Dana Mladin
  • Home
  • Calatorii
  • 7 ani intre un Istanbul giugiuc si unul in pandemie

7 ani intre un Istanbul giugiuc si unul in pandemie

Reading Time: 46 minutes

Ce tara mai e deschisa??? (Adica acolo unde sa mergi fara test sau carantina si sa revii fara sa te-nchida in casa paispe zile)

Am luat la puricat site-urile oficiale, am facut calcule peste calcule si am decis, din scurt, sa fug cu familia la Istanbul! Cu emotie, dar si cu chef – ca sa folosesc un cuvant de origine turca…

“Is-tan-bul, Con-stan-tinopole”, fredonez slagarul si ma gandesc: Doamne, sa vezi cati blugi turcesti aduc in tara! J))

…dar pana la blugi, sa vezi cate selfie-uri imi fac, la cat de “necalatorita” sunt anul asta.

Nu stiu Istanbulul asa cum stiu Londra sau Parisul sau Roma sau Florenta, asa ca nu va asteptati sa fiu un ghid “ca la carte”. Am fost aici doar de doua ori pana acum. O data in 2004, un pic, a doua oara in 2013, tot un pic.

Acum, pentru aproape 4 zile m-am bucurat de un Istanbul in pandemie, in conditiile in care este printre putinele, foarte putinele destinatii europene unde, ca roman, mai poti calatori fara restrictii. (La ora la care plecam, doar Turcia si Suedia erau pe lista asta.)

Impartit de stramtoarea Bosfor pe doua continente, ceea ce il face unic, Istanbul e un oras cu o populatie mai mare decat toata Romania! (cautarile mele au gasit ca cifra circa 20 milioane de locuitori!)

Venind spre centrul orasului, de la aeroport, vad aglomerarea urbana, sutele de blocuri ingramadite unele in altele pe dealuri si imi aduc aminte de Scrisoarea III a lui Eminescu: “cata frunza, cata iarba” zicea Baiazid acolo, o zic si eu aici…

Istanbul e un loc fascinant, cu o istorie care ti-ar lua ceva vreme sa o parcurgi. Numai cand zic Bizant, Constantinopole, capitala a trei imperii, realizez cat de multe sunt de aflat si cat de putine stiu eu. Stiu despre Istanbul mai putin decat stiu cei care au urmarit serialul Suleyman Magnificul!

ISTANBUL IN PANDEMIE

Intr-un cuvant? Aglomeratie! Da, da, chiar cu pandemia asta, mi se pare un oras care freamata, nu unul care e tinut in casa. Nu se compara cu Parisul din septembrie.

In mai multe cuvinte? Moschee, palate, soare, mirosuri puternice de mirodenii, ceaiuri, dulciuri, apoi culori vii in vitrine si pe tarabe (ca sa folosesc iar un cuvant turcesc), mancare buna, pescarusi, negustori dati naibii si… Hagi.

A, si multe steaguri. Foarte multe! La ferestrele caselor, pe dealuri, pe vapoare, in magazine. Am si eu unul, chiar la balconul camerei de hotel.

Balconul e singurul loc cu distantare sociala, in rest, nicio sansa… E plin de oameni pe strada, sunt cozi la moschei, e lume in restaurante. (Bine, nu ca in vremurile normale, dovada ca in magazinele de suveniruri bate vantul.)

“Multi rusi, ucrainieni si arabi” – imi zice un vanzator. “Foarte putini europeni.”

Categoric, pot confirma prezentza rusilor peste tot. Negustorii turci ne agata si pe noi in limba rusa, ceea ce ne amuza la inceput, dar ne enerveaza de la un moment dat. Deja nu mai fac haz de asta (iar cuvant turcesc…) si am pregatita propozitia pe care le-o spun, scrasnind din dinti: “we are not Russian”. Cu niste japonezi nu ne-ar confunda si ei J)).

Apropo de natii, io am o dilema: ne-am intersectat cu multi turci, pe oriunde am fost. Bai, nene, unde sunt frumosii din telenovelele turcesti??? Da, da, fac nazuri, ca sa o zic pe limba lor. Pai am vazut in toate filmele difuzate de ai nostri niste actori frumosi rau, nu gluma! Unde sunt, frate, ca m-am tot uitat in stanga si-n dreapta…

Eram optimista ca, daca ma lovesc de un Fat-Frumos-turc pe strada, clar ne imprietenim! Ca nu degeaba avem in limba romana atatea cuvinte de origine turca.

