineza.
Cand colo, ce-am aflat? Aparatul de acces la metrou nu te pozeaza ca sa te monitorizeze, ci e, pur si simplu, recunoasterea faciala care te ajuta sa platesti intrarea… cu propria-ti față! Cum?!? Da, da, există aplicatii in care iti bagi fața si uite cat de simplu platesti la metrou, fara sa mai faci niciun gest. Există si lanturi de supermarketuri unde poti achita cumparaturile tot asa. Cel putin in Chengdu, unde am vazut eu.
In alt oras in care am ajuns nu există plata cu fața la metrou, in schimb, poti plati cu palma dreapta: pui palma pe aparat si tuști, intri, ca ti-a luat banii pe bilet. De-aici si vorba aia: ce iau cu stanga, dau cu dreapta 🙂
2017
Ce n-am mai vazut anul asta, au fost oamenii astia care ne coordonau in statiile de metrou. Sa fim cuminti si sa ne urcam civilizat in metrou. Or fi fost prin unele statii, dar pe unde am umblat eu, n-am mai zarit.
In schimb, au aparut rugaminti si indicatii pe usile de acces. Buna solutie, au scapat de plata unor salarii…
CAMERE DE SUPRAVEGHERE
In China, daca nu te controleaza cineva in mod direct, te controleaza altcineva… de la distanta. Oricum ar fi, cineva e cu ochii pe tine 🙂
M-am socat de cate camere de supraveghere pot fi puse pe un singur stalp!!! Mi-a fost si teama sa le pozez!
“Mai multi turisti occidentali pe care i-am avut au criticat controlul asta” – mi-a spus o ghida. “Eu nu am o problema – a continuat ea senin – prefer asa, ma simt in siguranta!”
Adevarul e ca nicaieri pe unde am fost nu mi-a fost teama de ceva sau de cineva. Toti mi-au zis ca pot merge linistita seara pe strazi, ca pot urca linistita noaptea in taxi etc etc.
Iar ghida nu intelegea de ce naiba tin eu uneori rucsacul in fata si de ce, cand se impingea cineva in mine (des!), ma intorceam brusc si puneam mana la buzunare. Din reflex, nene… Ca sunt pățită!
Ea se amuza mereu. Imi spunea ca, si daca cineva ar incerca sa ma fure in metrou, au atatea camere si politie la fiecare iesire, incat nu ar avea nicio sansa sa scape. In plus, spiritul civic e ridicat la ei si ar sari imediat lumea sa ajute: ar opri liftul, l-ar prinde la statia urmatoare etc. Asta mi-a zis, asta va zic.
Cica, daca cineva fură, in afara de faptul ca il gasesc imediat si il baga la zdup, beleaua mare pentru el este ca 3 generatii din familia lui au de suferit! Cum?!? Da, exact asa: el ca el, insa copiii lui, dar si nepotii nu pot lucra niciodata pentru stat – ceea ce la ei e foarte important; nu pot urma universitati bune si nu pot merge in armata (armata nu e obligatorie, insa multi o fac pentru reputatie, ii ajuta in cariera, deci si la bani)!
Tare sau ce?
Tot legat de control… Pe strazile din mai multe orase, la semafoare, m-au deranjat teribil niste flash-uri.
Practic, mergi linistit cu masina si brusc zici ca au navalit paparazzi peste tine si iti baga aparatele foto drept in ochi.
Eu chiar nu stiu cum conduc oamenii astia cand, inainte de fiecare semafor, sunt orbiti de aceste flash-uri. Sunt montate pe stalpi, sus, chiar in directia venirii masinilor. Am intrebat ce Dzeu sunt?!?
Unele controleaza volumul traficului. Iar altele pozeaza oamenii din masina. Daca n-ai centura, daca vorbesti la telefon sau daca fumezi la volan, pac, iti iei amenda! Ca n-ai voie! Se presupune ca pana si fumatul la volan iti distrage atentia de la condus. (Dar mancatul la volan??… Ca eu as lua multe amenzi 🙂 )
In schimb, asa, ca fapt divers, fumatul e inca permis in restaurante (nu cele din mall-uri) si in multeee camere de hotel. Eu am nimerit in una de fumatori si n-am putut rezista, atat de impregnat era mirosul de tutun.
INTERNETUL IN CHINA
Stiam de prima oara ca nu va merge nimic in China, nu tu whatsapp, nu tu facebook, nu tu google…
Eram, insa, linistita ca imi va merge yahoo-ul, de care ma folosisem usor acum cativa ani. Chinezii erau prieteni cu yahoo.
