Dana Mladin

„Florenta toata e a ta!”

Reading Time: 28 minutes

Asa am inceput calatoria in Florenta, unul din locurile care m-au fascinat de la prima vizita (acum sunt la a 8-a!). Cand m-am cazat, femeia mi-a dat cheia si, in loc de „papapa”, mi-a spus: „Florenta toata e a ta!”. Doamne, cat de bine m-am simtit sa aud asta!!!

O data iesita in strada, asa m-am si simtit, ca si cum orasul mi-ar apartine in totalitate mie…

FLORENTA IN PANDEMIE

Cand ai fost de mai multe ori intr-un loc si l-ai prins aglomerat, sufocat de turisti, imaginea lui din timpul pandemiei esta fara indoiala socanta! Am spus-o si in calatoriile mele anterioare de la Paris, Istanbul, din nou Paris, apoi Roma, Venetia, Milano.

Sa nu stai la cozi la obiectivele turistice, sa nu te bulucesti pentru a face un selfie la nu stiu ce statuie sau biserica, sa nu te calci pe picioare cu alti turisti pe strazile aglomerate, e un lux! Un lux generat de o nenorocire, e adevarat, dar, daca reusesti sa treci de spaima ca ai ramas singurul turist de pe planeta din cauza pandemiei J, te bucuri ca un copil ca esti singurul turist de pe planeta datorita pandemiei…

Florenta, aflata ca toata Toscana in zona rosie in momentul vizitei mele, are inchise portile muzeelor, usile restaurantelor si o mare parte dintre magazine.

Insa mi se pare mult mai relaxata decat Venetia, de exemplu, unde parca plutea o tensiune peste oras. Stresul de acolo mi-a pierit aici chiar din primele minute, cand am observat ca politia nu vine peste tine sa te ia la rost daca faci poze, poti manca la umbra obiectivelor turistice si poti zace in pietele celebre fara teama de a fi gonit.

Am luat-o la pas prin Centrul istoric, pe care l-am batut in lung si-n lat de fiecare data cand am ajuns aici. Nu va puteti imagina cat de curioasa sunt sa vad acum, in pandemie, locurile faimoase!

DOMUL SANTA MARIA DEL FIORE

Nu tu coada la intrarea in Catedrala, nu tu multimi de oameni la Baptisteriu, doar trecatori incoace si-ncolo, cativa oameni care fac jogging si multi livratori. A, si armata, care sta in loc strategic, cercetand cu atentie piata.

La inceput ma tem sa stau prea mult pe acolo, sa filmez, sa fotografiez, dar vad ca, atata timp cat am masca pusa corespunzator, nu se ia nimeni de mine.

Bancile de piatra de pe marginea Domului sunt locul perfect pentru a manca ceva. Eu aleg inghetata – prilej de a scapa niste minute de masca.

O masina a politiei trece agale pe langa noi, toti astia care infulecam. Politistii din ea se uita lung la noi, ne vad mastile agatate de cot si ne lasa in pace, in poftele noastre…

E greu de descris linistea din zona Domului, o liniste de oras abandonat (fortat).

Se mai opresc din cand in cand oameni sa faca poze, pentru ca e un „peisaj” care trebuie tinut minte.

O iau spre Piazza della Repubblica, un loc mereu plin de viata datorita turistilor, vanzatorilor cu tarabe, artistilor stradali si fanilor de calusei din carusel.

Imi aduc aminte de seri in care abia reuseai sa te misti pe aici. Seri in care terasele erau pline ochi de clienti dornici sa manance si sa bea ceva, cãscând ochii la strainii care se perindau prin piata, plini de veselie.

Acum… bate vantul. Si niste muncitori bat piatra cubica, pentru a face lina plimbarea viitorilor turisti. Cam asta e zgomotul. De santier.

Oricum, ca si in alte orase, si aici se profita la maximum de pandemie, pentru a repara strazi, pentru a restaura cladiri sau a reconditiona anumite spatii.

Pe mine asta nu ma incurca deloc. Explorez orasul cu o curiozitate si mai mare decat in trecut, pentru ca acum ii vad o fata cu adevarat inedita.

PIAZZA DELLA SIGNORIA

Recunosc ca am avut un soc. Nu, nu cand am intrat in Piata si am vazut cat de pustie era (am banuit ca asa va fi), ci cand am cautat in arhiva mea si am vazut filmulete facute aici in calatoriile anterioare. Trebuie neaparat sa vedeti colajul din final.