Ne-am fi dat o intalnire pe la apus, el mi-ar fi adus un buchet de lalele (nu stiam ca din turca vine cuvantul!). Am fi iesit la o cina in doi, am fi inceput cu un cascaval la capac, apoi o ciorba, dupa care o ciulama sau o sarma, urmate de o halva. As fi dat pentru prima oara pe gat un rachiu, ca sa capat curaj, apoi l-as fi invitat pe divan, as fi pregatit un cearșaf sexy, zambilele din vaza ne-ar fi imbatat cu mirosul lor, el si-ar fi scos șalvarii, eu ilicul, el ciorapul, eu etc. etc. si faceam mare chef! Si… gata, aici se opreste telenovela, ca pe subiectul asta nu mai am decat cuvinte gen: „ageamiu, lichea, șiret, tembel, zevzec” si mi-l fac dușman inainte sa mi-l fac prieten…

CE SA VIZITEZI IN ISTANBUL

Am stat in buricul targului, in cartierul Sultanahmet, districtul Fatih. In zona in care faci doi pasi intre Sfanta Sofia, Moscheea Albastra si Palatul Topkapi, ca sa numesc doar 3 dintre cele mai importante obiective turistice.

Asa ca a fost floare la ureche sa fiu turist interesat si entuziasmat. Dar, spre surprinderea mea, am avut si dezamagiri. Imediat ajung la ele.

HAGIA SOFIA (SFANTA SOFIA)

Am prins-o ca muzeu acum cativa ani, azi o vad ca moschee

Hagia Sophia e fix langa Palatul Topkapi si aici isi face veacul inca din secolul 6! Pentru aproape un mileniu a fost cea mai mare biserica din lume! Cand otomanii au cucerit Constantinopolul in 1453, au transformat-o in moschee, modificand-o si acoperindu-i picturile crestine cu simboluri islamice. In anul 1934, Atatürk, primul presedinte al Turciei, a decis sa o transforme in muzeu, deschis publicului larg. Asa am vazut-o eu. Minunandu-ma de picturile murale cu sfinti descoperite in spatele tencuielii sau de mozaicurile crestine de la etaj.

Anul asta am vazut si eu la Stiri ca s-a decis reintoarcerea Sfintei Sofia la statutul de moschee, dar nu m-am gandit ca lucrurile se vor intampla atat de repede!

Prima schimbare: intri gratis J. Inainte plateai bilet.

Apoi… descaltarea la usa. Pui frumos pantofii in rastelul din hol si intri in Sfanta Sofia calcand nu pe marmura, ca inainte, ci pe mocheta groasa asezata peste, mocheta pe care iti vine sa te intinzi imediat sa iti odihnesti oasele.

Toata lumea cu masti. Iar noi, femeile, cu ceva pe cap. Fiecare cu ce are. N-ai, nu intri…

Un nene perturba linistea moscheii cu aspiratorul pe care il manuieste cu talent. E curatenia de seara, pare-se.

Ma uit in sus, ma uit stanga-dreapta, in dorinta de a gasi ceea ce stiam de data trecuta: picturile crestine care se vedeau pe sub zugraveala. Bucati din sfinti, din Maica Domnului, Isus.

Nici urma de ele! Si nici acces la etaj nu mai ai, ca acolo stiam sigur ca sunt unele mai la vedere.

Mai sa fie… Plec contrariata. Si normal, caut in arhivele mele fotografii din 2013, cand am prins Sfanta Sofia ca muzeu. Pozele facute cumva din aceleasi unghiuri, la distanta de 7 ani, ma ajuta sa deslusesc enigma:

Ia uite unde e Maica Domnului, sus in spate! Si ia uite cum e ea acoperita acum cu niste esarfe albe!!! Nu remarcasem absolut deloc aceste esarfe la vizita de acum!

Am gasit poze chiar mai clare:

Uf, bine macar ca au gasit solutia asta cu esarfele si nu le-au acoperit de tot!

Probabil cu cele de la etaj s-a intamplat la fel. Nu stiu…

In drum spre iesire, m-am bosumflat iar: nu am mai gasit “coloana dorintelor”. E vorba despre o coloana de piatra in care exista o gaura. Se spune ca, daca poti roti 360 de grade mana cu degetul mare bagat in acea gaura din zid, atunci ti se implineste dorinta pe care ti-o pui.

Era distractia maxima sa incerci rotirea completa fara sa-ti rupi degetul haha.

Mie mi-a iesit in 2013, dupa multe calcule de matematica, fizica, anatomie si aerodinamica facute cat am asteptat la coada, ca era mereu coada J.