Bun, hai ca m-am linistit si cu yahoo…
Oricum, nu va ganditi ca m-am dus caine surd la vanatoare.
Cu ceva timp inainte de plecare, tot intreband cum pot avea internet in China, am aflat de VPN (Virtual Private Network), care, practic, iti permite sa te conectezi printr-un server aflat in alta tara. Astfel, pare ca accesezi internetul din alta tara, nu din China, si asa ai acces la tot ce vrei. DOAR CA, fix inainte sa platesc pentru asa ceva, vanzatorii au fost sinceri si mi-au spus: “da, ai acces la ce vrei tu, dar sa stii ca in momentul de fata suntem blocati”. What?!
Da, da, autoritatile cum ii prind, cum ii blocheaza haha. Deci, chiar daca platesti pentru VPN, e posibil ca fix cand mergi tu acolo sa ai probleme cu netul. Asa ca am cautat solutii alternative si am gasit: e-sim.
Eu am achizitionat de la Nomad (https://www.getnomad.app/) Si musai a trebuit sa instalez cartela inainte de a ajunge in China. Acolo, nu mai poti!
Am intrebat de 3 ori compania daca voi avea whatsapp, ca asta ma durea pe mine cel mai tare. Si google, sa mai caut directii de mers.
“Aveti, aveti”, m-au linistit ei. Si, intr-adevar, am avut.
Hotelurile in care am stat aveau wi-fi gratuit, dar nu asta nu ma ajuta deloc, pentru ca, practic, nu puteam accesa nimic din ce folosesc de obicei, fiind blocate in China. Trebuia sa descarc alte motoare de cautare. Prea complicat.
Cu o singura persoana, de la o agentie din China, am vorbit pe whatsapp. In rest, pentru ei e prea costisitor sa isi ia VPN. Mai ales ca, pe plan intern, folosesc alte aplicatii, multifunctionale!
WeChat e una dintre ele. Alipay e alta. Eu am aflat de ele inainte de plecare si am fost sfatuita sa imi descarc una cel putin, pentru a putea plati in China. (Doar ca, mare atentie, e de preferat sa anuntati banca de faptul ca plecati in China, altfel va treziti cu cardul blocat dupa prima tranzactie, cum m-am trezit eu 🙂 )
WeChat, creata initial ca aplicatie de mesagerie, m-a ajutat sa pot comunica fix ca pe whatsapp cu toti ghizii pe care i-am avut si cu prietenii din tara care au descarcat-o. E extrem de populara la ei si are mult mai multe functii in afara de cea de chat. Poti plati cu wechat pay, poti posta, caci functioneaza si ca retea sociala (un soi de facebook de-al nostru), poti comanda mancare, bilete, poti face cumparaturi, poti plati taxe…
Alipay (unde eu mi-am bagat cardul bancar), creata initial ca platforma de plata pentru alibaba/taobao, e in prezent utilizata pentru servicii financiare de orice fel, de la plati facturi pana la imprumuturi, investitii, dar are si ea multe miniaplicatii, unele care te ajuta in calatorii – ghiduri, bilete, comenzi etc.
TIKTOK
Desi n-am TikTok, stiu si eu ca aplicatia a fost inventata de o companie chineza, stiu de imensa popularitate mondiala si de toate controversele legate de ea. Dar nu stiam cum functioneaza in China.
Pai functioneaza separat. Chinezii au tiktok-ul lor, de uz intern… In 2016, cand aplicatia a aparut, a aparut sub numele de Douyin. Asa ii zice si acum in China. Un an mai tarziu, compania chineza a lansat versiunea internationala a aplicatiei, sub numele de TikTok.
Deci cele doua merg total separat. Chinezii stau pe Douyin, aplicatie la care nu ai acces din alte tari. Functioneaza in China continentala pe servere locale, respectand regulile stricte impuse de guvern – legate si de continut si de acces (inteleg ca pustii sub 14 ani au acces limitat – 40 de minute pe zi – si nu pot folosi aplicatia noaptea).
SHOPPING IN CHINA
Mi-e clar: reconsider termenii “chinezisme” si “chinezării”!
Am vazut in vacanta asta niste chestii atat de misto, gadgeturi super tari, haine cool Made in China, incat nu o sa mai arunc usor cu ironii.