Una e sa ai in minte ecoul galagiei de altadata si alta e sa auzi hãrmãlaia, sa intelegi ce vremuri am trait si ce vremuri traim acum! E ca si cum as fi in mijlocul unei manifestatii si imi pun brusc casti antifonice!

M-am plimbat si am zacut in Piazza della Signoria de atatea ori, in ani diferiti, in anotimpuri diferite, dimineata, la pranz si seara. Am trait mereu aceeasi bucurie de turist aflat in vacanta, caruia nu-i pasa de imbulzeala si zgomot.

Acum totul e diferit, de la ce vad, pana la ce simt.

A, pardon, exista o constanta: macaraua hahaha.

Vazand pozele facute cu Palazzo Vecchio in ani diferiti, am remarcat vesnica macara din cadru si mai ca-mi vine sa imi planific o noua calatorie la Florenta, doar pentru a afla la ce Dzeu lucreaza acea macara de nu se mai termina??? J.

pandemie

Faimoasa „loggia” din Piata, plina cu statui valoroase, e inchisa acum publicului. Nu ca ar fi fost public care sa o viziteze:

Pe marginea ei ne odihnim cativa, care cu telefonul in mana, care cu o inghetata (ghiciti cine…), care cunoscut de-al paznicilor – dovada ca se intinde la vorba cu ei.

Pentru mine Piazza della Signoria e locul celor un milion de poze haha. Avand in vedere ca, in fiecare zi sau seara cand trec pe aici, ma opresc sa mai fac niste selfie-uri sau sa mai fotografiez (iar!) palatul, loggia, cladirile, statuile, cismelele, politia si… gata, ca mi-e ca ma ridica si ma duc la sectie.

De la Palazzo Vecchio o iau spre Ponte Vecchio, trecand pe la celebra Galeria Uffizi. Galerie care se fãlea candva cu interminabile cozi de pasionati de arta. Acum, nici tipenie de om. Eu si statuile ce mai populam spatiul…

Pe o strada din vecinatate, pe unde mai trec oameni, vad singurul cersetor cu care m-am intersectat de cand sunt aici. E un tanar in putere (cel putin asa pare). Sta turceste pe trotuar, avand ca „accesoriu” un caine.

Modul lui de a cersi e original: pe cartonul menit sa starneasca mila trecatorilor, scrie For beer and weed. J)) Lumea se amuza, dar nici nu vad pe cineva sa scoata vreun ban din buzunar.

(Mi-a fost jena sa il fotografiez).

PONTE VECCHIO

Iubesc locul asta, chiar daca nu ma leaga de el vreun inel de aur… (Am facut deseori „window shopping” in fata magazinelor cu sute de bijuterii care mai de care mai pretioase.)

Ponte Vecchio mi-a dat mereu o energie buna. Poate datorita forfotei permanente, poate datorita cantaretilor talentati care se produc in fata turistilor, poate datorita view-ului, nu stiu…

Recunosc ca acum ma loveste din plin pustietatea de aici! Frateee, zici ca a dat cineva „erase” si, unul cate unul, s-au sters oamenii de pe pod.

Mi-e si frica sa pasesc pe el. Daca dispar si io intr-o alta dimensiune? J

Magazinele de bijuterii – inchise. Unele chiar ferecate!

Cativa oameni traverseaza dintr-o parte in alta, cãrând papornite de cumparaturi sau raspunzand la un telefon de afaceri, livratorii cu rucsacurile colorate pedaleaza spre fomistii din alte cartiere, iar doi politisti stau de veghe.

Eu filmez linistita de langa ei, dar cu limita, sa nu-mi fortez norocul…

Doi ciclisti se opresc sa faca o poza cu râul in locul care, pana sa se auda de pandemie, era full de turisti, de stateai cumva la coada sa ajungi pe margine pentru un selfie bun:

Acum poti face poze cum te taie capul, poti sa te si filmezi facand flic-flacuri; si ma gandesc ca ai putea si pescui, la ce liniste si loc bun ai aici.

O data cu lasarea serii, se lasa si un elicopter peste oras. Sunt surprinsa sa vad cat de jos zboara! Cred ca vrea sa vada ce desene avem pe mascã noi, astia putinii de pe pod J.

Oricum, e doza de „zgomot” de care avem parte intr-un oras redus la tacere.

Fac poze lui Ponte Vecchio de pe toate malurile si de pe toate podurile, la orice ora ma trezesc in preajma lui…

Apoi ma indrept spre un loc care pe mine m-a fascinat intotdeauna!

SANTA CROCE

In Bazilica asta sunt mormintele unor Supermen!!! De la Michelangelo, Galileo Galilei, pana la Machiavelli sau Rossini.