Tot acolo am aflat legenda conform careia Baiazid ar fi intrat calare in Sfanta Sofia, s-a impiedicat si, cazand, s-a sprijinit fix in punctul asta din zid. Legendã pe care n-am reusit sa o regasesc pe nicaieri. Da’ e simpatica, nu?…

Bun, sa revin la 2020. Deci acum n-am mai gasit neam locul. Dorinte puse, ciuciu. Asa ca am plecat.

La iesire, mi-am adus aminte de entuziasmul turcilor cu “Hagi, Hagi”. Dincolo de aprecierea lor pentru ce a facut Hagi cat a avut contract aici, admiratia lor s-ar datora si numelui sau. Apropo de Hagia Sophia = Sfanta Sofia. Tare, nu?

MOSCHEEA ALBASTRA

La doi pasi de Sfanta Sofia e Moscheea Albastra, construita la peste 1.000 de ani distanta fata de prima. Pe numele ei adevarat Moscheea Sultanahmet, caci fuse ridicata pentru sultanul Ahmed I, in secolul 17. Insa i s-a dus vestea ca “moscheea albastra” datorita placilor de ceramica din interior, peste 20.000! (Si io ma plangeam ca tre’ sa cumpar faianta pentru 2 mp de baie…)

Cele doua moschei sunt unite de niste gradini unde, daca ai timp berechet (cuvant turcesc…),  poti sta sa citesti, sa ciugulesti ceva sau sa hranesti porumbeii. Sau te poti opri sa asculti sincronizarea celor doua chemari la rugaciune facute de preotii musulmani din Sfanta Sofia, respectiv Moscheea Albastra. Habar nu am ce zic, dar tandemul lor este fascinant! E ca un dialog.

Exista niste ore clare in care poti intra in Moscheea Albastra ca turist si ele sunt afisate la intrare, in functie de orele lor de rugaciune. Intrarea este libera, la fel ca la Sfanta Sofia.

Urmeaza, ca si dincolo, descaltarea, dar de data asta iti bagi incaltarile intr-o punga pe care o cari dupa tine inauntru. Cam riscant pentru mirosul general al Moscheii, as zice J.

Nu stiu cum am nimerit, dar si aici da un nene cu aspiratorul. Cum i-am prins noi pe toti?? Ca la Sfanta Sofia am mers seara, iar aici am venit dimineata.

Si la Moscheea Albastra am o dezamagire: nimic din frumusetea ei nu se vede, pentru ca este in renovare sau ceva. Astfel, toate coloanele sunt acoperite, iar tavanul original este, practic, ascuns vederii, avand un tavan fals sub el. Nu vezi albastrul care a facut-o celebra. Niciun albastru pe nicaieri. Ba da, pe masca mea… Masca mea e mai albastra decat tot ce vad aici J)).

In 2013, cand am intrat aici, erau zeci de oameni asezati in pozitie de rugaciune. Lumina care patrundea prin toate vitraliile dadea un aer aparte locului. Inteleg ca sunt peste 200 la numar!

Vizita s-a terminat repede, din pacate. Am bântuit prin zona pana s-a lasat seara. Si, o data cu venirea serii, a venit si foamea in stomac…

CE POTI MANCA IN ISTANBUL

Ce imi place, este numarul mare de terase cu vedere la mare pe care si le-au facut oamenii astia pe orice cladire au putut. Cei mai multi chelneri te agata din strada explicandu-ti ca au “terasa cu view”. (Aici am pozat vreo doua cu vedere atat la apa, cat si la Moscheea lui Suleyman Magnificul)

Am cautat pe net recomandari de localuri bune, dar am si intrat la intamplare in restaurante si pot spune ca in toate am mancat foarte bine! Chiar si intr-un soi de bodega in care am ajuns din greseala si n-am mai iesit de jena, mancarea a fost buna!

Gasesti fara probleme fructe de mare. Fara nicio indoiala, proaspete! Fie iti iei la pachet de pe stradute pline cu terase care le vand la caserole, fie le mananci in restaurant.

Eu sunt fan porc, porcul e prietenul meu bun J, dar in Istanbul n-am suferit deloc de lipsa lui. Aveau multe alte animale pe care le puteai cere: pui, curcan, vita, oaie, berbec, asa ca era imposibil sa nu gasesti ceva pe placul tau. Iar de peste si fructe de mare nu mai zic.

Nu stiu cum s-a nimerit, dar am inceput periplul culinar cu o mancare care se numeste Dana! Hahaha. “Testi Kebap Dana”. Carne de vita, rosii, ardei rosu si verde, usturoi, vinete si ceapa (dar mie mi-a facut-o fara ceapa…), plus nu stiu ce condimente, totul gatit intr-un vas de lut.