Geaca cu urs atasat. 1400 cny (app 173 euro)
Gentuta-cizma. 700 cny (app 87 euro)
Am pozat, in trecerile mele rapide prin magazine, cateva produse simpatice. Iar pe unele nu doar le-am pozat, ci le-am si cumparat 🙂 (nu, nu cele din fotografii)
Scanatul e sport national in China! Achizitionezi rapid, nu stai la coada, comanzi o inghetata si vii cand iti apare pe sms ca e gata pregatita, platesti la restaurante, cumperi de la tonetele de pe strada, din targ, din piata, totul scanand rapid un cod QR agatat cu carlig, lipit sau aruncat in lene peste produse!
Aplicatiile sa traiasca, pentru ca, ce sa vezi, acolo unde ma bucuram si eu ca pot plati, in sfarsit, cu cardul meu bancar, pos-ul nu mergea, wifi-ul era slab sau la naiba, soarta era potrivnica.
Chengdu
Zone de shopping, mall-uri? Cata frunza, cata iarba! In unele cartiere, mall-urile sunt situate chiar unele langa altele. Deschise, cele mai multe, de la 8 dimineata pana la 10 seara, 7 zile din 7.
Cu muuulte firme de lux, dar si cu branduri occidentale accesibile. Si cu magazine chinezesti de care n-am auzit in viata mea, insa care au fost o surpriza placuta pentru mine!
Cu zone de joc, simulatoare VR pentru barbatii care au partenerele la shopping…
Sau cu masini acolo unde eu ma gandeam ca dau de telefoane…
Cu patinoare, zone de masaj si cate si mai cate! Sa stai o viata in mall, nu alta!
Distractia continuă si afara! Zonele sunt super animate, pline de tarabe cu diverse produse, cafenele, insa “vedeta”, in unele locuri, e ecranul 3D cu reclame.
Stam cu toti si ne uitam ca vitelu’ la poarta noua, fascinati, amuzati, uimiti de ceea ce ne ofera unele companii:
CE POTI MANCA IN CHINA
Orice! 🙂
Chiar cred ca orice.
In fiecare mall in care am intrat am dat de mancare căcălău! Food court-uri si la subsol si la ultimul etaj si nu va imaginati ca sunt doar fast-food-uri, multe sunt restaurante.
Va povestesc ce am testat sau aflat eu in cele doua vizite ale mele in China.
Inainte sa iau animalele la rand, declar ca deja imi ploua in gura cand ma gandesc la ce noodle soups am mancat in vacanta asta! Bune rau!!!
De obicei, mi-am luat de vita. Pe strada, nu in restaurante. Am mancat senzational la tarabe! Street food in Asia merită pe deplin!!!
Si la hotel, la micul dejun, iti faceau noodle soup cu ce voiai tu! Am vazut multi asiatici mancand la prima ora.
Eu, insa, am ramas la obiceiurile mele, cu omleta, bacon, paine cu unt, branzeturi… Iar noodles (supa, la wok sau… altfel) mi-am luat de la pranz in sus. De la tarabe sau din piete, dar si in restaurantele din mall, populare printre chinezi:
Zhajiangmian (cu porc) – 38 yuani (app 4,5 euro)
In schimb, am avut o dilema zilnica: ce animal mananc io azi in China? 🙂
Bun, trec peste vita si porc, pe care le-am halit cu varf si indesat in restaurante de tip coreean – platesti o suma fixa si mananci cat vrei, cat poti, alegand dintr-o varietate de cărnuri taiate foarte foarte subtire, pe care mai apoi ti le frigi singur pe gratarul din masa ta. Si bagi ce legume si deserturi vrei, iei ce si cate bauturi poftesti si uite-asa nu te mai poti scula de la masa.
Ca sa râdeti de mine, in primul restaurant de acest fel in care am intrat in Beijing, nu m-am inteles cu ospatarii nici in engleza nici cu telefonul nici cu mainile nici cu ajutorul pozelor de pe panouri. Prin urmare, am mancat foarte putin, asa, cam cat o diva in cura, pentru ca nu stiam ca pot comanda orice si oricat. Si n-am luat nici de baut. Nici desert.
Cred ca, imediat ce am plecat, m-au pus la panoul lor de onoare: Cel mai Fraier, ăăă… pardon, Bun Client ever! 🙂
Peking duck e un “must” in Beijing. Am testat-o inca de la prima mea vizita, chiar in restaurantul unde se zice ca a fost inventata – Quanjude Restaurant.
O experienta tare simpatica, un bucatar la fel, si o farfurie pentru care ficatul meu a zis ca nu mai vorbeste cu mine!
Piele crocanta, carne frageda, care ti se topeste in gura, extrem extrem de gustoasa!
Am retestat-o acum, in 2025, in alt restaurant recomandat. La fel de gustoasa si grea mi s-a parut.