Intotdeauna m-am simtit atat de mica si neinsemnata cand am venit aici si am realizat ce au lasat in urma lor oamenii astia. Dar ma rog… sa evitam crizele existentiale…

Piata e ca o piata a unui cartier linistit, intr-o duminica dupa-amiaza, cand oamenii dorm sau sunt plecati din oras.

Cativa italieni stau pe banci, unii citind ziarul, altii mancand o inghetata, politia explica unor trecatori ceva, porumbeii se balacesc in apa care curge din cismea, pentru ca deja e prea cald. Adevarul e ca sunt 27 de grade intr-un final de martie si nu stii cum sa arunci mai repede geaca de pe tine ca sa te bucuri de soare.

De fapt, stiu: ma intind cu burta-n sus pe o banca din piatra de parca as fi la mine pe tarla si zac asa pana cand simt ca ma prajesc. E puternic soarele si realizez ca, de cand cu mastile astea pe fata, „bronzatul ca tractoristii” capata noi valente. Doamne, ce o sa mai radem unii de altii cand ne vom vedea cu fetzele jumatate bronzate, jumatate albe…

ALTE OBIECTIVE TURISTICE IN PANDEMIE

Fiecare loc pe care il stiu arata acum de parca ar hiberna. Si nu e primul oras unde simt asta.

Portile inchise, lipsa turistilor, disparitia vanzatorilor ilegali de apa sau suveniruri iti dau impresia ca timpul a inghetat.

Strada cu Galleria della Accademia – locul in care se afla originalul David al lui Michelangelo si multe alte capodopere – imi reconfirma noua realitate.

Ultima oara cand am fost aici era o coada luuuunga, plus multe grupuri cu ghid, astepand sa intre in muzeu.

Acum sunt doar eu, fara cozi, fara ghizi, fara acces.

O mica librarie de langa Galerie e deschisa. Yuhuuu, exista viata pe planeta asta parasita!!!

Ma bucur sa intru sa cumpar… orice, nu conteaza ce.

Vanzatorul se uita la mine ca la ceva pretios. Ma face sa ma simt speciala J, senzatie pe care am avut-o in orice magazin am intrat.

SHOPPING IN FLORENTA. FLORENTA PANDEMICA…

Strazile pline cu magazine nu mai sunt nici loc de promenada, nici paradisul cumparatorilor. Par culoare de trecere dintr-o parte in alta pentru cativa localnici sau zona de supravegheat pentru politistii aflati in tura.

Din loc in loc, intre shop-uri cu storuri trase, poti intra in anumite magazine. Cele cu „marfa esentiala”, asa cum am vazut si la Venetia si la Milano. Adica farmacii, magazinele cu ochelari sau telefoane, cele cu chiloti, ciorapi sau haine pentru sport, cele cu produse cosmetice, dar si Disney Store. Traiasca jucariile esentiale!

Intru si eu intr-o farmacie si ies repede, cand vad ca o masca, o singura masca, e 2,60 euro!

Ma amuz sa vad in continuare deschise magazinele cu vinuri, ceea ce inseamna ca sunt pe lista produselor esentiale.

Mai sunt deschise mici sandwicherii si, spre satisfactia mea, gelateriile.

Loggia del Mercato Nouvo, in care abia te puteai strecura in bazarul cu produse din piele, e acum pustie.

Doar celebrul porc mistret din bronz mai face de planton aici, asteptand turistii care sa ii atinga râtul, pentru a fi siguri ca revin la Florenta.

Asfaltul strazilor care inconjoara populara halã Mercato Centrale n-a mai vazut lumina zilei de ani buni J.

Aici, in vremuri normale, strazile sunt pline cu tarabe, tarabe ingramadite unele in altele, la care vanzatori asiatici – in cea mai mare parte – te imbie cu geci de piele, curele, portofele, genti sau rucsacuri, suveniruri, haine sau kitch-uri. Poti sta ore in sir in zona asta din jurul halei!

Acum e prima oara cand vad si eu cum arata strazile astea „dezbracate” de marfa.

In halã, doar parterul mai e deschis, adica piata propriu-zisa. Etajul e inchis, etaj care e un food court extrem de popular in vremuri normale.

CE MANANCI IN FLORENTA IN PANDEMIE

Ia mai pune-ti pofta-n cui – pare sa imi spuna Florenta actuala.

Doamneee, venisem aici salivand, gandindu-ma cum ma voi duce eu sa mananc in locurile bune, testate deja de atatea ori in alti ani!