Mancarea ca mancarea, insa ritualul servirii a facut toti banii: chelnerul incepea sa bata in vas si sa strige, ceilalti chelneri din restaurant se strangeau in jurul mesei si ii raspundeau omului. Era un soi de “concert pentru ulcica si cor in La (masa) major”…

Asa ca oamenii au meritat din plin bacșiș (ca tot vine de la ei cuvantul).

In trei zile jumate am testat tot felul de mancaruri si pot spune ca toate mi s-au parut interesante! Unele chiar delicioase!

Iar painea-balon a fost senzatie!

(Acum ceva vreme, cand dadeam cu nasul pentru prima oara de painea asta, pana sa o mananc, am zis ca merge si un baseball cu ea J.)

Dupa ce intelegeau ca nu suntem rusi, ospatarii din restaurante ne intrebau de unde venim. Cum raspundeam “Romania”, cum urma invariabil strigatul lor plin de entuziasm: “Hagi!, Hagi!”.

Gata, eram deja prietenii chelnerilor, dar si al vanzatorilor, politistilor, taximetristilor.

Un ospatar a incercat sa isi aduca aminte de un alt roman celebru aici. Avea lapsus. I-am zis “Gica Popescu!”. Dar el nu si nu, a stat si s-a gandit, apoi a strigat: “Pancu! Pentru ca eu sunt fan Beșiktaș!” Si uite asa am primit desertul gratis haha.

Apropo de desert, nu poti duce cat pot ei oferi in restaurante, la terase, la vanzatorii ambulanti sau in magazine.

N-am fost niciodata fan rahat (daca nici asta nu era cuvant turcesc…), poate pentru ca era unul dintre putinele dulciuri la care aveam acces pe vremea lui Ceausescu.

Asa ca nu m-a tentat niciodata sa cumpar, nici dupa Revolutie.

Asta pana acum! Cand un vanzator insistent mi-a oferit o bucatica de rahat tiramisu si i-am facut hatârul (alt cuvant turcesc) sa il gust. Maiculitzaaaaa, cat de bun e!!! Nicio treaba cu rahatul ala pe care il mancam noi in copilarie.

Ei, bine, atata mi-a trebuit: am gustat apoi rahatul cu alune, apoi pe cel cu fructe amestecate, pe cel cu rodie, cu fistic etc. etc. Aoleu, dati-mi un colebil!

Bineinteles ca am cumparat. Mai multe cutii!

STREET FOOD

In urma cu ceva ani, venind aici in luna iunie, am savurat feliile de pepene rosu vandute pe strada. Dulci rau, ca au si ei Dabuleniul lor, doar ca da pepenii mai repede J.

Acum am bagat porumb fiert (5 lire), copt (4 lire) si castane coapte (10 lire suta de grame = app 1 euro).

Limonada turceasca rulzzzz!!! Am baut la fiecare masa, la fiecare oprire. Buna rau!!! Si, pe langa ea, gasesti peste tot, mai ales la tonetele stradale, fresh de rodie. Cu ãsta nu m-am riscat, fiindca odata am cautat urgent un wc dupa un astfel de fresh…

Pandemia nu a oprit spectacolul inghetatei, mai ales ca nu exista motiv: cu batzul ala lung, vanzatorul pastreaza distanta sociala.

Uite inghetata, nu e inghetata, stai ca ti-a scapat, ba nu, e la mine, ti-o dau, ti-o iau, tine bine cornetul, na ca e la mine. Un fel de… alba-neagra cu inghetata turceasca la cornet. Intotdeauna distractiv pentru cumparator, dar si pentru gura-casca.

PLIMBARE CU VAPORUL PE BOSFOR SI CORNUL DE AUR

Exista multe variante de plimbari cu vaporul. Cum oamenii din hotelul in care stam sunt, la modul cel mai elegant, la cheremul nostru (termen turcesc), ne-au dat mai multe sugestii, din care am ales o plimbare destul de lunga, profitand de ziua cu soare.

Ocupam partea deschisa a vaporasului, pentru ca, nu-i asa, cu vantu-n plete si excursia e mai palpitanta. Noroc ca am luat la mine paracetamol…

Trecem pe langa niste ambarcatiuni traditionale, aflate in somaj si urcam pe val prin Cornul de Aur – golful lung si ingust care desparte in doua partea europeana a Istanbulului.

Lasam in dreapta noastra unul dintre punctele de atractie ale orasului: Turnul Galata, construit de genovezi in secolul 14.

Vad oameni sus, in el. Cine n-are probleme sa urce un deal si niste trepte, go for it! Turnul Galata, care in trecut a fost inchisoare, mai apoi far, e deschis acum publicului si ofera o vedere 360 grade asupra orasului.