Si la fel de minutioasa transarea ei, in bucati aproape identice, asezate frumos in farfurie.
Problema mea a fost ca am avut o rață intreaga in fata mea si, oricate lupte as fi dus cu ea, oricat de mare as avea stomacul si oricat de intelegator ficatul, nu am putut sa o rezolv…
Asa ca, de data asta, am luat frumos la pachet peste jumatate din ea (cat mi-a ramas), si am facut fericiti doi receptioneri.
Da’ e scumpă rața. Practic, pe cina asta cu rața + o bere mica la halba, am platit cca 60 de euro. Comparativ cu noodlesii de mai sus, facuti de un nene pe strada, pe care am dat 2,8 euro!
Ati auzit de sange de rață? Eu nu, pana in 2025. Este un ingredient culinar traditional in China. Oare il bei?? Ca doar nu iti fac transfuzie cu el…
Aflu ca nu, este coagulat, se vinde in forma de cuburi gelatinoase si e folosit in diferite mancaruri.
Stiam doar de sange de sarpe, de cand am fost in Vietnam, la restaurantul in care am mancat un sarpe intreg, taiat pe loc. Experienta despre care puteti citi aici.
Apropo, si chinezii mananca sarpe, dar nu pare atat de popular, cel putin nu unde am ajuns eu.
In pietele din fiecare oras in care am calatorit am aflat ce animal e popular acolo. Dar, mai ales, ce parte a lui e pe gustul oamenilor.
In Xian, “troneaza” capetele de capra. Dar poti opta si pentru gât de rata sau picioare de pui.
In Chengdu e popular capul de iepure.
Dupa ce am cumparat mai multe, sa le fac cadou (ca cei care le primesc sa imi dea cu ele in cap…), am zis ca nu pot pleca de acolo pana nu incerc si eu unul.
Am scos telefonul, am inceput sa intreb care cum e, am aflat ca pe stanga sunt iuti, pe dreapta sunt neiuti. Am cumparat unul (app 2 euro) si le-am zis tăntițelor: Bine, bine, si acum ce fac cu el??
Una dintre vanzatoare mi-a dat doua manusi, a pus capul de iepure intr-o punguta si mi-a zis sa ii desfac gura. Am desfacut gura, cu greu. Apoi mi-a aratat ca pot manca ce e in interior.
Am smuls niste bucatele de carnita, le-am mancat cu teama, dar nu era nimic de speriat: aduc un pic cu carnea din pulpa de pui, dupa mintea mea.
Insa faptul ca trebuia sa ii tot rup iepurelui capul, ca sa gasesc carnita, m-a oprit dupa 3 imbucaturi. Gata, am facut-o si pe-asta, sa nu exageram, zic.
Nu va spun ce se amuzau cele doua vanzatoare pe seama mea…
In Beijing se mai mananca magar. N-am avut timp sa ajung in locatia populara pentru burgerii din magar, ca as fi fost curioasa sa le aflu gustul.
Chinezii mananca si broaste testoase – cica multi dintre cei care le mananca o fac cu credinta ca vor trai mai mult…
Mananca si penis de bou – e considerat o delicatesa si unii ii atribuie proprietati afrodisiace. Pfuuu, taman pe asta nu l-am vazut pe tarabe! (Sau l-oi fi vazut si n-oi fi stiu ce e…)
Caine mananca??? Am intrebat asta inca de la prima mea vizita in China. Si atunci si acum am primit acelasi raspuns: in sud, da. Intre timp i-am vazut in Vietnam, transati, la vanzare pe tarabe. Aici am scris despre ei.
…si lista poate continua cu alte animale, fructe de mare sau mai stiu eu ce organe. Pe unele vi le voi arata cand voi povesti despre fiecare oras in care am fost. Dar stati ca mi-a scazut glicemia, simt nevoia de ceva dulce 🙂
De cand i-am vazut, am fost fascinata de acesti ananasi sculptati. Asa ca mi-am luat si eu doua “modele” si le-am mancat ca pe porumb fiert… Doua zile m-a piscat limba!
Am vazut, in unele regiuni, cele mai mari portocale ever! Ziceai ca, daca le mai lasa un pic, poti juca volei cu ele, fara probleme.
Iar celebrul fruct imputit, durian, e si el pe multe tarabe din China. Acolo l-am lasat!
Eu l-am testat in Vietnam, deci am trecut deja prin proba asta de curaj…
Poti manca fructe si sub alta forma. Pe băț, mai exact, in zahar caramelizat. De la merisoare – clasicele, sa zic asa, pana la capsune – cele mai scumpe. Am dat 1 euro si ceva pe un băț cu capsune.