Bun, am inteles ca nu sunt deschise restaurantele, dar am in cap Planul B: sa imi iau la pachet.

Ma credeti ca am colindat orasul pe la multe dintre cârciumile cunoscute si am descoperit cu necaz ca nu sunt deschise nici macar pentru livrari?!?

M-am dezumflat de tot, mi-a pierit tot entuziasmul si, de ciuda, ma hranesc cu amintiri. Caci la ce bãlesc cel mai tare e un steak florentin:

Bun, il bifez mental, caci restaurantul e cu lacatul pe usa. Apoi continuu sa bat strazile spre alte locuri cu mancare buna, pentru ca risc sa mor de foame…

Salvarea sunt faimoasele sandwich-uri de la Antico Vinaio – unde e coada mereu, chiar si acum, in pandemie, ceea ce ma surprinde!

Pentru niscaiva mancare calda, imi iau de la un restaurant o portie de paste. Pe care le mananc in picioare, sprijinita de gramada de mese stranse la intrare, semn ca restaurantul gateste doar pentru livrare.

„Vine Politia in control!” – il aud pe chelner, panicat de aparitia unei masini. Cu furculita-n gura si caserola prinsa-n fuga intre degete, ma mut repede pe trotuarul de peste drum, ca sa nu le creez probleme.

Miscare buna pentru restaurant, dar si pentru cainii din cartier, care simt imediat miros de carnitza (de mistret…). Si uite-ma cum impart mancarea cu patrupedele. Pana cand vin stapanii lor care, usor jenati de situatie, ii iau de acolo folosind cu ei o italiana colorata si cu mine o engleza vinovata.

La pizza recurg tot din lipsa de altele. In plus, e si mai usor de mancat pe strada, ca n-ai nevoie de tacamuri…

Merg in unul dintre localurile populare – Gusta Pizza – din fericire, deschis.

Wow! E atata liniste fata de data trecuta cand am venit aici si cand abia-abia am gasit un loc liber, ingramadita la masa cu altii.

Stau de vorba cu baietii in timp ce imi pregatesc pizza. Pentru ei, livrarile au fost salvarea, dar sunt optimisti, stiu ca vor veni si vremuri mai bune.

Mananc pizza pe treptele unei biserici din apropiere, alaturi de doi tineri care se amuza la un pahar de bere si alti doi care baga niste mancare de la supermarket.

Traiasca gelateriile!!! Caci sunt toate deschise si poti sa te imbuibi cu inghetata de jdemii de feluri, pana explodezi!

Si mai ai un avantaj: nu mai e nicio coada. Intri direct si pui stapanire pe magazin…

Cu ocazia asta, ma decid sa scriu GHIDUL GELATERIILOR TESTATE DE MLADIN, CA LE-A CAM TESTAT PE TOATE haha.

In curand…

PIAZZALE MICHELANGELO

E prima oara cand o iau pe jos ca sa vad orasul de sus.

Cand am mai fost aici, recunosc ca am asteptat bus-ul de oras, am luat-o prin toata Florenta din afara centrului istoric si, intr-un final, am ajuns in Piazzale Michelangelo.

Acum am zis ca imi prinde bine o plimbare printr-un oras gol, doar ca… e greu la deal cu boii mici J.

2021

Terasa asta mare, de unde ai un view minunat asupra intregii Florente, era mereu plina de turisti, debarcati din zeci de autocare, microbuze, taxiuri sau biciclete. Din acest motiv si comertul stradal era infloritor.

Acum, o singura toneta vinde apa, sucuri si inghetata putinilor cetateni care s-au aventurat pana aici.

Cetateanul David ne tine de urat, suferind, parca, de singuratate…

Piata e acum un imens teren viran, taman bun pentru cine vrea sa joace un fotbal sau sa se dea cu atv-ul J.

Poate suna rautacios, dar ma bucur de pustietatea de aici. Stau cat vreau eu pe balustrada sa admir fiecare coltisor din oras, fac poze si filmez, ba chiar basculez si un sandwich bun, in timp ce urmaresc o mini sedinta foto a unor oameni de afaceri care pozeaza pantofi pe background de Florenta.

E un soare prietenos, multa liniste – sparta din cand in cand de salvarile din oras sau de clopotele bisericilor. Iar eu realizez ca pentru mine e o zi speciala, pentru care sunt total nepregatita, ca deh, asa e in pandemie. Ceva, insa, tot am reusit sa imi cumpar:

Dar despre asta, intr-o alta postare…

Pana atunci, va invit sa priviti si sa ascultati Florenta pandemica. E… unica!

Lasă un răspuns