Daca nu te tin curelele, poti lua turnul la tine acasa, sub forma de magnet de frigider J.

Pe partea stanga se arata mandra Moscheea Suleymaniye, construita pentru Suleyman Magnificul – nu ai cum sa o ratezi, se vede de oriunde.

Deranjam un pic pescarii de pe poduri, care arunca unditele la orice ora, din cate am remarcat.

Sub podul Galata e plin de restaurante si ma intreb daca pescarii astia de aici isi duc „captura” acolo. Ca e plin de peste proaspat.

Eu n-as avea rabdare sa dau la peste, dar mai-mai ca as putea da la… meduze, pentru ca, stand peste balustrada vaporasului, ma minunez de meduzele gigant pe care le vad in apa:

O luam apoi prin stramtoarea Bosfor, cea care desparte Istanbulul european de cel asiatic.

Acum, ca sa fiu cinstita, nu mai stiu mare lucru din ce am invatat in scoala generala despre stramtoarea Bosfor. Imi aduc aminte ca le-am invatat la pachet: Bosfor si Dardanele J.

Asa ca citesc si io pe net ca stramtoarea asta e practic intalnirea a doua placi tectonice active, d’aia si cutremurele lor sunt mai naspa decat ale noastre.

Bosfor, cu o lungime de 31,7 kilometri, permite comunicatia dintre Marea Neagra si Marea Marmara si, mai departe, Marea Egee si Marea Mediterana. Aha… deci, daca o iau inot in sens invers, ajung pe Coasta de Azur, nu? J

Traficul naval prin stramtoarea Bosfor e unul dintre cele mai importante din lume! Adevarul e ca, in timpul plimbarii noastre, trec, nene, pe langa noi nave chiar gabarit depasit. Nici nu imi intra in poza…

Facui ce facui si ma pozai langa acelasi pod, la distanta de 7 ani. Fara intentie. Si tot cu un tricou rosu. Fara intentie…

E unul dintre cele trei poduri suspendate, spectaculoase, pe care poti trece cu masina din partea europeana in partea asiatica a Istanbulului.

Plimbarea prin stramtoarea Bosfor e relaxanta, asta cand muzica de pe vapor nu e data prea tare si cand “DJ-ul” nu baga niste piese rusesti, doar ca sa gadile orgoliul pasagerilor rusi. Si da, we are not Russian!

Ochesc pe mal o multime de castele, vile, conace frumoase. Mama-mama, am pus ochii pe vreo doua castelase, de-mi vine sa le cumpar pe loc!

As putea incepe cu o incalzire usoara, cazandu-ma o noapte la Çırağan Palace, unde exista camere cu vedere la Bosfor care pot depasi 4.000 euro pe noapte! Uf, noroc ca n-am castigat la loto, ca nu stiu ce ma faceam…

Asa se vede stramtoarea Bosfor din curtea Palatului Topkapi, care ocupa varful peninsulei dintre Cornul de Aur si Marea Marmara. Asta intr-o zi cu cer innorat, in care am decis sa facem o vizita la Palat. Fara a ocoli… Haremul!

PALATUL TOPKAPI

M-am prezentat in 2013 la Harem, da’ nu m-au luat. Nu m-au luat nici acum. Eu va zic, acu’ e de la masca J)). Halal! – ca sa o zic p’aia turceasca… O sa fac o plangere la Suleyman Magnificul.

100 de lire e intrarea in Palat si inca 70 de lire daca vrei in Harem. Adica un total de aproximativ 18 euro. Asta ca sa ne fie clar, nu e moca.

Topkapi, resedinta sultanilor otomani pentru vreo 400 de ani, nu e un palat “clasic”, cu o cladire propriu-zisa, ci este un complex de cladiri, curti interioare, pavilioane, gradini, nu toate accesibile publicului. E ca un orasel in care cica au locuit intr-o vreme vreo 4.000 de persoane, frate!!!

Din amintirile de data trecuta, am facut Top 3 al punctelor pe care n-as fi vrut sa le ratam: Haremul, sabia lui Stefan cel Mare si minunatele chioscuri (cuvant din turca), in care m-as muta oricand!

Haremul din Topkapi iti pune in miscare motorasele imaginatiei. Daca peretii ar putea vorbi…

Mi-e greu sa imi inchipui ca in acest adevarat cartier al femeilor din palat, zona total interzisa barbatilor (cu exceptia eunucilor, castrati), au locuit candva si 800 de femei!!! Ce s-ar fi facut in vremuri de covid, oare?… Sau nu, da-l incolo de covid, intrebarea e alta: lasandu-le la o parte pe mama sultanului si pe fiicele lui, cand Dzeu le „utiliza” sultanul pe toate celelalte femei din harem???