Ce mi s-a parut simpatic, a fost acest desert pe băț, pe care multi chinezi il fac pe strada, uneori chiar cu model la cerere.
Practic, e un zahar ars in diferite forme, de la animale, fructe de mare, pana la flori.
PIATA DE NOAPTE WANGFUJING
Acum 8 ani dadeam pentru prima oara cu nasul de o piata de noapte plina cu tot felul de ciudatenii de mancat.
Șoc șoc șoc, faceam un pas, ma opream la o taraba si ma minunam, mai faceam un pas, iar ma opream, ma holbam si ma ingrozeam…
Stele de mare!!! Piele de sarpe, gandaci diferiti, unii mai frumosi decat altii… Lacuste, miriapozi.
Scorpioni.
Caluti de mare?!?! WTF???
Dupa ce am ramas pret de cateva minute ca proasta-n targ, la propriu, nevenindu-mi a crede ca se pot manca stele de mare sau caluti de mare (ca sa dau doar doua exemple), am inceput sa caut ce ar fi cat de cat… normal (pentru mine) in aceasta piata animata in care, laolalta, chinezi si turisti, isi petrec seara.
Frigarui de pui, scoici, melci si dumplings.
Iar, pentru pace in lume, merg si niste porumbei:
Ma rog, eu nu m-am bagat. Am luat, efectiv, toate tarabele la analizat si mi-am cumparat fie ce imi dadea o liniste psihica 🙂 fie ce era pe lista gustarilor de neratat in China:
Cuib de cartofi cu ou – bun!
Stinky tofu – oribil!!! Am gustat un pic dintr-o bucata si am abandonat si farfuria si masa si zona!
Supa de crab, bauta cu paiul dintr-un “dumpling”. A fost ok, n-am emis plangeri…
Si hai sa iau o pauza de opera, sa se mai lase mancarea, sa incapa si un desert.
In mijloc de piata de noapte, pe o scena mica, un artist amator, costumat si machiat, performeaza in vazul cui vrea sa se opreasca.
Baiatul se straduieste, saracu’, dar nu ii prea iese… Asa ca il ascult un pic si plec sa imi iau ceva dulce.
Vedeti aici tot ce am testat eu (nu deodata!):
Salata de mango, muuult mango bun, cu un soi de frisca.
Egg waffle. Buna! Mie imi place asa simpla, clasica. Ea se vinde si “complicata” cu fructe, inghetata, ciocolata, frisca…
Iaurtul copilariei noastre. Doamne, cat de bun mi s-a parut!!! Fix ca ala din borcanele de sticla pe care le aveam cand eram mici, in care eu puneam zahar, sa il fac “ceva dulce”. Doar ca la ei se bea cu paiul din borcan.
Inghetata de fasole. Na, trebuia sa o incerc si pe asta. Nu mi-a placut. Vreau in Italia 🙂
Si merisoarele caramelizate, pe băț.
SCORPIONI PE BĂȚ
Dupa ce am vizitat piata asta si pe zi si pe noapte, dupa ce am facut o analiza minutioasa a ciudateniilor de pe bat sau din recipiente, dupa ce am ascultat parerile unor turisti care au avut mai mare curaj decat mine, am decis sa mananc scorpioni.
Mi-am luat, mai exact, o frigaruie cu scorpioni, din vecinatatea unor frigarui in care acesti scorpioni inca miscau!
M-am si intepat, ca nu mi-a zis nimeni daca tre’ sa ii scot acul din coada inainte sa il mestec…
Doamneee, toata noaptea am avut senzatia ca ma ia cu dureri, ameteli, aoleu, aoleu, m-a intepat scorpionul fript, o sa mor singura in China din cauza unei frigarui!
N-am murit. Dovada ca am ajuns din nou in China, in 2025. Dar nu m-am mai riscat cu scorpionii 🙂
Piata asta, Wangfujing, fascinanta pentru mine, nu mai exista acum, in 2025!
Am fost dezamagita sa vad locul gol, abandonat! Chiar nu ma asteptam, mai ales ca nici ghidul meu nu stia ca nu mai exista.
Din fericire, am descoperit astfel de piete in alte locuri din Beijing si in alte orase din China. Mie imi plac maxim, au un farmec aparte, chiar daca de multe ori sunt sufocate de turisti.
Abia astept sa va povestesc pe larg ce am gasit in ele. Si ce locuri misto am vizitat in XiAn, Chengdu, Chongqing, Beijing, dar mai ales ce experiente am trait pe-acolo 🙂