Citesc ca unele dintre ele nu ajungeau sa il vada niciodata pe sultan, ele devenind servitoare ce rezolvau nevoile de zi cu zi din harem.

Ohooo, dar cate ar fi de citit despre harem. Poate acasa, nu aici…

SABIA LUI STEFAN CEL MARE

Din nesimtire sau din patriotism, nu stiu, dar am fotografiat-o. A fost pornirea omului aluia care zice cu tarie ca obiectul ala interzis ii apartine…

Conteaza daca imi cer scuze in mod public?

Furata de turci? Daruita turcilor de fiul lui Stefan? Pierduta de Stefan in batalie? Sunt variante, teorii, supozitii, dar cine stie care o fi adevarul…

Sabia este expusa in sala armelor, alaturi de o multime de alte arme si armuri care au apartinut sultanilor, celor invinsi de ei in lupte sau care au fost primite in dar.

Am iesit de aici si am intrat intr-un loc de care uitasem total: sala in care se afla cele mai sfinte relicve ale lumii musulmane! O colectie de obiecte la care doar te uiti, nu fotografiezi, nu filmezi. De data asta, am fost cuminte.

Am stat minute bune in fata a doua exponate: sabia profetului David, care dateaza din secolul 10 inainte de Hristos si toiagul profetului Moise, din secolul 13 inainte de Hristos! Wow!!! Chiar mi se pare de senzatie sa poti vedea asa ceva!

Se strang norii pe cerul Istanbulului, dar totul arata spectaculos! Vederile pe care le ai din diferite parti ale gradinilor Palatului Topkapi te cuceresc!

ANIMALELE DIN ISTANBUL

Noi, ca romani, suntem obisnuiti si cu cainii vagabonzi si cu pisicile “europene”, dar pe cuvant daca nu mi s-au parut altfel animalele lor comunitare.

Cainii sunt foarte mari! Vanjosi, robusti, nu stiu cum sa zic. Am ales sa le zic “caini otomani” J. Se plimba fara nicio grija printre turisti, habar nu am unde si cand mananca, pentru ca nu i-am vazut cersind.

A, ca tot suntem la capitolul caini: la vizita anterioara in Turcia, am fotografiat un caine care se plimba tantos pe cea mai importanta strada de shopping din Istanbul…

Ziceti voi, ati mai vazut asa ceva??? Ochelari de soare si colier de turcoaze. Ce-ai, mai, nene, pana si Chelutu’ lui Dorian Popa ar fi invidios!…

Pisicile strazii si ele mi s-au parut altfel decat la noi – cu siguranta turcii au grija de ele, pentru ca par sanatoase, au blana frumoasa si zac printre comercianti, pe marfa lor expusa, au farfurioare cu mancare pe langa terase.

Cred ca pentru turistii care vin din tari unde nu exista animale libere pe strada, animalele comunitare de aici sunt un adevarat punct de atractie.

CISTERNA

Locul mi s-a parut intotdeauna fascinant! E considerat o smecherie a ingineriei antice bizantine. Dateaza din secolul 6! E un soi de palat subteran, cu 336 de coloane de marmura inalte de 9 metri.

Aici era rezerva de apa a orasului. De aici se furniza apa si Marelui Palat sau peste ani, apa pentru irigarea gradinilor din Topkapi. Cisterna are o capacitate de stocare de aproximativ 80.000 tone! (Inteleg ca in Istanbul sunt mult mai multe astfel de bazine de colectare a apei!)

Dincolo de faptul ca e un muzeu, locul asta din subteran gazduieste multe evenimente nationale si internationale. Si a fost si vedeta in mai multe filme… Unul dintre ele este James Bond – From Russia with love (1963), altul, mai recent, este Inferno.

Dintre sutele de coloane din Cisterna, doua ies in evidenta, fiind, practic, vedetele locului: au la baza lor capul Medusei, creatura mitologica greaca, avand serpi în loc de par.

Capetele sunt asezate unul in lateral si altul cu susul in jos – specialistii zic ca ar fi un tertip (inca un cuvant turcesc): pozitionarea asta ii scapa pe vizitatori de privirea mortala a Medusei, care i-ar transforma in stana de piatra, daca s-ar uita la ea. Aoleu, bine ca am scapat!

Ambele ar fi fost aduse aici dupa ce au fost scoase dintr-un templu antic roman si ar avea rol de protectie a Cisternei. In vremurile vechi, statui sau picturi cu Medusa erau asezate in cladiri foarte importante si locuri private ca sa le protejeze pe acestea de rele.

Mai e un punct de atractie aici: Coloana care plange sau Ochiul de Paun. Ochii de pe stalp par sa verse lacrimi si asta datorita apei care se prelinge.

Se spune ca sunt lacrimile celor 7.000 sclavi care au lucrat la constructia Cisternei, dintre care multi au murit in timpul lucrarilor.

Imi plac povestile astea. Ca si cele despre sultani, asa ca abia astept vizita la Palat.

PALATUL DOLMABAHÇE

Microbisti din toate tarile, dupa ce va bucurati si urlati din toti rarunchii la un meci pe stadionul Beșiktaș, treceti frumos strada sa vedeti si frumusete de palat!

E palatul nou al sultanilor, ridicat in secolul 19 chiar pe malul european al Stramtorii Bosfor.

Turnul cu ceas de la intrare si gradinile sunt o buna prima impresie despre Dolmabahçe. (Si e toamna-iarna, asa ca imi imaginez ce frumoase trebuie sa fie florile din… colectia primavara-vara)

Exista o diferenta majora intre Topkapi si Dolmabahçe: primul e alcatuit din multe cladiri separate, fiecare avand scopul ei, pe cand aici toate sunt sub acoperisul unui palat imens. Exceptand ce e legat de viata privata a sultanilor.

Nu ai voie sa folosesti aparatul foto, telefonul sau camera de filmat. Of, taman le pregatisem (cuvant turcesc…).

Caut in arhiva mea o poza pe care am facut-o impresionantei Scari de Cristal din Palat:

La cum e facuta, tind sa cred ca nici atunci nu aveai voie sa fotografiezi…

Hai sa vedem saloanele de primire, baile (turcesti, normal), camerele sultanului, Haremul de aici, ba chiar si camera in care a murit parintele Turciei moderne (primul lor presedinte) – Atatürk.

Daca esti obosit intre Palat si Harem, poti sa bagi o cafea, un cico sau o prajitura la terasa de langa intrarea in Harem.

E misto palatul, mai ales Sala de Ceremonii imensa, in care imi imaginez cum intrau smecherii vremii venind pe mare, fiecare cu ultimul model de barca J. Ce bairamuri (iar cuvant turcesc…) or fi fost pe aici, mama-mama!

Pacat ca nu am avut voie sa o fotografiez.

E impresionanta iesirea la Bosfor, cu privelisti minunate, pe care le-am admirat, de altfel, din multe incaperi ale palatului. Am pus ochii pe o camera de lucru cu vedere la mare, cu tavan inalt si geamuri mari (ia te uita: si „tavan” si „geam” vin din turca), un spatiu in care as putea lucra linistita tot anul… Ramane sa vad cu cine trebuie sa iau legatura J.

SHOPPING IN ISTANBUL

Cine zicea ca aici gasesti chestii ieftine, avea mare dreptate. Desi n-am fost setata pe cumparaturi, am dat iama prin suveniruri. Si dulciuri. Si fructe uscate. Si ceaiuri…

Oricum, ai/n-ai timp sa iei magazinele la rand pentru a-ti cumpara si tu o „țoalã”, nu poti rata Marele Bazar, care este un obiectiv turistic in sine!

GRAND BAZAAR

Daca o iei pe jos de la Sfanta Sofia pe linia tramvaiului, cam intr-un sfert de ora ajungi la Bazar. O data intrat in el, patrunzi, practic, in cea mai veche piata acoperita din lume – dateaza din 1461!

Zeci de strazi, alei, cotloane, tavane frumos decorate si sute, sute de magazine lipite unul de altul! As fi spus si mii de turisti, dar… nu e cazul anul asta. Chiar am remarcat cat de lejera a fost plimbarea.

E bine sa vii aici cand nu esti grabit si cand stai bine cu nervii.

Pe de o parte pentru ca te vei pierde pe stradutele acestui orasel acoperit. Si n-are rost sa te straduiesti sa cauti calea. Undeva tot iesi, la un moment dat…

Pe de alta parte, tre’ sa dai dovada de multa diplomatie sa rezisti insistentelor negustorilor, care incearca sa-ti vanda marfa lor vorbindu-ti chiar pe limba ta – in cazul nostru, rusa hahaha.

Magazinele – deschise toate. Gasesti aici tot ce vrei si ce nu vrei, dar trebuie sa iti asumi ca, de cele mai multe ori, preturile sunt mai mari decat in alte locuri din oras.

Dai de vitrine care efectiv iti iau ochii! De la aur, normal…

Dai de dulciuri de toate felurile, mirodenii si ceaiuri, tesaturi, ceramica si sticlarie, dar si de…

…faimoasele fake-uri de mari branduri: haine, incaltaminte, genti (cuvant turcesc!). Ce-ti pofteste inimoara si nu-ti permite portofelul in magazinele de lux.

N-am putut sa vad ce preturi au, dar, din mers, am remarcat cat de bine aratau unele replici gen Chanel, Moncler, Prada, Gucci. Data viitoare vin înțolitã cu fake-uri de la Istanbul, fara mofturi, ca sa mai folosesc un cuvant turcesc, na.

Am iesit pe unde am nimerit – cine Dzeu mai stie pe unde am intrat?… Si, ca ultima impresie sa fie puternica, in vitrina de langa iesire am vazut expuse niste lingouri de aur. Ce sa ne mai incurcam cu un lantisor, un inelus? J

STRADA PIETONALĂ ISTIKLAL CADDESI

Eu la toate strazile astea comerciale din lume le zic “Lipscani” J. Deci asta e Lipscaniul lor, cu multe magazine, cu multe tentatii culinare, cu multe luminite de Craciun acum si cu… aglomeratie. Prea mare, pentru ce vremuri traim.

E o strada luuunga, inchisa traficului, cu exceptia tramvaiului istoric rosu in care te poti urca sa faci o plimbare. Asta daca ai rabdare. Multa rabdare, caci tramvaiul circula rar.

Ce e important, e sa iei strada asta la vale, caci, daca o iei din partea cealalta, dinspre Turnul Galata, o iei pe proprie-ti raspundere – sper doar sa fii bine antrenat, la ce urcus te asteapta!

Capatul din deal al lui Istiklal Caddesi da in faimoasa piata Taksim, de care eu, una, am auzit la Stiri, atunci cand se lasa aici cu demonstratii, lupte de strada si alte evenimente de breaking news.

PIATA TAKSIM

In piata asta mare gasesti multe restaurante, fast-food-uri si cafenele.

Acu’ le observ mai bine, pentru ca in 2013 cand am fost aici, m-am nimerit fix in mijlocul unor demonstratii!

Demonstratii care s-au lasat si cu niste lupte de strada, furtunuri cu apa, vopsea aruncata pe masinile politiei etc. etc.

Pe „Lipscani”-ul de atunci, lucrurile aratau asa:

Ce restaurant, nene, ce shopping… Important era sa iesi din zona cu zor, sa nu dai de bucluc (turcesti si cuvintele astea…)

CE MAI POTI CUMPARA IN ISTANBUL

Am dat si de alte bazaruri cu multe magazinase. Goale de turisti, din pacate.

Cu fiecare suvenir cumparat, am simtit ca fac si eu un lucru bun. Serios, stiu ca nu salvez eu afacerile oamenilor, dar cred ca acum conteaza pentru ei fiecare ac de gamalie vandut. (Am simtit asta si in Paris cand am fost, dar bineinteles, si in Romania)

E plin de obiecte de sticla si de ceramica, de la faimoasele Ochiul lui Allah (breloc, bratara, pandantiv, talisman pentru casa) pana la lucrari fine, migaloase, unele chiar spectaculoase, pentru care iti trebuie, insa, casa pe masura…

Ia, neamule, haine pentru copii de toate varsteleee!!!

Recunosc ca m-a amuzat tare rândul asta de manechine-copii, dar mi-am dat seama ca oamenii astia chiar se straduiesc sa te convinga sa cumperi.

Suvenirurile sunt ieftine fata de ce-i prin Europa, unele chiar chilipiruri (inca un cuvant turcesc), dar tot e bine sa negociezi pentru produsele de pe tejghea (altul…).

Oricum, sunt locuri unde nu se negociaza. Ti se spune clar sau vezi afis in magazin cu aceasta precizare.

Nu poti pleca din Istanbul fara macar un fistic, un ceai, o curmala, un rahat. Oferta este foarte mare si e la tot pasul! Rafturi intregi te atrag in magazinele de specialitate! (habar nu aveam ca “raft” e tot de origine turca!)

Normal ca am cumparat. Multi negustori si-ar dori un mușteriu ca mine haha.

In final de calatorie, folosindu-ma de cuvintele venite din turca, pot spune ca mi-am facut damblaua cu excursia asta. Am umblat haihui, am stat la taclale cu oamenii, valiza e doldora de suveniruri, hai repede un selfie fara masca, sa nu dau de belea si… un cantec vesel sa cantam. Pardon, o manea! J))

Lasă un răspuns